logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Badea (Hidroelectrica): Investiţia de la Bumbeşti se află în fază avansată; ni se cere să protejăm un rac care nu a fost găsit niciodată

Imagine din galeria Agerpres

Investiţia de la Bumbeşti se află într-o fază extrem de avansată, dar acolo avem de protejat un peşte care nu are niciun fel de importanţă economică, precum şi un rac care nu a fost niciodată găsit, a declarat, miercuri, Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

"La Bumbeşti am reluat toate procedurile în conformitate cu legislaţia actuală. Ne aflăm într-o fază extrem de avansată. Am depus documentaţia de mai bine de două luni şi jumătate pentru a intra în ultimele etape de evaluarea pentru obţinerea acordului de mediu. Deocamdată, nu am primit niciun feedback de la autorităţi. În cazul de faţă avem o serie de sarcini date de autorităţile de mediu în ceea ce priveşte măsurile pe care trebuie să le implementăm pentru a fi în concordanţă cu ceea ce ne cer cei de la Ariile Protejate. Avem de protejat un arin care se găseşte în toată Europa. Avem de protejat acest peşte care, tot din informaţii publice, nu reprezintă şi nu are niciun fel de importanţă economică, şi avem de protejat un rac care nu a fost niciodată găsit, dar ar fi condiţii să trăiască acolo. În astfel de situaţii derizorii ne găsim noi cu măsurile pe care ar trebui să le implementăm. Mai mult decât atât, avem obligaţia ca, timp de zece ani, să căutăm acel rac. Încă nu l-a găsit nimeni... La Răstoliţa, din 2017 de când am obţinut Hotărârea de Guvern de expropriere pe acel obiectiv de investiţii, am făcut toate demersurile, doar că similar cu situaţia de la Bumbeşti autorităţile ne cer din proprie iniţiativă revizuirea acordului de mediu, deşi noi avem autorizaţia de construire", a subliniat Badea, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice.

 


Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO

 

Acesta a adăugat că nu este normal ca, odată ce s-au primit avize şi acorduri pentru orice obiectiv de investiţii mari, cu termen lung de punere în funcţiune, o companie să fie obligată să se oprească lucrările "şi să întrebi autorităţile dacă mai sunt sau nu valabile".

"Cazul de la Bumbeşti, cel mai dramatic dintre toate, pentru că, din păcate, avem şi o hotărâre judecătorească dată în anul 2017 prin care ni s-a anulat autorizaţia de construire, motivul fiind că schimbându-se legislaţia, trebuie actualizat acordul de mediu. Nu sunt de acord cu acest principiu, pentru că odată ce ai luat avize şi acorduri pentru orice obiectiv de investiţii mari, cu termen lung de punere în funcţiune, este normal ca în baza acestora să finalizezi investiţia şi să nu fii obligat pe parcursul lucrărilor să te opreşti şi să întrebi autorităţile dacă mai sunt sau nu valabile autorizaţiile sau dacă mai trebuie să facem ceva. În această situaţie ne aflăm cu multe dintre investiţii. Când s-a început investiţia la Bumbeşti au fost luate două autorizaţii de construire, de la Consiliul Judeţean Gorj şi Consiliul Judeţean Hunedoara. În interiorul perioadei de valabilitate a autorizaţiei de construire nu a fost finalizată investiţia şi, conform legislaţiei actuale, se emite un nou set de autorizaţii de construire pentru restul execuţiei în baza avizelor şi acordurilor existente. În paralel, a fost declarat Parcul Naţional Valea Jiului, iar apoi au început procesele în instanţă cu diverse ONG-uri care au atacat, practic, două elemente: avizul de gospodărire a apelor emis deja şi acordul de mediu", a spus Bogdan Badea.

În replică, Octavian Pătraşcu, directorul Direcţiei Reglementări din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), a afirmat că, la momentul actual, pentru investiţia Hidroelectrica se află în analiză Studiul de evaluare a impactului, ce cuprinde atât Studiul de evaluare adecvată, cât şi Studiul asupra corpurilor de apă.

"Noi, ca instituţie, derulăm această procedură tocmai ca să rezolvăm situaţia. Când s-au anulat cele două autorizaţii de construire nu s-a anulat acordul de mediu, ci s-a pus problema că la vremea respectivă nu s-a făcut aşa-numitul Studiu de evaluare adecvată. Această procedură este la noi, la Agenţia Naţională. Suntem în faza în care, conform legislaţiei actuale, trebuie făcute nişte studii, cum ar fi Studiul de evaluare a impactului care cuprinde şi Studiul de evaluare adecvată şi Studiul asupra corpurilor de apă. Suntem în perioada de analiză. Acele condiţii sunt puse în formularul standard şi în cererea de declarare a Parcului Naţional Defileul Jiului şi în Planul de Management care nu este încă finalizat. Acum, administraţia parcurilor naţionale ţine de o structură din cadrul Regiei Naţional de Pădurilor. Suntem la finalul analizei şi în maximum două săptămâni vom avea un răspuns. Nu este un studiu simplu şi deciziile pe care noi le-am luat în această procedură sunt contestate în instanţă de către aceleaşi ONG-uri care au contestat şi proiectul iniţial", a explicat Pătraşcu.

