Vîlceanu,despre consultanţa internaţională pe legile salarizării şi pensiilor,prevăzută în PNRR: Până la 31 decembrie trebuie prins acest jalon
Consultanţa pe Legea pensiilor şi Legea salarizării, prevăzută în PNRR, trebuie contractată cu Banca Mondială până la sfârşitul anului, este o negociere pe care Ministerul Muncii o face cu banca şi nu am motive până acum să cred că nu va fi gata la timp, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, la sfârşitul şedinţei de Guvern.
Întrebat dacă nu există posibilitatea să existe blocaje în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă din cauza unor aspecte pe care România şi le-a asumat pe cele două legi, ministrul a răspuns: "Nu cred că se blochează PNRR, eu cred că lucrurile pot fi rezolvate în termenul asumat, nu cred că vor fi probleme".
"A existat o licitaţie pe care Ministerul Muncii a organizat-o în urmă cu ceva timp. Înţeleg că s-a renunţat la acea procedură de achiziţie publică şi se va face un contract cu Banca Mondială pentru această consultanţă. A fost o licitaţie cu un singur ofertant pe Legea pensiilor, iar pentru Legea salarizării nimeni", a adăugat el.
Potrivit lui Vîlceanu, acest jalon privind consultanţa internaţională pe cele două legi trebuie "prins" până la 31 decembrie.
"Până la 31 decembrie trebuia prins acest jalon, să se încheie acest acord cu Banca Mondială pentru consultanţă. El trebuie încheiat, pentru că altfel nu putem trage banii (din PNRR - n. r.). Este un jalon privind consultanţa pe Legea pensiilor. Trebuie să avem această consultanţă contractată. Până la sfârşitul anului trebuie să avem această consultanţă contractată. Este o negociere pe care Ministerul Muncii o face cu Banca Mondială. Nu am motive să cred că nu va fi gata la timp", a adăugat el.
În ceea ce priveşte prima tranşă din PNRR primită de România, şeful de la Fonduri Europene a menţionat că încă nu au fost cheltuiţi aceşti bani.
"Nu am reuşit să cheltuim încă primii bani din PNRR, dar vor fi cheltuiţi. Ministerul de Finanţe poate să tragă sume din partea de granturi pentru casele de marcat şi pe A3 pot fi trase anumite sume de bani în limita facturilor pe care constructorul le-a făcut pentru autostrada A3. Din câte ştiu urmează în perioada următoare, am şi semnat împreună cu domnul ministru o ordonanţă de urgenţă privind acordul pentru împrumuturi din PNRR, şi în ceea ce priveşte partea de atingere a jaloanelor pentru anul acesta astăzi, împreună cu domnul ministru al Justiţiei, am atins cel de-al 7-lea jalon. Urmează şi celelalte. Sunt 5 jaloane care ţin strict de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Suntem în discuţii cu Comisia pentru aceste jaloane. Nu sunt probleme. De asemenea, alte 3-4 acte normative se află deja în avizare la ministere şi probabil că în următoarea şedinţă de Guvern vor fi şi adoptate. Deci, suntem în grafic şi nu văd să existe probleme până acum", a dat asigurări Dan Vîlceanu.
Responsabilitatea îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor stabilite în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care stau la baza tragerii tranşelor în cadrul împrumutului revine ministerelor (entităţilor) responsabile de implementarea reformelor şi/sau a componentelor aferente reformelor, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru aprobarea acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, publicat de Ministerul Finanţelor.
"În baza aprobării Guvernului României şi a Preşedintelui României, a fost semnat la Bucureşti la data de 26 noiembrie 2021 şi la Bruxelles la data de 15 decembrie 2021 Acordul de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, în valoare de 14.942.153.000 euro. Textul Acordului de împrumut reflectă prevederile Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 şi ale Regulamentelor UE relevante şi este totodată rezultatul consultărilor tehnice între CE şi statele membre, inclusiv României, fiind aplicabil, în mod similar, în acelaşi format, tuturor statelor membre. Potrivit Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, sumele împrumutului vor fi disponibilizate în 10 tranşe, în baza îndeplinirii de partea română a jaloanelor şi ţintelor în cadrul reformelor şi investiţiilor asociate împrumutului, astfel cum sunt prevăzute în Anexa la această Decizie. Totodată, CE va disponibiliza o prefinanţare de 13% din împrumut (circa 1,94 miliarde de euro), după intrarea în vigoare a Acordului. Prefinanţarea va fi dedusă procentual din valoarea tranşelor care vor fi disponibilizate ulterior din împrumut, până la compensarea în totalitate a acesteia, România putând însă solicita accelerarea compensării prefinanţării prin deducerea unor sume mai mari din Tranşa/Tranşele ulterioare. În situaţia în care sumele din prefinanţare nu pot fi justificate până la data de 31 decembrie 2026, acestea vor fi rambursate CE, după cum va stabili CE", se spune în document.
Conform surse citate, responsabilitatea îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor stabilite în cadrul PNRR şi care stau la baza tragerii Tranşelor în cadrul împrumutului revine ministerelor (entităţilor) responsabile de implementarea reformelor şi/sau a componentelor aferente reformelor, precum şi a ministerelor care au în subordine/coordonare/sub autoritate entităţi responsabile de implementarea componentelor aferente reformelor. Astfel cum este prevăzut în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, MIPE are rol de coordonator naţional al PNRR, în această calitate revenindu-i responsabilitatea monitorizării şi controlului Planului, inclusiv a monitorizării atingerii jaloanelor şi a ţintelor, precum şi asigurarea prevenirii, detectării şi corectării neregulilor.
Pe data de 2 decembrie, Comisia Europeană a anunţat plata primei tranşe din PNRR, în cuantum de 1,85 miliarde euro, parte din prefinanţarea de 3,79 miliarde euro acordată României pentru acest an, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE). Această primă tranşă va fi urmată până la finalul anului de o nouă plată în valoare 1,9 miliarde de euro.
România are pentru 2022 o finanţare de aproximativ 6,171 miliarde euro, a căror accesare depinde de îndeplinirea condiţiilor din program, a precizat MIPE. Potrivit sursei citate, pentru anul 2021 şi pentru primul trimestru din 2022, sunt planificate 45 de ţinte sau jaloane.
Banii din PNRR se acordă în tranşe bianuale, în funcţie de îndeplinirea obiectivelor (jaloane şi ţinte). În total, sunt 507 de jaloane şi ţinte care trebuie realizate până la 31 august 2026.
În total, România va beneficia de o finanţare în sumă de 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru finanţarea reformelor şi investiţiilor incluse în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, se menţionează în comunicat.
Din aceşti bani, 14,24 miliarde de euro reprezintă un grant, iar 14,942 miliarde de euro reprezintă o finanţare acordată în condiţii avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte


