AFEER cere autorităţilor să acţioneze urgent pentru creşterea producţiei de energie
Legea de aprobare a OUG 118/2021 este utilă şi necesară, dar autorităţile trebuie să ia măsuri urgent pentru creşterea producţiei de energie, se arată într-un comunicat al Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER), remis, joi, AGERPRES.
AFEER precizează, în context, că apreciază consensul politic obţinut în Parlament pentru adoptarea Proiectului de Lege nr. 513 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
"Considerăm că este o lege utilă şi necesară, în contextul creşterilor explozive ale preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru sprijinirea mai ales a consumatorilor casnici în vederea trecerii iernii 2020 - 2021. În actualul cadru legal, suntem convinşi că furnizorii vor lua toate măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor legii, respectiv a noilor măsuri de compensare şi plafonare a facturilor", precizează Laurenţiu Urluescu, preşedinte AFEER.
În opinia sa, o consultare prealabilă a mediului de business ar fi condus la găsirea unor măsuri mai uşor de aplicat şi cu efecte mai mici asupra pieţei de energie. AFEER îşi exprimă îngrijorarea că soluţiile adoptate, în special cele cu privire la plafonarea preţurilor, instituie eforturi suplimentare, atât financiare, cât şi administrative, din partea furnizorilor, care deja înregistrează pierderi curente. Efortul de finanţare este foarte mare, schema foarte complicată şi birocratică, ceea ce poate duce la blocaje financiare în activitatea furnizorilor.
Totodată, atragem atenţia că prin acest acest act normativ, care instituie o serie de măsuri temporare, s-au găsit soluţii doar pe termen foarte scurt (cinci luni, respectiv perioada iernii), iar luna aprilie "vine ca mâine" şi autorităţile trebuie să înceapă - de astăzi - să fie preocupate pentru ce va urma şi să dispună măsuri urgente pentru creşterea producţiei de energie în România, să se asigure că se realizează investiţii vitale pentru siguranţa Sistemului Energetic Naţional.
"Vedem cu toţii că situaţia investiţiilor în noi capacităţi de producţie este dramatică: numai vorbe, zero acţiune! Practic, la acest moment putem spune că nu avem investiţii în curs de realizare, în condiţiile în care proiecte importante stagnează de luni bune", susţine, la rândul său, Ion Lungu, director executiv AFEER.
În acelaşi timp, AFEER reiterează că intervenţiile în piaţa energiei (suprataxarea unora dintre producători şi limitările în piaţa cu amănuntul), chiar dacă sunt pe termen scurt, nu sunt un semnal bun pentru investitori şi participanţii la piaţă, din păcate, România fiind recunoscută pentru schimbările imprevizibile în legislaţie, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tranzacții de peste 941 milioane lei, luni, la BVB
Indicii bursei de Valori București au avut evoluții mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 941,514 milioane de lei (179,107 milioane de euro), din care 865,08 milioane lei (164,56 milioane euro) tranzacții cu obligațiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Olt: Producții bune la floarea-soarelui și porumb; presiunea pe depozitare s-a redus
Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după mai mulți ani în care seceta a redus puternic randamentele, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi. 'Da (fermierii vor obține profit n.r.), dar mult redus din cau
Ghidul Programului pentru baterii, finalizat și publicat în Monitorul Oficial
Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, pe parcursul căruia MMAP ș
AAC: Fermierii români solicită suspendarea temporară a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon
Fermierii și cooperativele agricole din România solicită posibilitatea suspendării temporare a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon (CBAM), pe fondul perioadei dificile pe care o traversează agricultura europeană, în general. 'Mâine, 15 septembrie 2026, Parlamentul European votează mod
Pistol (CNAIR): Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania
Primele două benzinării moderne au fost deschise, de luni, pe Autostrada Transilvania (A3), acestea fiind parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'Primele două benzinării m
ANRE a sancționat cu aproape 11 milioane de lei firme din sectorul energiei, în primele opt luni
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acțiunilor de control și monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Conform unui comunicat al ANRE, în perioada 1 ianuarie - 31 augus
Isărescu: Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro
Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro, când va fi cazul și vom îndeplini condițiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta a participat marți la evenimentul dedicat lansării în circuitul numismatic a bancnotei aniversare p
Peste 76% dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026 (studiu)
Peste trei sferturi (76,4%) dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026, iar aproape jumătate dintre respondenți raportează diminuări de peste 20%, potrivit studiului 'Carta Albă a Turismului din România 2026', lansat luni de IMM România. 'Aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 4
Crescătorii pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină (ministru)
Aprobarea, de către Comisia Europeană, a schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, a precizat ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.
Consiliul Fiscal susține că este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existența unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcționării unor instituții bugetare până la finele anului, mai ales în domeniul sănătății și, în special, în ceea ce privește unitățile de primiri urgențe, evidențiază necesitatea de a adopta cât mai repede o rectificare bugetară, fie și parțială, susține Consiliul
Jianu: Evenimentele și festivalurile au influențat pozitiv turismul în acest an
Evenimentele și festivalurile au avut o influență pozitivă asupra turismului românesc în 2026 și ar trebui să reprezinte un reper în elaborarea politicilor publice pentru sector, consideră președintele IMM România, Florin Jianu. 'Ce a influențat pozitiv turismul din România în acest an? Evenimentele și f
Președintele IMM România, despre turism: Așteptările sunt moderat optimiste pentru 2027, după scăderea din 2026
Așteptările operatorilor din turism pentru 2027 sunt moderat optimiste, în special în ceea ce privește gradul de ocupare, după ce 2026 a fost un an de scădere a numărului de turiști, a înnoptărilor și a veniturilor, a declarat, luni, președintele IMM România, Florin Jianu. 'Așteptările sunt moderat optimiste pentru
Darău: M-aș bucura ca la formarea guvernelor să existe un pact fiscal între partidele care formează coaliții
Partidele care formează coaliții de guvernare ar trebui să își asume un pact fiscal prin care să garanteze că anumite taxe nu vor fi modificate pe durata mandatului, consideră ministrul interimar al Turismului, Irineu Darău. 'Întâlnindu-mă cu foarte mulți antreprenori, de multe ori am afirmat că m-aș bucura ca la formarea
Maramureș: Fermierii cultivatori de porumb din județ caută să se adapteze la clima actuală, cu caniculă și lipsă a ploilor
Canicula, precum și lipsa apei din sol și a ploilor a afectat culturile de porumb din județul Maramureș în această vară, a declarat luni, pentru AGERPRES, fermierul Vasile Sarca din satul Colțirea, prezent la Ziua Porumbului, eveniment care a reunit peste 100 de fermieri din județele Maramureș, Sălaj și Satu Mare. 'Vara a fost cumpli
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației la nivel național ar putea începe din 2027 (ministru)
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ar urma să înceapă din 2027, astfel încât din 2028 aceasta să fie complet operațională și eficientă, a declarat, luni, ministrul Turismului, Irineu Darău. 'Dacă vrem ca turismul să crească, dacă vrem să crească și marjele de profit, trebui












