Marinescu (ITU): Criza COVID-19 a adus online în 2020 cu 782 de milioane de persoane mai multe, la nivel global
Criza COVID-19 a adus online, în 2020, cu 782 de milioane de persoane mai multe decât în anul 2019, astfel încât numărul celor conectaţi la nivel mondial a ajuns la 4,9 miliarde, echivalentul a 63% din populaţia lumii, a declarat, vineri, într-o dezbatere de specialitate, Cătălin Marinescu, şef de Strategii în cadrul Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii (ITU).
"În 2015, toate ţările lumii au adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă. Acolo sunt 17 obiective de dezvoltare, iar IT&C nu este printre ele. Criza din ultimii doi ani a dus în atenţia întregii lumi importanţa conectivităţii la internet, importanţa IT&C. Din perspectiva asta, pot să spun că stăm clar mai bine, pentru că există o recunoaştere a importanţei industriei. Reconstruim într-un alt mod, bazându-ne pe industria de IT&C. Criza aceasta COVID a adus online, în 2020, cu 782 de milioane de persoane mai mult decât în anul 2019. Deci, avem 4,9 miliarde de persoane conectate, adică 63% din populaţia lumii. Creştere neobişnuit de puternică a numărului de persoane sugerează că măsurile luate în timpul pandemiei (izolarea, lucrul de acasă) a forţat atât guvernele, cât şi indivizii să se conecteze. Avem o creştere cu 17%, de la an la an. A fost o tranziţie forţată spre o lume virtuală şi ce a fost bine a fost că industria s-a adaptat foarte bine şi că guvernele au luat măsuri ca, practic, conectarea la internet să devină mai facilă. Aici e vorba de preţuri, trecerea educaţiei în online etc.", a menţionat Marinescu.
Oficialul ITU a adăugat că, în privinţa conectivităţii, obiectivul stabilit este ca, până în anul 2030, "toată lumea să fie conectată".
"Obiectivul general, anunţat chiar de secretarul general al ONU acum câteva zile la Forumul de guvernare a Internetului, de la Katowice, este ca, până în 2030, toată lumea să fie conectată. Este un obiectiv foarte ambiţios şi realizabil. O altă dată statistică de interes este că 96% din populaţia lumii este acoperită cu servicii de comunicaţii, cel puţin 3G. Diferenţele vin şi din cultură, şi din punct de vedere geografic. Aşa cum ştim, ţările cel mai puţin conectate sunt cele din Africa şi cele din sudul Asiei. Tot acolo există şi cea mai mare diferenţă între conectivitatea femeilor şi a bărbaţilor. În ţările dezvoltate, acest lucru nu este relevant, raportul fiind aproximativ egal. La nivel global există 62% dintre bărbaţi care folosesc internetul. De asemenea, există un decalaj foarte mare între urban şi rural. În ţările dezvoltate decalajul este aproape zero, iar noi nu suntem acolo. În plus, există un decalaj evident între generaţii, în toate regiunile lumii. 71% din populaţia lumii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani este conectată, comparativ cu 57% din toate celelalte grupe de vârstă. Acest lucru nu este rău dacă este bine canalizat şi aduce un plus la educaţie", a subliniat Cătălin Marinescu.
Profesioniştii, executivii şi liderii din domeniul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) din România participă, vineri, la cea de-a 18-a ediţie a evenimentului Gala Digital Transformation 2021, eveniment organizat de publicaţia Comunicaţii Mobile, Digital Transformation Council şi TelecomTV. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte


