Puţine companii care nu comunică impactul asupra mediului mai pot lua împrumuturi bancare
Foarte puţine companii, inclusiv din România, care nu comunică public şi transparent impactul asupra mediului mai pot beneficia de împrumuturi de la bănci sau de la fonduri de investiţii, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă online, Dragoş Tuţă, fondator al Ambasadei Sustenabilităţii în România.
"Schimbarea şi tranziţia (spre o economie sustenabilă, n.r.) a început şi nu doar la nivel european. Probabil că majoritatea românilor au aflat, în ultimul an, de scumpirea materiilor prime pentru industria construcţiilor. Ea a venit, într-adevăr, din piaţa din China şi puţină lume ştie ce se află în spatele acestor scumpiri. China a ajuns la o saturaţie din punct de vedere al poluării, iar deciziile lor au fost să închidă aproape peste noapte o serie de fabrici care poluau atât de mult încât din punct de vedere economic nu merita să investească în retehnologizare prietenoasă cu mediul. Vom mai vedea astfel de momente, e un început care se vede deja la nivel european şi la noi în ţară. Sistemul financiar-bancar acţionează foarte mult în această zonă. Foarte puţine companii care nu comunică public şi transparent impactul asupra mediului mai pot beneficia de împrumuturi de la bănci sau de la fonduri de investiţii, chiar şi în România, Avem aici exemplul colosului energetic Oltenia care, iată, se află într-o perioadă de retehnologizare pentru că, altfel, producând energie folosind tot cărbunele ca materie primă nu mai primeşte finanţare de la nimeni. Vestea bună este că acolo există o echipă de management care a înţeles asta şi care acţionează spre a transforma compania care să producă energie verde. Să sperăm că asta se va întâmpla din ce în ce mai des", a explicat Tuţă.
Reprezentantul Ambasadei Sustenabilităţii în România a subliniat că tinerii sunt cei care au disponibilitate să schimbe singuri compania în care lucrează prin acţiuni de responsabilizare faţă de mediu.
"Ceea ce facem noi este că promovăm modelul economic în care companiile rezolvă probleme de mediu şi sociale în parteneriat cu instituţiile statului şi societatea civilă, fără a sacrifica eficienţa financiară, continuând să fie profitabile. Tinerii - Generaţia Z - sunt cei care aşteaptă o astfel de schimbare de la companii şi sunt dispuşi să acţioneze, să muncească, să schimbe singuri compania în care lucrează prin contribuţia lor directă. De asemenea, să schimbe singuri ceea ce se întâmplă la nivel casnic, de la deşeuri până la relaţiile dintre oameni. Ştim că ne aflăm într-o perioadă de tranziţie economică. Tranziţia la acest model economic este una foarte puternică şi promovată cu viteză foarte mare de Uniunea Europeană. Cred că e un moment bun să le transmitem asta cetăţenilor şi mai ales reprezentanţilor mediului de afaceri, la fel şi reprezentanţilor guvernamentali, pentru că în momentul de faţă această tranziţie economică este o oportunitate pentru România. Toate ţările europene pleacă de la acelaşi nivel", a declarat Tuţă.
Ambasada Sustenabilităţii în România a organizat, miercuri, conferinţa de presă online de lansare a Zilei Sustenabilităţii în ţara noastră. Potrivit organizatorilor, în 2021, România a consumat resursele naturale disponibile pentru tot anul încă din data de 21 iunie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol (CNAIR): Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania
Primele două benzinării moderne au fost deschise, de luni, pe Autostrada Transilvania (A3), acestea fiind parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'Primele două benzinării m
ANRE a sancționat cu aproape 11 milioane de lei firme din sectorul energiei, în primele opt luni
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acțiunilor de control și monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Conform unui comunicat al ANRE, în perioada 1 ianuarie - 31 augus
Isărescu: Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro
Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro, când va fi cazul și vom îndeplini condițiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta a participat marți la evenimentul dedicat lansării în circuitul numismatic a bancnotei aniversare p
Peste 76% dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026 (studiu)
Peste trei sferturi (76,4%) dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026, iar aproape jumătate dintre respondenți raportează diminuări de peste 20%, potrivit studiului 'Carta Albă a Turismului din România 2026', lansat luni de IMM România. 'Aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 4
Crescătorii pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină (ministru)
Aprobarea, de către Comisia Europeană, a schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, a precizat ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.
