VIDEO Vîlceanu: Astăzi a fost semnat şi acordul de împrumut pentru România; ne mai vin şi restul de 1,95 miliarde de euro
România va primi în scurt timp restul de 1,95 miliarde de euro din partea de împrumut din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat vineri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, precizând că vineri dimineaţa a fost semnat acordul de împrumut din PNRR.
"Astăzi a fost semnat şi acordul de împrumut pentru România, ne mai vin şi restul de 1,95 miliarde de euro din partea de împrumut din PNRR. Aşa cum ştiţi, avansul din partea de granturi este deja în contul din Banca Naţională. În scurt timp o să ne vină şi partea de împrumut, cele aproximativ 1,95 miliarde de euro, care fac parte din 13% din cei 14,9 miliarde de euro pe care îi avem în componenta de împrumut", a precizat Vîlceanu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.
Întrebat ce înseamnă în scurt timp, respectiv o lună, două, el a răspuns: "Nu, nu. Vin anul acesta, în câteva zile, nu se pune problema".
În data de 2 decembrie, Comisia Europeană a transferat României suma de 1,8 miliarde euro sub formă de prefinanţare, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate acestei ţări în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), a anunţat la acea dată un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Plata de prefinanţare va sprijini demararea implementării măsurilor de investiţii şi de reformă cuprinse în Planul de redresare şi rezilienţă al României. Se preconizează că România va primi, pe parcursul planului său, un total de 29,2 miliarde euro, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro.
Plata din 2 decembrie a fost efectuată ca urmare a succesului primelor operaţiuni de împrumut derulate în cadrul instrumentului NextGenerationEU. Până la sfârşitul anului, Comisia intenţionează să mobilizeze până la 80 de miliarde euro sub formă de finanţare pe termen lung, care va fi completată cu titluri pe termen scurt ("EU-Bills"), pentru a finanţa primele plăţi planificate în favoarea statelor membre în cadrul NextGenerationEU.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO Dan Vîlceanu: Am aprobat ordonanţa privind fluxurile financiare în cadrul PNRR
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte


