Dăianu: România are nevoie vitală de NATO, de Uniunea Europeană şi de parteneriatul cu SUA
România are nevoie vitală de NATO, de Uniunea Europeană şi de parteneriatul cu SUA, a declarat, joi, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
"Eu nu cred într- nouă ordine mondială. Ea poate fi judecată într-un registru simplist într-un fel. Care sunt regulile? Acesta este marea întrebare. Care sunt regulile? Aşa cum am avut şi reguli ale Războiului rece. Sunt reguli şi trebuie să ai reguli pentru că cel puţin este nevoie de furnizarea de bunuri publice în spaţiul global. Lupta contra pandemiei nu se face numai în Europa sau în Statele Unite. Trebuie să o faci la scară globală. Schimbările climatice reclamă cooperare, colaborare. Deci care este dozajul între confruntare şi colaborare? Referitor la România, câteva enunţuri. Oricât am crede că poţi să ai creativitate în diplomaţie şi politică externă, trebuie să ai opţiuni. Poţi să ai o diplomaţie către toate azimuturile, în sensul văzând şi făcând. Deci România are nevoie vitală de NATO şi de Uniunea Europeană. Vedeţi că şi în dezbaterea noastră de acum nu există Uniunea Europeană.(...) O avea Uniunea Europeană slăbiciuni structurale, dar noi suntem aici. Nu putem să ignorăm. Avem nevoie vitală de Uniunea Europeană şi de NATO şi de parteneriatul cu SUA", a spus Daniel Dăianu, la conferinţa "A 3-a ordine mondială", organizată de Oxygen events împreună cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.
El a declarat că a fost la dezbateri cu figuri ilustre europene, cu ani buni în diplomaţie şi în Parlamentul European, care au spus clar: "vă puteţi chiar bizui pe Statele Unite dacă se întâmplă ceva foarte rău?"
"Vedeţi, dacă europenii spun aşa ceva, pun asemenea întrebări, aşa ceva mi se pare foarte grav şi o spun public. Deşi totuşi în pofida unor asemenea întrebări care sunt periculoase chiar prin enunţarea lor noi aici trebuie să avem statornicie şi să contribuim la repararea unde este nevoie a relaţiei transatlantice şi la consolidarea Uniunii Europene", a afirmat Daniel Dăianu.
Acesta a precizat că România are o aşezare geografică foarte complicată.
"Nu e avantajoasă cum ar spune unii, fiindcă arată valenţele strategice ale României. Nu, eu zic că ar fi fost de preferat o altă aşezare geografică, care să ne protejeze mai bine. Avem o poziţie periferică în Uniunea Europeană, din varii motive. Avem robusteţe limitată, revelată şi pandemie în mai multe privinţe. Avem un buget public fragil, care nu ne permite să asigurăm bunuri de bază cetăţenilor României şi de asemenea nici să nu ne putem înzestra din punct de vedere strategic şi militar. Chiar şi atunci când partenerii ne oferă sprijin, ai nevoie şi de resurse interne adecvate. Sistem educaţional public şi sistem de asistenţă medicală în subfinanţare cronică. Toate acestea arată o fragilitate, o vulnerabilitate a economiei şi a societăţii", a spus Daniel Dăianu.
