Program de guvernare/MIPE: Înfiinţarea unui institut de asistenţă tehnică şi proiectare după model european
Bucureşti, 22 nov /Agerpres/ - Programul de guvernare al Coaliţiei pentru rezilienţă, dezvoltare şi prosperitate PNL - PSD - UDMR prevede elaborarea, aprobarea şi implementarea cadrului legal pentru înfiinţarea unui institut de asistenţă tehnică şi proiectare după model european, care va permite realizarea documentaţiilor de pregătire a proiectelor.
Un alt obiectiv care vizează Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene este reprezentat de îmbunătăţirea serviciilor de suport şi asistenţă directă pentru beneficiari, inclusiv la nivel local, în vederea creşterii nivelului de informare privind oportunităţile de finanţare şi a calităţii proiectelor.
Programul de guvernare menţionează, de asemenea, printre obiective: gestionarea urgentă şi eficientă a crizei absorbţiei pentru cadrul financiar multianual CFM 2014-2020 şi necesitatea de a fi "urgentată derularea apelurilor pentru sumele necheltuite, evaluarea şi contractarea pentru apelurile întârziate (exemplu: Innotech Student, competenţe digitale, POR 2.2. Sprijin pentru IMM-uri, POC 4.1.1. - Sprijin pentru investiţiile companiilor afectate de criza Covid, etc)".
Reprezentanţii coaliţiei au mai precizat, ca obiective, aprobarea şi implementarea legislaţiei pentru operaţionalizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2021-2026, precum şi elaborarea, aprobarea şi începerea implementării Acordului de parteneriat şi a Programelor Operaţionale aferente fondurilor europene din cadrul financiar multianual CFM 2021-2027, acreditarea sistemului de management şi control.
Creşterea prefinanţării pentru urgentarea implementării proiectelor, având în vedere problemele identificate în contractarea împrumuturilor pentru cofinanţare şi pentru demararea acestora, reprezintă un alt obiectiv aflat în Programul de guvernare.
"Pentru a valorifica potenţialul reprezentat de finanţările europene în perioada 2021-2027, România trebuie să atragă şi să utilizeze cu maximă responsabilitate, eficienţă, transparenţă şi cu impact fondurile nerambursabile şi rambursabile avute la dispoziţie. Oportunitatea financiară la care România are acces în următorii ani este fără precedent. Este motivul fundamental pentru care aceste resurse vor fi investite inteligent pentru ca proiectele şi entităţile finanţate să poată produce beneficii consistente şi în perioada de după finalizarea finanţării.", se mai precizează în document.
Potrivit sursei citate, această viziune se bazează pe un set de priorităţi şi măsuri subsecvente care au drept scop îmbunătăţirea impactului utilizării fondurilor europene în viaţa cetăţenilor, materializându-se printr-o contribuţie a intervenţiilor publice şi private asupra creşterii calităţii vieţii tuturor românilor.
În ceea ce priveşte priorităţile pe termen mediu 2021 - 2024, Programul de guvernare prevede, printre altele, creşterea ritmului anual de absorbţie a fondurilor europene în perioada 2021-2023, aferente exerciţiului financiar 2014-2020 şi pregătirea şi dezvoltarea unui portofoliu de proiecte mature pentru demararea cu celeritate a implementării în perioada 2021-2027.
De asemenea, documentul mai prevede operaţionalizarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi crearea cadrului instituţional şi financiar de implementare a proiectelor care sunt parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Implementarea Acordului de Parteneriat şi a Programelor Operaţionale, precum şi Descentralizarea şi orientarea spre beneficiari şi rezultate cu impact economic, de mediu, social.
Pe lista de priorităţi se menţionează: debirocratizarea şi simplificarea mecanismului de finanţare/implementare, inclusiv corelarea legislaţiei naţionale, în vederea fluidizării procesului şi creşterii atractivităţii, dar şi a eficienţei fondurilor europene şi creşterea capacităţii instituţionale şi profesionalizarea resurselor umane care sunt implicate în implementarea activităţilor aferente fondurilor europene, atât la nivel de instituţii ale statului, cât şi la nivel de beneficiari.
Documentul mai prevede, printre altele, promovarea investiţiilor în educaţie, în mod special în educaţia timpurie şi în învăţământul profesional şi dual, dar şi încurajarea participării directe a actorilor din România la programe aflate în managementul direct al Comisiei Europene, inclusiv prin susţinerea cofinanţării unei astfel de participări acolo unde este posibil.
