AHK România: Situaţia actuală a companiilor este bună, perspectivele rămân însă marcate de nesiguranţă
Provocările pentru companii sunt încă numeroase după aproape doi ani de pandemie Corona, dar situaţia actuală a companiilor s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de anul trecut, reiese din actualul sondaj de opinie realizat de AHK România în octombrie 2021.
Situaţia actuală a companiilor cu capital german din România s-a îmbunătăţit, iar majoritatea consideră că aceasta este "bună" (peste 67%, 2020: 35%). Peste 22% dintre respondenţi declară că situaţia companiei pe care o reprezintă este satisfăcătoare, iar restul de 10% cred că situaţia este dificilă (2020: 9,6%).
"Cu toate acestea, situaţia actuală a companiilor trebuie privită şi în contextul în care trebuie să ne întrebăm cât de mult se datorează efectelor preţurilor şi cât de mult efectelor volumelor. Problemele legate de preţ şi de disponibilitate vor continua probabil până în a doua jumătate a anului 2022. Corona a dus la 'perturbări de ritm' considerabile, iar motorul economiei globale încă scârţâie pe alocuri", a afirmat Sebastian Metz, director general şi membru în Consiliul Director al AHK România.
În ce priveşte evoluţia activităţii, companiile sunt din nou mai optimiste în această toamnă. Astfel, doar 10% dintre cei chestionaţi cred în continuare că activitatea lor se va deteriora în următoarele 12 luni (2020: 25,5%). Mai mult de 42% se aşteaptă la o îmbunătăţire (2020: 26,6%), iar 47% nu văd nicio schimbare.
Evoluţia economică locală în următoarele 12 luni este neschimbată pentru jumătate dintre respondenţi. 20,4% se aşteaptă la o îmbunătăţire conjuncturală (2020: 24,4%), în timp ce numărul pesimiştilor a scăzut: 30,6% văd o deteriorare a evoluţiei conjuncturii economiei locale (2020: 44,7%).
"Este încurajator faptul că majoritatea companiilor sunt din nou dispuse să angajeze personal. Un număr semnificativ mai mare de companii (40,8%) intenţionează să crească numărul de angajaţi, comparativ cu 2020 (17%). Pentru 42% dintre respondenţi, numărul de angajaţi va rămâne la acelaşi nivel (2020: 60,6%) şi doar 16,3% dintre cei chestionaţi spun că intenţionează să facă mai puţine angajări (2020: 22,3%). Datorită îmbunătăţirii situaţiei economice, creşte şi dorinţa de a face din nou investiţii.", se menţionează în comunicat.
Pentru următoarele 12 luni, 36,7% dintre companii îşi propun cheltuieli de investiţii mai mari (2020: 11,7%). Peste 32% sunt de părere că aceste cheltuieli nu se vor modifica (2020: 40,4%) şi doar 18,4% văd investiţii mai mici (2020: 33%). Soldul (diferenţa din răspunsuri negative şi pozitive) urcă la 21 de puncte după minimul de anul trecut (minus 21).
În ceea ce priveşte factorii de risc economic, creşterea preţurilor la materii prime şi energie, dar şi costurile cu forţa de muncă şi lipsa de personal calificat reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru companii. Actuala criză guvernamentală nu este reflectată în sondaj, deoarece aceasta a început după derularea sondajului.
Cu toate acestea, 41,7% dintre respondenţi consideră condiţiile-cadru politico-economice drept un factor de risc. Din interacţiunea noastră zilnică cu reprezentanţii companiilor, putem confirma acest lucru, iar acest factor de risc ar putea creşte semnificativ din cauza evenimentelor actuale.
"Situaţia politică actuală determină incertitudine pentru companiile germane din România. Dezbaterea actuală privind modificările fiscale nu este deloc oportună. Nu putem decât să solicităm în mod repetat tuturor factorilor de decizie politică să asigure previzibilitatea şi, prin urmare, încrederea într-un climat de afaceri favorabil mediului de afaceri şi să continue agenda de reforme pentru a face ca România, ca amplasament investiţional, să fie pregătită pentru viitor şi să poată utiliza fondurile europene disponibile. Aceste investiţii, de care este nevoie urgentă, vor oferi impulsurile necesare creşterii economice", explică Andreas Lier, preşedintele AHK România.
Pe fondul pandemiei de coronavirus, restricţiile de călătorie şi blocajele de aprovizionare pun cele mai mari probleme companiilor. Cererea de produse/servicii şi investiţiile pierd din importanţă. Problemele din lanţurile internaţionale de aprovizionare durează deja de câteva luni. Companiile resimt blocajele de aprovizionare şi creşterile de preţuri, în special la oţel şi mase plastice, dar nici aluminiul şi lemnul nu pot fi achiziţionate în cantităţi suficiente. Prin urmare, peste 36% dintre respondenţi caută noi furnizori, astfel încât activităţile lor comerciale şi, prin urmare, evoluţia economică ulterioară să nu fie afectate.
