AFIR: Fonduri europene de aproape 600 de milioane de euro pentru investiţii în exploataţii agricole, până pe 25 ianuarie 2022
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte în continuare cereri de finanţare pentru proiecte de investiţii în exploataţii agricole vegetale şi zootehnice, prin submăsura 4.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), suma totală disponibilă, până pe 25 ianuarie 2022, fiind de 589 de milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al AFIR remis joi AGERPRES, pentru achiziţiile simple de utilaje agricole şi pentru irigaţii, drenaj sau desecare, nu se mai pot depune solicitări de finanţare deoarece fondurile au fost epuizate.
"Componenta de achiziţii de utilaje agricole de către tinerii fermieri a fost închisă pe 7 decembrie 2021 ca urmare a solicitărilor depuse on-line de către 498 de tineri prin care a fost depăşită suma totală alocată pentru această componentă (fonduri solicitate de 112,6 milioane euro, faţă de o alocare de 75 milioane euro). Componenta de achiziţii simple de utilaje agricole şi pentru irigaţii, drenaj sau desecare la nivelul fermei, depunerea s-a închis în 30 noiembrie 2021, ca urmare a depăşirii de aproape trei ori a alocării de 125 de milioane de euro - au fost solicitate 335 de milioane de euro de către 846 de fermieri", se arată în comunicatul AFIR.
În acest moment, fermierii mai pot solicita fonduri pentru investiţii în condiţionarea, procesarea şi marketingul în ferma vegetală - exceptând legumicultura şi cartofii (11 milioane de euro disponibili), în ferma zootehnică (81 milioane euro disponibili) şi pentru legume şi cartofi (53 de milioane de euro disponibili).
De asemenea, sunt disponibili 30 de milioane de euro pentru investiţii în zootehnie (producţie primară, condiţionare şi marketing) în zona montană şi 326 de milioane de euro pentru acelaşi tip de investiţie la nivel naţional.
Pentru investiţii privind înfiinţare, extindere, modernizare în sector legume, inclusiv în spaţii protejate, şi cartofi (producţie primară, condiţionare şi marketing) cei interesaţi au la dispoziţie fonduri în valoare de 86 de milioane de euro.
Până pe data de 24 decembrie 2021 se desfăşoară etapa a II-a a sesiunii de depunere a proiectelor, în care se pot depune proiectele care au un punctaj egal sau mai mare de 50/ 60 de puncte - pragurile de calitate lunare pentru fiecare componentă sunt detaliate în Anunţul de primire a proiectelor pentru submăsura 4.1, disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info.
Potrivit AFIR, solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole sunt fermierii a căror exploataţie se situează pe teritoriul României şi care desfăşoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe pagina de internet a AFIR.
Cuantumul sprijinului acordat porneşte de la 30% şi poate ajunge la maximum 90% din valoarea eligibilă, în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei, de tipul de beneficiar şi de investiţiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Investiţiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu şi de Agricultura ecologică, investiţiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale şi cu alte constrângeri specifice, sau, pentru investiţiile colective.
Detalii privind tipurile de investiţii şi condiţiile specifice accesării de fonduri europene pentru investiţii în exploataţii agricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info în Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea "Investiţii PNDR", în pagina dedicată submăsurii 4.1.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Volumul lucrărilor de construcții au crescut cu 15,4% în primele opt luni ale anului
Volumul lucrărilor de construcții s-a majorat cu 15,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului curent, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în această marjă au fost înregistrate creșteri la lucrările de constr
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 debutează, marți, la București
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) organizează, în perioada 20 - 22 octombrie, alături de Bitdefender, ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică. Potrivit organizatorilor, BCC2026 va reuni reprezentanți ai autori
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D