"Fondurile europene, cu precădere politica de coeziune, reprezintă principalul instrument de investiţii al Uniunii Europene. Având în vedere ponderea acestora în PIB-ul anual de peste 5%, fondurile europene sunt şansa României de a-şi maximiza oportunităţile de dezvoltare printr-o bună administrare.", se menţionează în Programul de guvernare.
Conform sursei citate, România urmează să beneficieze de un volum de fonduri europene fără precedent, peste 80 de miliarde de euro - în cadrul politicii de coeziune, politicii agricole comune şi pachetului de relansare economică, a căror utilizare trebuie să schimbe fundamental societatea românească. Pentru transpunerea acestor resurse în rezultate palpabile este necesar un efort colectiv şi un angajament al întregii societăţi.
"România are probleme în absorbţia fondurilor europene, fie că este vorba despre fondurile de coeziune, de dezvoltare regională sau problemele care se prevăd în raport cu alocările prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Problemele sunt generate de capacitatea administrativă redusă în domeniul absorbţiei fondurilor europene, existând un cerc vicios deoarece multe fonduri sunt destinate chiar creşterii capacităţilor administraţiei publice 'de a crea instituţii stabile şi predictibile, dar şi suficient de flexibile' (obiectivul tematic 11 din politica regională). Fără o administraţie sprijinită tehnic, nu se pot atrage însăşi fondurile necesare de consolidare a capacităţilor esenţiale pentru absorbţia tuturor fondurilor europene.", se mai precizează în document.
Guvernul României îşi asumă ca proiect de ţară prioritar implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Astfel, cele 64 de reforme şi 107 investiţii vor reprezenta temelia pe care fiecare minister îşi va concentra eforturile şi resursele în următorii ani. Ministerele se angajează să ducă la îndeplinire cu prioritate reformele din PNRR pentru care sunt responsabili şi să mobilizeze expertiza şi resursele necesare pentru a realiza la timp şi sustenabil toate investiţiile planificate.
"Având în vedere importanţa PNRR pentru economia României, precum şi timpul limitat de care dispunem pentru a realiza reforme structurale cu impact major pentru întreaga societate, Guvernul României va aloca cu prioritate resurse pentru recrutarea specialiştilor şi atragerea expertizei înalte din domeniile vizate de reforme şi investiţii", susţin reprezentanţii coaliţiei.
Programul de guvernare mai prevede pregătirea şi dezvoltarea unui portofoliu de proiecte mature pentru demararea cu celeritate a implementării în perioada 2021-2027, obiectivul fiind "România - un model european de transformare a modului de gestionare al fondurilor europene: simplu, transparent, sustenabil şi eficient."
În ceea ce priveşte alocarea financiară pentru perioada programatică 2021-2027, aceasta însumează 87,24 miliarde euro şi se va realiza după cum urmează: Politica de coeziune - 32,44 miliarde euro; Facilitatea de Rezilienţă şi Rederesare - 29,20 miliarde euro; Politica agricolă - 21,6 miliarde euro, SURE - 4 miliarde euro. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Parlament/ Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus lista Cabinetului şi programul de guvernare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, aproape 375 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitațiile de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 374,9 milioane de lei de la bănci, suplimentar la cele două licitații de joi, când a împrumutat 2,498 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni de stat, cu dobânzi de 6,69% pe an și, respectiv, 6,23% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Bursa de la București a închis în scădere ședința de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri, iar rulajul total s-a ridicat la 84,62 milioane lei (16,15 milioane euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a scăzut cu 0,10%, pâ
Nazare: Prin decizia de astăzi, Comisia Europeană confirmă că BID este construită pe un model solid, compatibil cu normele europene
Decizia Comisiei Europene privind Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) confirmă faptul că banca națională de dezvoltare a României este construită pe un model solid, compatibil cu normele europene, potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Comisia Europeană a aprobat vineri măsurile notificate de Ministerul Finanțelor pentru
Valoarea totală a deținerilor de instrumente financiare la Depozitarul Central a depășit 81 de miliarde de euro în primul trimestru
Valoarea totală a deținerilor de instrumente financiare la Depozitarul Central a depășit 414,5 miliarde de lei, respectiv 81,3 miliarde de euro, la sfârșitul primului trimestru al anului 2026, din care acțiunile au reprezentat 361,4 miliarde de lei (70,9 miliarde de de euro), potrivit raportului privind evoluția pieței de capital, publicat vineri de Autoritatea