Consiliul Fiscal susține că este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existența unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcționării unor instituții bugetare până la finele anului, mai ales în domeniul sănătății și, în special, în ceea ce privește unitățile de primiri urgențe, evidențiază necesitatea de a adopta cât mai repede o rectificare bugetară, fie și parțială, susține Consiliul
Președintele IMM România, despre turism: Așteptările sunt moderat optimiste pentru 2027, după scăderea din 2026
Așteptările operatorilor din turism pentru 2027 sunt moderat optimiste, în special în ceea ce privește gradul de ocupare, după ce 2026 a fost un an de scădere a numărului de turiști, a înnoptărilor și a veniturilor, a declarat, luni, președintele IMM România, Florin Jianu. 'Așteptările sunt moderat optimiste pentru
Darău: M-aș bucura ca la formarea guvernelor să existe un pact fiscal între partidele care formează coaliții
Partidele care formează coaliții de guvernare ar trebui să își asume un pact fiscal prin care să garanteze că anumite taxe nu vor fi modificate pe durata mandatului, consideră ministrul interimar al Turismului, Irineu Darău. 'Întâlnindu-mă cu foarte mulți antreprenori, de multe ori am afirmat că m-aș bucura ca la formarea
Maramureș: Fermierii cultivatori de porumb din județ caută să se adapteze la clima actuală, cu caniculă și lipsă a ploilor
Canicula, precum și lipsa apei din sol și a ploilor a afectat culturile de porumb din județul Maramureș în această vară, a declarat luni, pentru AGERPRES, fermierul Vasile Sarca din satul Colțirea, prezent la Ziua Porumbului, eveniment care a reunit peste 100 de fermieri din județele Maramureș, Sălaj și Satu Mare. 'Vara a fost cumpli
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației la nivel național ar putea începe din 2027 (ministru)
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ar urma să înceapă din 2027, astfel încât din 2028 aceasta să fie complet operațională și eficientă, a declarat, luni, ministrul Turismului, Irineu Darău. 'Dacă vrem ca turismul să crească, dacă vrem să crească și marjele de profit, trebui
Report de peste 1,48 milioane de euro la categoria I a Loto 6/49
Un report de peste 7,82 milioane de lei (peste 1,48 milioane de euro) este în joc la categoria I a Loto 6/49, la tragerile loto de joi, 17 septembrie, informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 7,08 milioane de lei (peste 1,34 milioane de euro). La Noroc este î
Părinții nu resping tehnologia, însă își doresc ca aceasta să devină o resursă pentru educația copiilor (studiu)
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei, reiese din concluziile unui studiu de specialitate, realizat de către o companie de cercetare de piață pentru un operator de telecomunicații. Astfel, pot
Delgaz Grid a finalizat un nou proiect-pilot în care a testat amestecuri gaz și până la 30% hidrogen
Distribuitorul de gaze Delgaz Grid a finalizat un proiect-pilot în care a fost testat amestecul de gaz și 30% hidrogen în centrale, convectoare, aragaze, dar și în instalații precum uscătoare de cereale, cuptoare de panificație sau aparate de încălzire terase exterioare. Rezultatele vor fi puse la dispoziția autoritățil
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de luni, cu un rulaj total în valoare de 859,5 milioane lei (163,5 milioane de euro), din care tranzacțiile cu obligațiuni totalizau 854 milioane lei (162 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor
Benzina ar putea depăși 10 lei iar motorina 11 lei pe litru, zilele următoare (analiză)
Benzina standard ar putea depăși 10 lei pe litru, iar motorina ar putea ajunge la 11 lei pe litru în zilele următoare, pe fondul evoluțiilor din zona Golfului, avertizează compania de consultanță Frames, într-o analiză privind efectele economice ale conflictului din Orientul Mijlociu. Conform cercetării, între 9 și 11 septemb