AHK România a participat pentru a şaptea oară consecutiv la sondajul "AHK World Business Outlook", coordonat de Uniunea Camerelor Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK). Companii din întreaga lume au fost chestionate în legătură cu planurile de investiţii şi ocuparea forţei de muncă, dar şi despre cei mai importanţi factori de risc în afaceri din fiecare ţară. Din România au participat anul acesta 49 de companii, mai mult de jumătate dintre acestea fiind active în industrie şi construcţii (40,8%), peste 40% în servicii, iar restul companiilor provin din domeniul comerţului. Sondajul s-a desfăşurat în perioada 22 septembrie - 15 octombrie 2021.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grampet Group: Desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenței STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic
Grampet Group și Electroputere VFU Pașcani nu au propus și nu au susținut implicarea societății Euro Insol SPRL în procedura de insolvență deschisă la cererea Societății de Transport București (STB), desemnarea administratorului judiciar provizoriu revenind exclusiv judecătorului-sindic, afirmă grupul, într-un comunicat remis marți AGERPRES.
Distrigaz Sud: 125 de consumatori din sectorul 6, afectați de o întrerupere neplanificată în alimentarea cu gaze
Un număr de 125 de consumatori sunt afectați de întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează imobilul situat pe strada Drumul Ciorogârla nr. 297-299, bloc B, scara 1, sector 6, informează Distrigaz Sud Rețele printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, în urma unui incident pr
Nichișoiu (Coface): Modelul de creștere economică bazat pe consum pe datorie s-a epuizat
Modelul de creștere economică al României, bazat pe consum pe datorie, s-a epuizat, în condițiile în care deficitele și datoria publică sunt în creștere, iar avansul economiei este tot mai redus, a declarat, marți, Bogdan Nichișoiu, Regional Enhanced Information Manager, Coface România. 'Urmează un moment de luciditate, i-aș s
Neagu (BNR): Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa
Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa, pe fondul nivelului mare de îndatorare al unor state și al intensificării atacurilor cibernetice, iar în România este importantă continuarea consolidării fiscal-bugetare, a declarat marți Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară la Banca Nați
APIA: 58,89% fermieri eligibili au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 16 - 20 octombrie 2026, un număr de 395.533 de fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 58,89% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 671.693 fermieri. Conform unui comunicat al APIA, valoarea totală autorizată la plată până la această dată este d
Inspecția Muncii: Înrolarea angajatorilor în viitorul Spațiu Privat Virtual va deveni obligatorie
Angajatorii vor avea obligația să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit unui comunicat al instituției. 'Spațiul Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii va deveni canalul oficial de comunicare dintre inspectoratele
BNS solicită măsuri pentru recuperarea salariilor restante și protejarea lucrătorilor mobili în Uniunea Europeană
Blocul Național Sindical (BNS) solicită introducerea unor mecanisme care să faciliteze recuperarea salariilor restante de către lucrătorii mobili din Uniunea Europeană, inclusiv după întoarcerea în țara de origine, precum și consolidarea rolului sindicatelor în prevenirea și combaterea exploatării, în contextul reformării cadrului european privind mob
Comisia Europeană: România ar putea primi 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine pe 24 octombrie
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a activat, pe 8 octombrie, băncile de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române. Potr
BNR: Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate
Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, al deficitelor bugetar și extern încă mari și al incertitudinilor generate de situația politică internă, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, public
BNR: Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului, peste nivelul prognozat anterior
Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului 2026, urmând să depășească nivelul de 6,1% anticipat în prognoza din august, pe fondul scumpirii combustibililor și energiei, al majorării cotațiilor materiilor prime și al evoluției cursului de schimb, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naț
BCC2026/Odobescu: Spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat până la infractori cibernetici și hackeri
Cea mai presantă provocare este confruntarea cu noile amenințări, în condițiile în care spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat, cu un accent principal pe Rusia, până la infractori cibernetici și hackeri, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), consiliera de stat pentru Politică ex
România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa (analiză)
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență 2026, care clasifică piețele de mașini rulate din Europa în funcție de riscurile la care se expun cumpărătorii, deși a urcat două poziții față de anul trecut, potrivit unei analize realizate de compania carVertical, specializată în date auto. Peste jumă
BCC2026/Negrescu: Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic
Atacul cibernetic poate fi un atac împotriva economiei noastre, a serviciilor publice, a securității noastre și chiar a democrației, iar Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, &ici
APIA a autorizat la plată peste 26,6 milioane de lei pentru rentierii agricoli și moștenitori
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata a 26,65 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2025, suma fiind destinată unui număr de 19.354 de beneficiari, dintre care 18.717 rentieri agricoli și 637 de moștenitori ai acestora, informează instituția. Din totalul sumelor autorizate, au fost
Manole: O simulare informală la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de 9, 6 miliarde lei cu indexarea pensiilor
Calculele referitoare la procentul cu care vor fi indexate pensiile, atât civile, cât și militare, vor trebui făcute după rectificarea bugetară, în condițiile în care o simulare informală existentă la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de maximum 9,6 miliarde de lei, a susținut, marți, ministrul propus pentru Ministerul



