AFIR a plătit peste 8 miliarde de euro beneficiarilor PNDR 2020
Peste 8 miliarde de euro a plătit Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), până în prezent, beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
Conform sursei citate, suma reprezintă o absorbţie de 85% din totalul fondurilor disponibile prin Program.
Astfel, în anul 2021, valoarea plăţilor prin PNDR s-a ridicat la 1,06 miliarde de euro. "În 2016, primul an de plată a contractelor încheiate şi intrate în implementare, au fost viraţi către beneficiarii PNDR 867,7 milioane euro. Cea mai mare sumă plătită într-un an pentru actuala perioadă de programare a fost de 1,8 miliarde de euro, în anul 2017", se menţionează în comunicat.
Totodată, în 2018, suma plătită către beneficiarii PNDR 2014-2020 a fost de 1,4 miliarde de euro, iar în 2019 fondurile europene nerambursabile plătite s-au ridicat la 1,2 miliarde euro. În 2020, AFIR a plătit către beneficiarii Programului peste 1,6 miliarde euro.
Reprezentanţii AFIR reamintesc că plăţile către beneficiari se fac pe baza cererilor de plată depuse de aceştia, pentru contractele încheiate şi aflate în implementare.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat contracte de finanţare prin PNDR 2020 cu 70.604 de fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în agricultură şi pentru dezvoltarea mediului rural.
Conform sursei citate, numărul tinerilor fermieri care au semnat contracte de finanţare prin submăsura 6.1 se ridică la 12.024. Valoarea acestor contracte este de 463,5 milioane euro, iar valoare plăţilor efectuate până în prezent către tinerii fermieri se ridică la 452,8 milioane euro.
Pentru micii fermieri, în cadrul submăsurilor 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, şi 6.5 - Schema pentru micii fermieri, au fost încheiate 28.515 de contracte, în valoare de 244,2 milioane euro. Plăţile efectuate de AFIR către micii fermieri se ridică la 232,4 milioane euro.
"În total, prin PNDR 2020, au fost finanţate 2.125 de investiţii de utilitate publică cu fonduri nerambursabile în valoare de 1,4 miliarde euro. Fonduri nerambursabile plătite autorităţilor publice locale prin submăsurile 7.2 - Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică şi 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, sunt de peste 1,1 miliarde euro", se mai spune în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor AFIR, pentru procesarea produselor agricole, linie de finanţare disponibilă prin submăsurile 4.2 şi 4.2a (Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricol şi pomicol), au fost contractate 696 de proiecte de modernizare şi dezvoltare a unităţilor de procesare, valoarea plăţilor către procesatori fiind de 279,4 milioane euro.
Totodată, un număr de 2.484 de fermieri au încheiat cu AFIR contracte în valoare de 1,29 miliarde euro pentru investiţii în exploataţii agricole şi pomicole, fondurile fiind disponibile în cadrul submăsurii 4.1 şi 4.1a. Plăţile efectuate de AFIR către beneficiarii celor două submăsuri însumează peste 889 milioane euro.
"Pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii agricole şi silvice (submăsura 4.3) s-au semnat 870 de contracte de finanţare în valoare de 705,7 milioane euro, iar plăţile efectuate de Agenţie către beneficiari sunt în valoare de 471,4 milioane euro. Sprijinul acordat celor 284 de fermieri care au semnat contracte pentru investiţii în acţiuni preventive menite să reducă consecinţele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi catastrofale (submăsura 5.1) este de 5,9 milioane euro", menţionează sursa citată.
De asemenea, 3.086 de antreprenori din mediul rural au semnat cu AFIR contracte de finanţare în valoare de 276,5 milioane euro. Suma plătită pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de activităţi neagricole în mediul rural (submăsurile 6.2 şi 6.4) depăşeşte 229 milioane euro.
Pentru înfiinţarea grupurilor de producători din sectorul agricol şi pomicol (Submăsurile 9.1 şi 9.1a), au fost încheiate 75 de contracte cu o valoare de 19,8 milioane de euro. Banii plătiţi deja de AFIR pentru aceste acţiuni se ridică la 8,7 milioane euro.
Fondurile plătite pentru a sprijini înfiinţarea şi funcţionarea a 27 de grupuri operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese şi tehnologii în sectoarele agricol, alimentar şi forestier, precum şi în sectorul pomicol (submăsurile 16.1 şi 16.1a) se ridică la 163.500 euro.
Grupurile de Acţiune Locală (GAL) au beneficiat de 434 milioane de euro pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală, implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, activităţilor de cooperare şi cheltuieli de funcţionare şi animare (submăsurile 19.1, 19.2, 19.3 şi 19.4).
Suma plătită celor 8.782 de fermieri români prin submăsura 17.1 - Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor şi a plantelor este de 14,5 milioane euro.
În ceea ce priveşte plăţile directe, prin Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură au fost acordate fonduri totale de 3,47 miliarde euro către fermierii români care au semnat angajamente de agromediu.
Astfel, prin submăsura 8.1 (Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite) au fost semnate 106 angajamente, pentru care s-au plătit până în prezent 3,3 milioane euro.
Prin submăsura 10 (Agromediu şi climă) s-au plătit peste 816 milioane euro, iar prin submăsura 11 (Agricultură ecologică) s-au plătit 318 milioane euro.
Totodată, plăţile aferente submăsurii 13 (Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice) se ridică la 1,5 miliarde de euro.
Pentru submăsura 14 (Bunăstarea animalelor) au fost plătite fermierilor români 789,3 milioane euro, iar prin submăsura 15 (Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor) s-au plătit 26,9 milioane euro. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte
Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă
Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în c