Pe de altă parte, în viziunea şefului Hidroelectrica, proiectele hidroenergetice aflate în diverse stadii de execuţie reprezintă o poveste care datează de la începutul anilor 90.

"Sunt proiecte începute fie înainte de Revoluţie, fie imediat în perioada anilor 90, care au avut la bază toate avizele şi autorizaţiile cerute de legislaţia românească, la acel moment, şi care din varii motive, în special din cauza unei lipse de finanţare în diverse perioade, nu au reuşit să fie puse în funcţiune. Ulterior începerii lucrărilor şi realizării unei părţi semnificative din respectivele obiective de investiţii, peste acestea care au fost declarate prin acte normative ca fiind de interes naţional şi de interese public, au fost declarate diverse parcuri naţionale, tot prin Hotărâri de Guvern sau situri Natura 2000. După aceste momente ne-am confruntat cu un val de procese din partea unor organizaţii nonguvernamentale în vederea anulării autorizaţiilor de construite pre-existente, stopării lucrărilor şi, în cel mai fericit caz, reluării procedurilor pe ceea ce înseamnă avizul de mediu, în conformitate cu legislaţia incidentă care s-a tot actualizat în ultima perioadă", a menţionat Badea.

În acelaşi context, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), Adi Croitoru, a punctat faptul că, în 2018, statul român s-a ocupat de modificarea legislaţiei în domeniul ariilor protejate, după ce în anii anteriori autorităţile declarau ca protejate zone pentru care existau acorduri de mediu valabile în dezvoltarea de investiţii.

"Atât ne-a dus capul şi vă spun cu toată seriozitatea: dacă la Răstoliţa statul român, în 1990, avea un acord de mediu pe un obiectiv strategic ale acestei ţări, în 2007 vine şi face o arie protejată fix peste acest obiectiv. Ca să fie şi mai frumos, îl dă în administrare unui ONG. Mai departe, la Livezeni-Bumbeşti s-a întâmplat fix acelaşi lucru: statul are un obiectiv strategic, iar acelaşi stat vine şi, ce să vezi, face un parc şi pune restricţii. În sfârşit, în 2018, statul român s-a trezit şi a adus administrarea ariilor protejate la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate. Ne-am ocupat de modificarea legislaţiei. Doar atât ne dorim, sa depună colegii noştri de la Hidroelectrica, o dată la APM Mureş o notificare pentru scoaterea din circuitul forestier, şi o notificare pentru revizuirea acordului de mediu", a subliniat Croitoru.

Hidroelectrica anunţa, la jumătate anului trecut, că avea în plan execuţia de proiecte noi cu o valoare estimată de aproape 18 miliarde lei, cu o putere instalată totală de 713,62 MW, ce pot asigura o producţie medie anuală de 3.396,79 GWh/an, conform strategiei investiţionale publicate de companie.

Unul dintre proiecte vizează Amenajarea Hidroenergetică (AHE) a râului Jiu pe sectorul Livezeni - Bumbeşti, iar termenul estimat de punere în funcţiune era anul 2022.

AHE Răstoliţa este un alt proiect avut în vedere, finalizarea obiectivului de investiţii fiind hotărâtă pe baza rezultatelor analizelor financiare şi a calculelor de rentabilitate privind eficienţa tehnico-economică efectuate de comisii interne Hidroelectrica. Prin finalizarea acestor lucrări, aportul de energie în SEN va fi de circa 46,3 GWh anual.

Pentru Răstoliţa etapa 2, Hidroelectrica are în vedere analizarea optimizării lucrărilor rest de executat pentru etapa a II. În cazul în care valoarea lucrărilor optimizate va conduce la indicatori economici favorabili, se vor produce suplimentar circa 70,7 GWh anual.

Termenul estimat de punere în funcţiune pentru etapa I este anul 2022, respectiv 2027 pentru etapa a II-a. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 44

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 14-09-2026 13:27

Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației la nivel național ar putea începe din 2027 (ministru)

Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ar urma să înceapă din 2027, astfel încât din 2028 aceasta să fie complet operațională și eficientă, a declarat, luni, ministrul Turismului, Irineu Darău. 'Dacă vrem ca turismul să crească, dacă vrem să crească și marjele de profit, trebui

Economic Intern 14-09-2026 11:52

Report de peste 1,48 milioane de euro la categoria I a Loto 6/49

Un report de peste 7,82 milioane de lei (peste 1,48 milioane de euro) este în joc la categoria I a Loto 6/49, la tragerile loto de joi, 17 septembrie, informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 7,08 milioane de lei (peste 1,34 milioane de euro). La Noroc este î