De asemenea, el a menţionat că România are politici industriale foarte slabe, o risipă a banului public şi o demografie care ne defavorizează, nu suntem în zona Euro şi în Spaţiul Schengen.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BNS solicită măsuri pentru recuperarea salariilor restante și protejarea lucrătorilor mobili în Uniunea Europeană
Blocul Național Sindical (BNS) solicită introducerea unor mecanisme care să faciliteze recuperarea salariilor restante de către lucrătorii mobili din Uniunea Europeană, inclusiv după întoarcerea în țara de origine, precum și consolidarea rolului sindicatelor în prevenirea și combaterea exploatării, în contextul reformării cadrului european privind mob
Comisia Europeană: România ar putea primi 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine pe 24 octombrie
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a activat, pe 8 octombrie, băncile de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române. Potr
BNR: Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate
Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, al deficitelor bugetar și extern încă mari și al incertitudinilor generate de situația politică internă, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, public
BNR: Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului, peste nivelul prognozat anterior
Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului 2026, urmând să depășească nivelul de 6,1% anticipat în prognoza din august, pe fondul scumpirii combustibililor și energiei, al majorării cotațiilor materiilor prime și al evoluției cursului de schimb, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naț
BCC2026/Odobescu: Spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat până la infractori cibernetici și hackeri
Cea mai presantă provocare este confruntarea cu noile amenințări, în condițiile în care spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat, cu un accent principal pe Rusia, până la infractori cibernetici și hackeri, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), consiliera de stat pentru Politică ex
România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa (analiză)
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență 2026, care clasifică piețele de mașini rulate din Europa în funcție de riscurile la care se expun cumpărătorii, deși a urcat două poziții față de anul trecut, potrivit unei analize realizate de compania carVertical, specializată în date auto. Peste jumă
BCC2026/Negrescu: Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic
Atacul cibernetic poate fi un atac împotriva economiei noastre, a serviciilor publice, a securității noastre și chiar a democrației, iar Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, &ici
APIA a autorizat la plată peste 26,6 milioane de lei pentru rentierii agricoli și moștenitori
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata a 26,65 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2025, suma fiind destinată unui număr de 19.354 de beneficiari, dintre care 18.717 rentieri agricoli și 637 de moștenitori ai acestora, informează instituția. Din totalul sumelor autorizate, au fost
Manole: O simulare informală la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de 9, 6 miliarde lei cu indexarea pensiilor
Calculele referitoare la procentul cu care vor fi indexate pensiile, atât civile, cât și militare, vor trebui făcute după rectificarea bugetară, în condițiile în care o simulare informală existentă la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de maximum 9,6 miliarde de lei, a susținut, marți, ministrul propus pentru Ministerul
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Garanti Bank și Motoractive IFN de către Raiffeisen Bank
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Raiffeisen Bank intenționează să preia Garanti Bank și Motoractive IFN, precum și Motoractive Multiservices, societate deținută de Motoractive IFN, a anunțat, marți, autoritatea de concurență. În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că operațiunea nu ridică obstacole semn
Transportul rutier intră într-o nouă ecuație de cost (analiză)
Costul unei expediții rutiere devine de la 1 octombrie mai sensibil la traseu, tipul de drum și caracteristicile vehiculului, iar o rută cu taxă mai mică poate ajunge mai scumpă, arată o analiză realizată de o companie de logistică cu privire la transportul rutier. ''Schimbarea vine odată cu introducerea TollRo, noul sistem de taxare r
Parlament - audieri miniștri/ Ghigiu: Situația absorbției fondurilor europene va fi publicată lunar, inclusiv sumele aflate în risc
Situația absorbției fondurilor europene va fi publicată lunar, într-un tablou de bord care va cuprinde plățile efectuate, proiectele finalizate și sumele aflate în risc, defalcate pe programe și județe, a declarat, marți, Alexandru-Mihai Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul audierilor din comi
Metrorex: Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale
Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale marți, începând cu ora 11:35, după reorganizarea acesteia în urma unei posibile tentative de suicid produse în stația Constantin Brâncoveanu, pe firul 1, informează Metrorex. Potrivit Metrorex, evenimentul a avut loc marți, în jurul ore
Moody's: Continuitatea politicii fiscale și adoptarea la timp a bugetului pentru 2027 susțin consolidarea fiscală a României
Instalarea unui nou Guvern și adoptarea la timp a bugetului pentru 2027 reprezintă evoluții pozitive pentru profilul de credit al României și susțin continuarea procesului de consolidare fiscală, potrivit informațiilor publicate marți de agenția internațională de rating Moody's, citate de Ministerul Finanțelor. Agenția își menț
Parlament - audieri miniștri/ Manole: Este imperativ să avem o indexare a pensiilor
Necesitatea indexării pensiilor este un fapt evident pentru toată lumea, însă orice cheltuială consistentă la bugetul de stat trebuie să fie în concordanță cu obiectivele pe care România le are de respectat, raportate la ținta de deficit și la procentul din Produsul Intern Brut pe care trebuie să îl avem ca plafon, a declarat, marți, ministrul







