logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

EcoTree va participa la finala regională a celor mai bune start-up-uri din Europa Centrală şi de Sud

Imagine din galeria Agerpres

Soluţia cloud pentru reciclare menită să faciliteze reciclarea prin utilizarea inteligenţei artificiale este câştigătoarea etapei locale a concursului BASF Innovation Hub, destinat inovatorilor şi start-up-urilor care contribuie direct sau indirect la pilonii Agendei Verzi - energie curată, agricultură durabilă şi economie circulară, conform unui comunicat al Camerei de Comerţ Română-Germane (AHK).

Platforma câştigătoare, EcoTree, va participa la finala regională a celor mai bune start-up-uri din Europa Centrală şi de Sud, fiind aleasă în cadrul unui eveniment live, organizat în cursul zilei de luni, pe Zoom.

"EcoTree este o platformă cloud care facilitează reciclarea, deoarece totul este transparent şi clar. Această abordare este importantă, deoarece ne permite cu uşurinţă să observăm punctele critice şi să reacţionăm mai rapid şi mai precis. În marea finală mă aştept să văd o mulţime de idei grozave şi să mă inspir din ele. Abia aştept pitch-ul final de vineri", a declarat Bogdan Andronache, EcoTree.

Peste 80 de idei ale start-up-urilor din 11 ţări europene au participat la concursul BASF Innovation Hub. Andreas Lier, Managing director BASF România şi Bulgaria şi preşedintele Juriului, a subliniat faptul că echipa câştigătoare va avea ocazia să folosească premiul pentru dezvoltarea ulterioară a ideii, lansarea soluţiei pe piaţă, promovare sau orice altă modalitate pe care o consideră potrivită pentru dezvoltarea soluţiei respective.

"În calitate de reprezentanţă oficială a economiei germane în România colaborăm cu guvernele şi cu organizaţiile non-guvernamentale şi sprijinim companiile româneşti şi germane, dar şi tinerii şi start-up-urile. Mai ales la debutul lor, start-up-urile au nevoie de o platformă pentru captarea atenţiei, pentru prezentarea lor şi pentru schimb de idei cu marii jucători din sectorul respectiv. De asemenea, au nevoie să găsească posibilităţi suplimentare de a-şi valorifica ideile. Uneori, din lipsă de finanţare, de multe ori acestea nu reuşesc nici măcar să-şi prezinte soluţiile, aşa că ideile lor rămân simple schiţe pe hârtie sau doar în mintea creatorului. Acesta este motivul pentru care suntem onoraţi să avem ocazia să ascultăm inovatorii locali, să împărtăşim experienţa noastră cu ei şi să îi sprijinim", a spus Sebastian Metz, director general şi membru al board-ului AHK România.

Concursul BASF Innovation Hub a fost organizat de compania chimică şi lider european în domeniul cercetării şi dezvoltării, BASF. Concursul a fost deschis pentru înscrieri timp de şase luni şi a fost organizat în 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud. Câştigătorii fazelor locale au câştigat câte 2.500 de euro fiecare, în timp ce ideea cea mai bună din faza finală (vineri, 12 decembrie, ora 12:00 CET) va primi un premiu suplimentar în valoare de 5.000 de euro.

În cursul evenimentului live de joi, start-up-urile au prezentat celor patru membri ai juriului ideile lor inovatoare. Membrii juriului au fost: Andreas Lier, managing director BASF România & Bulgaria; Sebastian Metz, director general & board member AHK România; Oana Craioveanu, co-fondatoare Impact Hub, primul spaţiu de co-working lansat în România, şi Bogdan Herea, CEO & founder PitechPlus - WebHelp Group.

Compania chimică BASF are un portofoliu organizat în şase segmente: produse chimice, materiale, soluţii industriale, tehnologii de suprafaţă, nutriţie şi îngrijire şi soluţii pentru agricultură. BASF a generat vânzări de 59 de miliarde de euro în 2020. Acţiunile BASF sunt tranzacţionate la bursa din Frankfurt (BAS) şi sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 21-10-2026 11:04

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 17,8% în primele nouă luni din 2026, la 381.094 de imobile (analiză)

Numărul imobilelor vândute în România în primele nouă luni din 2026 a scăzut cu 17,8%, la 381.094, față de 463.592 în perioada similară a anului trecut, însă cea mai mare parte a declinului a fost concentrată în trimestrul al treilea, afectat de blocajul sistemului informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate I

Economic Intern 21-10-2026 10:56

BCC2026/Șeful DNSC: Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională, un format care livrează;acum trebuie să accelerăm lucrurile

Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională este un format care deja livrează, însă, cu toată sinceritatea, cred că acum trebuie să investim mult mai mult în aceasta și să accelerăm lucrurile, a declarat, miercuri, directorul Directoratului Național pentru securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, în cadrul Bucharest Cybersecurity Confer

Economic Intern 21-10-2026 10:51

Concordia: Principalul risc al programului de guvernare este finanțarea măsurilor asumate