Ministerul Energiei: Plăți de peste 110 milioane de lei prin PNRR, în primele șase luni
Valoarea plăților efectuate din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în 2026, până la acest moment, a depășit 110 milioane de euro, a anunțat Ministerul Energiei, rpintr-un comunicat. Potrivit sursei citate, în intervalul 22 - 26 iunie 2026, au fost autorizate și efectuate plăți pentru opt cereri de transfer
Valoarea totală înregistrată pe SMT a crescut aprope 45% în primul trimestru al acestui an (raport)
Valoarea totală înregistrată pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) în primul trimestru al anului 2026 a depășit 192 milioane lei, în creștere cu 44,84% comparativ cu valoarea înregistrată aceeași perioadă a anului anterior, conform Raportului privind evoluția pieței de capital în trimestrul I din 2026, publicat vineri de Autor
Valoarea totală tranzacţionată cu acţiuni,drepturi şi unităţi de fond, pe piaţa Reglementată a BVB, a fost de 8, 19 miliarde lei, în T1 2026
Valoarea totală tranzacționată cu acțiuni, drepturi și unități de fond pe piața Reglementată a Bursei de Valori București a fost de 8,19 miliarde lei pe parcursul primului trimestru din 2026, cu o creștere semnificativă față de nivelul înregistrat anul anterior, numărul de tranzacții crescând cu aproximativ 111%, potrivit raportului Autorității de Suprave
Valoarea tranzacționată pe piața reglementată a BVB și SMT a crescut cu peste 40%, în T1 din 2026 (raport)
Valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,18 miliarde de lei, în primele trei luni ale acestui an, în creștere cu 40,49% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, reiese din sinteza raportului privind evoluția pieței de capital în prim
România a semnat, la reuniunea miniștrilor Energiei, acordul tripartit privind stocarea energiei
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a semnat vineri, în Luxemburg, acordul tripartit privind stocarea energiei, la reuniunea miniștrilor Energiei ai Uniunii Europene. 'Am semnat astăzi, alături de miniștrii energiei din statele Uniunii Europene, acordul tripartit privind stocarea energiei. Acest acord sec
Creditarea sectorului real de către IFN a consemnat o creștere și în 2025, de 16%
Creditarea sectorului real de către IFN și-a menținut ritmul susținut de creștere, ajungând la 65,4 miliarde lei (+16%) la sfârșitul anului 2025, conform Raportului anual 2025, publicat vineri de banca centrală. Această evoluție vine după o creștere de 14% atât în 2024, cât și în 2023, și a fost înregi
Buzoianu: Protejarea Dunării înseamnă cooperare între state, instituții, comunități locale, specialiști, ONG-uri și cetățeni
Protejarea fluviului Dunărea cere cooperare între state, între instituții, între comunități locale, specialiști, organizații neguvernamentale și cetățeni, iar asta trebuie să însemne mai mult decât declarații, susține ministra interimară a Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Dunărea înseamnă
Falsurile de bancnote expertizate de BNR în 2025 au totalizat 1.356 bucăți; bancnota de 100 lei, cea mai falsificată (raport)
Falsurile de bancnote românești expertizate de Banca Națională a României în 2025 au totalizat 1.356 bucăți, în scădere cu 33,79% față de anul anterior, conform Raportului anual 2025, publicat vineri de BNR. Din numărul total de bancnote false, 709 au fost capturate de poliție în cursul unor acțiuni specifice, &ic
Nazare: Companiile care se listează la bursă pot beneficia de o deducere suplimentară de 50 % din cheltuielile aferente acestui proces
Companiile care se listează la bursă pot beneficia de o deducere suplimentară de 50% pentru cheltuielile aferente acestui proces, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare publicată vineri pe pagina sa de Facebook. 'Așa cum am subliniat în numeroase rânduri, România nu poate ieși
BNR: Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar s- a majorat cu 9, 5%, în 2025, la aproape 144 miliarde lei
Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar s-a majorat în 2025 cu 9,5%, până la 143,931 miliarde lei, ritmul de creștere fiind inferior cu 4,7 puncte procentuale celui înregistrat în 2024, fiecărui locuitor revenindu-i 105 bancnote și 321 monede, conform Raportului anual 2025, publicat vineri de Banca Națională a Românie
ANRE a aprobat noi capacități energetice care însumează peste 537 MW
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, joi, în ședința Comitetului de Reglementare, noi capacități energetice care însumează peste 537 MW, dintre care aproape jumătate reprezintă capacități de stocare a energiei (253,561 MW), informează, vineri, instituția. 'ANRE a aprobat documente c