Economic Intern 14-09-2026 11:14

Părinții nu resping tehnologia, însă își doresc ca aceasta să devină o resursă pentru educația copiilor (studiu)

O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei, reiese din concluziile unui studiu de specialitate, realizat de către o companie de cercetare de piață pentru un operator de telecomunicații. Astfel, pot

Economic Intern 14-09-2026 11:03

Delgaz Grid a finalizat un nou proiect-pilot în care a testat amestecuri gaz și până la 30% hidrogen

Distribuitorul de gaze Delgaz Grid a finalizat un proiect-pilot în care a fost testat amestecul de gaz și 30% hidrogen în centrale, convectoare, aragaze, dar și în instalații precum uscătoare de cereale, cuptoare de panificație sau aparate de încălzire terase exterioare. Rezultatele vor fi puse la dispoziția autoritățil

Economic Intern 14-09-2026 10:42

Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de luni

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de luni, cu un rulaj total în valoare de 859,5 milioane lei (163,5 milioane de euro), din care tranzacțiile cu obligațiuni totalizau 854 milioane lei (162 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor

Economic Intern 14-09-2026 10:21

Benzina ar putea depăși 10 lei iar motorina 11 lei pe litru, zilele următoare (analiză)

Benzina standard ar putea depăși 10 lei pe litru, iar motorina ar putea ajunge la 11 lei pe litru în zilele următoare, pe fondul evoluțiilor din zona Golfului, avertizează compania de consultanță Frames, într-o analiză privind efectele economice ale conflictului din Orientul Mijlociu. Conform cercetării, între 9 și 11 septemb

Economic Intern 14-09-2026 09:41

INS: Investițiile în economia națională au depășit 100 miliarde lei, în primul semestru din 2026

Investițiile nete realizate în economia națională au însumat 100,5 miliarde lei în semestrul I 2026, în creștere, în termeni reali, cu 11,9%, comparativ cu semestrul I 2025, conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică. În trimestrul II 2026, comparativ cu trimestrul II 2025, investițiile ne

Economic Intern 14-09-2026 09:33

Rata șomajului în România a crescut la 6,8%, în trimestrul II din 2026 (INS)

Rata de ocupare a populației României, cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul al doilea din 2026 față de primul trimestru, în timp ce rata șomajului a ajuns la 6,8%, cu 0,3 puncte procentuale mai mare, în perioada de referință, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică

Economic Intern 14-09-2026 09:30

Numărul locuințelor date în folosință a crescut cu aproape 30%, în primul semestru (Statistică)

Numărul locuințelor date în folosință la nivel național a crescut, în primele șase luni ale acestui an, până la 31.958 de unități, față de aceeași perioadă din 2025, când numărul acestora era de 24.609, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni. Pe medii de rezidență, în semestrul

Economic Intern 13-09-2026 14:47

Angajații din România petrec 53 minute/zi pe drum pentru deplasarea dus-întors la locul de muncă, pe un traseu mediu de 17 km

Românii parcurg cea mai scurtă distanță în naveta zilnică către și dinspre locul de muncă, în comparație cu ceilalți europeni, dar petrec în medie aproape 53 de minute pe drum, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, realizat în 16 țări. Conform datelor analizate de de SD Worx, România se clasează pe

Economic Intern 13-09-2026 13:29

INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 7,8% în trimestrul al doilea din 2026

Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul a crescut, în trimestrul al doilea al acestui an, cu 7,8% comparativ cu perioada similară din 2025, la 7.730.600 pasageri, de la 7.173.400, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au î

Economic Intern 13-09-2026 10:06

Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble

Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două trageri - o tragere principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, Loteria Română suplimentează fondul de

Economic Intern 12-09-2026 21:13

Nova Power&Gas: Amplasamentului de la Doicești cuprinde 50 de hectare ecologizate și o stație de transformare complet nouă

Amplasamentul de la Doicești nu este doar un teren, el cuprinde 50 de hectare ecologizate, după demolarea integrală a fostei termocentrale pe cărbune, o stație de transformare de 110/20 kV complet nouă, cu o valoare contabilă de 12 milioane de euro, o capacitate de racordare la Sistemul Energetic Național de aproximativ 600 MW, precum și alte active, informează Nova

Economic Intern 12-09-2026 13:55

'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX inclus din 12 septembrie în flota TAROM

TAROM, Boeing și CDB Aviation au marcat sâmbătă preluarea primei aeronave 737 MAX de către compania aeriană națională a României, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Modelul 737-8 face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două

Economic Intern 12-09-2026 11:45

Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 11,6% în trimestrul II din 2026 (INS)

Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut cu 11,6% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 15.841 tone, de la 14.193 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transport