Principalul risc al programului de guvernare pentru perioada 2026-2028 îl reprezintă finanțarea măsurilor asumate, în condițiile în care documentul prevede reducerea deficitului bugetar, relansarea investițiilor și majorarea unor cheltuieli publice, fără să precizeze cum vor fi finanțate toate aceste angajamente, susțin reprezentanții Confederației

Economic Intern 21-10-2026 10:48

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 9,61 milioane lei (1,80 milioane euro), după aproximativ 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,03%, iar indi

Economic Intern 21-10-2026 10:47

InfoCons și ASF continuă colaborarea prin semnarea unui nou protocol pentru educația financiară a consumatorilor

InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au semnat un nou protocol de colaborare pentru continuarea demersurilor comune de informare și educare a consumatorilor de produse și servicii financiare nebancare. Potrivit unui comunicat al InfoCons, parteneriatul continuă colabor

Economic Intern 21-10-2026 10:43

BCC2026/Ambasadorul Ucrainei în România: Amenințările Rusiei nu se opresc la granițele Ucrainei, ci îi afectează pe toți ceilalți

Securitatea Ucrainei, României și Republicii Moldova este foarte interconectată, iar amenințările care emană din Federația Rusă nu se opresc la granițele Ucrainei, ci îi afectează pe toți ceilalți, a declarat miercuri ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, în cadrul Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026).

Economic Intern 21-10-2026 10:23

BCC2026/Lupașcu (ASC Moldova): Securitatea cibernetică nu are granițe, iar apărarea poate fi doar colectivă

Securitatea cibernetică nu are granițe, trebuie să acționăm ținând cont de acest lucru, pentru că nu ne putem apăra singuri, iar apărarea poate fi doar colectivă, a afirmat, miercuri, directorul Agenției pentru Securitate Cibernetică (ASC) din Republica Moldova, Mihai Lupașcu, în cadrul Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026).

Economic Intern 21-10-2026 09:31

BCC2026/Cîmpean (DNSC): Avem nevoie de soluții și de parteneri tehnologici de încredere pentru a gestiona riscurile cibernetice

Trăim vremuri extrem de interesante, în care avem nevoie de soluții și de parteneri tehnologici de încredere și puternici care să ne ajute să gestionăm riscurile și incidentele cibernetice, a declarat miercuri directorul Directoratului Național pentru securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, în cadrul Bucharest Cybersecurity Conference (BCC

Economic Intern 20-10-2026 23:07

Grampet Group: Desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenței STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic

Grampet Group și Electroputere VFU Pașcani nu au propus și nu au susținut implicarea societății Euro Insol SPRL în procedura de insolvență deschisă la cererea Societății de Transport București (STB), desemnarea administratorului judiciar provizoriu revenind exclusiv judecătorului-sindic, afirmă grupul, într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Economic Intern 20-10-2026 21:14

Distrigaz Sud: 125 de consumatori din sectorul 6, afectați de o întrerupere neplanificată în alimentarea cu gaze

Un număr de 125 de consumatori sunt afectați de întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează imobilul situat pe strada Drumul Ciorogârla nr. 297-299, bloc B, scara 1, sector 6, informează Distrigaz Sud Rețele printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, în urma unui incident pr

Economic Intern 20-10-2026 21:12

Nichișoiu (Coface): Modelul de creștere economică bazat pe consum pe datorie s-a epuizat

Modelul de creștere economică al României, bazat pe consum pe datorie, s-a epuizat, în condițiile în care deficitele și datoria publică sunt în creștere, iar avansul economiei este tot mai redus, a declarat, marți, Bogdan Nichișoiu, Regional Enhanced Information Manager, Coface România. 'Urmează un moment de luciditate, i-aș s

Economic Intern 20-10-2026 18:46

Neagu (BNR): Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa

Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa, pe fondul nivelului mare de îndatorare al unor state și al intensificării atacurilor cibernetice, iar în România este importantă continuarea consolidării fiscal-bugetare, a declarat marți Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară la Banca Nați

Economic Intern 20-10-2026 18:17

APIA: 58,89% fermieri eligibili au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 16 - 20 octombrie 2026, un număr de 395.533 de fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 58,89% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 671.693 fermieri. Conform unui comunicat al APIA, valoarea totală autorizată la plată până la această dată este d

Economic Intern 20-10-2026 17:24

Inspecția Muncii: Înrolarea angajatorilor în viitorul Spațiu Privat Virtual va deveni obligatorie

Angajatorii vor avea obligația să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit unui comunicat al instituției. 'Spațiul Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii va deveni canalul oficial de comunicare dintre inspectoratele

Economic Intern 20-10-2026 17:17

BNS solicită măsuri pentru recuperarea salariilor restante și protejarea lucrătorilor mobili în Uniunea Europeană

Blocul Național Sindical (BNS) solicită introducerea unor mecanisme care să faciliteze recuperarea salariilor restante de către lucrătorii mobili din Uniunea Europeană, inclusiv după întoarcerea în țara de origine, precum și consolidarea rolului sindicatelor în prevenirea și combaterea exploatării, în contextul reformării cadrului european privind mob