Ionuţ Dumitru: Dacă ne uităm la economie în momentul de faţă, suntem cumva într-o zonă de incertitudine
Economia se află în acest moment într-o zonă de incertitudine, iar pe finalul anului ea va fi afectată şi creşterea economică va decelera, a declarat joi Ionuţ Dumitru, membru fondator AAFBR şi economist şef Raiffeisen Bank.
"Dacă ne uităm la economie în momentul de faţă suntem cumva într-o zonă de incertitudine, dacă ne uităm un pic în faţă. Avem aceste noi restricţii introduse recent. Probabil că pe finalul anului economia va fi afectată şi creşterea economică va decelera. Am avut însă două trimestre foarte bune - trimestrul I şi trimestrul II. Poate şi trimestrul III va arăta destul de bine, dar în decelerare faţă de trimestrul anterior. Probabil vom închide anul cu o creştere economică de peste 7%. Noi o estimăm la 7,5%, dar în lumina celor mai recente evoluţii probabil că o să fie ceva mai puţin. Probabil că efectele negative se vor extinde şi în 2022, începutul anului viitor, dacă vor fi menţinute restricţiile. Vedem retailul probabil destul de afectat şi se vede asta în numărul de vizitatori. Traficul din magazinele mari a căzut semnificativ în ultimele zile, săptămâni şi probabil vom resimţi acest nou val şi la nivel economic. Din păcate, nu am fost nici prea avansaţi în procesul de vaccinare, am stat foarte prost şi ne-a lovit puternic acest nou val şi inevitabil şi efectele economice se vor resimţi", a spus Ionuţ Dumitru, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).
La rândul său, Florian Libocor, membru fondator AAFBR şi economist şef BRD, a afirmat că PIB-ul va rămâne în zona pozitivă, între 6% şi 8%, în funcţie de evoluţia din trimestrele III şi IV. În opinia sa, dacă restricţiile vor rămâne în picioare, efectul se va vedea în performanţa PIB-ului, pentru că atunci când vorbim de "motoarele de creştere nu putem să nu începem cu consumul".
"Valul IV al pandemiei îl vedem că este probabil din punct de vedere medical cel mai rău prin care a trecut România. Ca urmare, deşi să zicem că Guvernul nu ia măsuri de distanţare, sunt luate individual asemenea măsuri de distanţare de către populaţie. Prin urmare, mă aştept la o decelerare a PIB-ului în trimestrul IV al anului. În special consumul va fi lovit. Partea de investiţii publice cumva a fost la nivelul anului trecut, ceea ce înseamnă că nu va mai aduce un impact la fel de mare cum a fost cel de anul trecut la creşterea PIB-ului. Creşterea PIB cred că va fi consistentă, în jur de 7% în acest an. Va decelera în anul următor poate undeva la 4%", a spus Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte AAFBR şi vicepreşedinte CFA România.
În ceea ce priveşte inflaţia, el a apreciat că am avut până acum efectul de primă rundă produs de creşterea preţurilor la produsele energetice, dar va veni efectul de runda a doua. Orice bun sau serviciu din coşul de consum este "cumva afectat de cel puţin una dintre cele trei forme de energie". Codirlaşu a estimat că România va avea o majorare a inflaţiei la 7 - 8% pe finalul anului.
În acest context, el crede că este nevoie de o majorare a ratei dobânzii de politică monetară şi se aşteaptă ca BNR să ia o asemenea măsură, iar creşterea să fie mai mare de 25 de puncte de bază.
Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), cu sprijinul PwC România, a organizat joi Conferinţa Anuală AAFBR 2021. În cadrul evenimentului au fost dezbătute perspectivele macroeconomice, dar şi rezultatele studiului realizat recent de AAFBR "Efectele pandemiei în mediul de business". AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet
Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele (analiză)
Majorarea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele, în condițiile în care companiile și populația resimt deja povara fiscală, iar economia României ar urma să înregistreze o creștere de numai 0,7% în acest an, consideră Ruxandra Târlescu, partener coordonator Taxe în cadrul PwC România.
Petrescu (ASF): România trebuie să transpună reglementările europene privind criptoactivele
România trebuie să adopte reglementările europene privind criptoactivele, prin transpunerea în legislația națională a cadrului MiCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea un rol important în reglementarea acestui sector, a declarat miercuri președintele instituției, Alexandru Petrescu, la evenimentul Profit Financial.forum - '
Modificări în circulația trenurilor ca urmare a lucrărilor efectuate de către CFR SA pe secțiunea Târgu Jiu - Ecaterina Teodoroiu
Circulația trenurilor va suferi modificări în ultima săptămână a lunii octombrie ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Târgu Jiu și Ecaterina Teodoroiu, concomitent cu lucrările între stațiile Târgu Jiu - Amaradia și Târgu Jiu - Lunca Budieni, informează miercuri CFR Călători.
România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3-5 ani pentru a recâștiga încrederea investitorilor (analiză)
România are nevoie de un moratoriu fiscal care să asigure stabilitatea taxelor și impozitelor pentru o perioadă de 3-5 ani și de un dialog periodic între Guvern și mediul de afaceri, pentru recâștigarea încrederii investitorilor, susțin experții companiei de consultanță Frames, într-o analiză transmisă miercuri AGERPRES.
Piața spațiilor de birouri flexibile din București depășește de 6,5 ori nivelul din 2015 (raport)
Stocul de spații de birouri flexibile din București a ajuns la aproximativ 73.500 metri pătrați, de peste 6,5 ori mai mare comparativ cu nivelul de 11.100 metri pătrați înregistrat în 2015, potrivit raportului Bucharest Flex Office Overview 2026, realizat de Cushman & Wakefield Echinox. În prezent, în București sunt
Inspecția Muncii pregătește un sistem de controale bazat pe analiza automată a riscurilor
Inspecția Muncii pregătește introducerea unui sistem de controale bazat pe analiza automată a riscurilor, prin intermediul unei platforme care va recalcula periodic indicatorii de risc și va permite inspectorilor accesul la informații direct în timpul controalelor, potrivit unui comunicat al instituției. 'O componentă esențială este
Peste 82% dintre locurile de muncă postate de la începutul anului au salariul afișat în anunț (platformă de recrutare)
Peste 82% dintre cele 37.000 de locuri de muncă postate de la începutul anului pe platforma iajob.ro au avut salariul afișat în anunțul de angajare, pondere aproape dublă față de cea înregistrată la nivelul platformei eJobs.ro, unde 42% dintre joburi au inclus această informație, potrivit datelor transmise miercuri de eJobs România.
Despăgubirile plătite de Uniqa pentru incendiile la IMM-uri s-au dublat în primele nouă luni din 2026
Valoarea despăgubirilor plătite de Uniqa pentru daunele provocate de incendii în rândul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) a fost de peste două ori mai mare în primele nouă luni din 2026 față de perioada similară a anului trecut, iar valoarea medie a daunelor achitate pentru acest risc a ajuns la aproape 370.000 de lei, de trei ori mai ri
Inspectorii ANSVSA au amendat în septembrie operatorii din industria de morărit și panificație cu 1,55 milioane de lei
Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1,554 milioane de lei, precum și 142 de avertismente, în urma controalelor efectuate în luna septembrie în unități din industria agroalimentară, care activează în sectorul produselor de origine nonanimală.












