CSALB: Împăcările dintre consumatori şi bănci valorează 1,24 milioane de euro în primele nouă luni
Un număr de 445 de consumatori au parcurs, în primele nouă luni ale acestui an, întregul proces de conciliere, respectiv depunere cerere, negociere, hotărâre finală acceptată de ambele părţi, ori au ajuns la o înţelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, beneficiile rezultate din negocierea consumatorilor cu băncile au ajuns la 1,24 milioane euro în primele trei trimestre, iar valoarea totală a beneficiilor în cei cinci ani de activitate operaţională este de 5,25 milioane euro.
"Ceea ce observăm după primele nouă luni ale anului este o disponibilitate mai mare a consumatorilor şi băncilor de a ajunge la un compromis. 90% dintre negocierile derulate anul acesta în cadrul CSALB s-au încheiat prin împăcarea părţilor. Spre exemplu, în trei trimestre am avut doar două situaţii în care una dintre părţi s-a retras din negociere, faţă de 21 de situaţii de acest fel în perioada similară a anului trecut. Deşi numărul cererilor acceptate spre negociere este cu aproximativ 10% mai mic decât în 2020, valoarea mare a beneficiilor şi procentul ridicat al împăcărilor arată o înţelegere mai profundă a mecanismelor de conciliere, atât din partea băncilor, dar mai ales din partea consumatorilor, despre care putem spune că sunt mai centraţi pe rezultat, mai pragmatici decât în trecut", a afirmat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.
În opinia sa, această atitudine poate veni şi din dorinţa consumatorilor care se confruntă cu probleme financiare de a găsi rapid o rezolvare pentru dificultăţile lor actuale.
"Incertitudinile privind evoluţia pandemiei, efectele acesteia asupra economiei, creşterea dobânzilor, creşterea puternică a preţurilor la energie electrică, la gaz şi la carburanţi, pun presiune pe capacitatea de rambursare a împrumuturilor bancare. În acest context, există posibilitatea creşterii ratei creditelor neperformante, motiv pentru care consumatorii trebuie să fie foarte precauţi pentru a nu înregistra restanţe. Recomandarea noastră pentru consumatori este să se adreseze băncii dacă au dificultăţi în achitarea ratelor, dar să nu depăşească 90 de zile de întârziere, situaţie în care întregul credit devine scadent. Iar dacă nu reuşesc să ajungă la o înţelegere cu creditorul, întotdeauna rămâne şi alternativa soluţionării amiabile în cadrul CSALB", a mai spus Alexandru Păunescu.
Conform CSALB, în primele nouă luni consumatorii au trimis 1.837 de cereri de negociere (o medie de 47 de cereri pe săptămână), dintre care 1.152 adresate băncilor şi 685 IFN-urilor.
"Se observă o creştere a numărului de cereri adresate IFN-urilor, ponderea acestor cereri fiind de 37% din total, faţă de 24% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Din păcate, aproximativ 80% dintre cererile adresate IFN-urilor vizează ştergerea înregistrărilor din Biroul de Credit, solicitări care nu pot face obiectul unei negocieri, în proporţie covârşitoare fiind clasate ca urmare a refuzului comercianţilor de a intra în procedurile de negociere", se mai precizează în comunicat.
Pe de altă parte, numărul de cereri adresate băncilor a scăzut în perioada primelor trei trimestre ale acestui an faţă de perioada similară din 2020: de la 1.557 cereri în primele nouă luni din 2020, la 1.152 cereri în primele nouă luni ale acestui an.
Potrivit sursei citate, evoluţia ultimilor ani indică o scădere semnificativă a numărului de cereri înregistrate la CSALB şi pentru care băncile şi-au exprimat refuzul de a intra într-o procedură de negociere: de la 80% în 2016, la 45% în 2018 şi 28% în 2020.
Astfel, în primele nouă luni ale anului 2021, procentul cererilor clasate ca urmare a refuzului nejustificat al băncilor a scăzut la 17% din totalul cererilor trimise, iar recomandarea CSALB către bănci şi IFN-uri este ca procentul de clasare să se menţină sub 20% până la finele anului.
"Este un obiectiv realizabil, cu atât mai mult cu cât sunt deja bănci mari în cazul cărora rata de respingere a cererilor, fără un motiv întemeiat, este de sub 10% ori chiar sub 5%", potrivit documentului.
Situaţia în cazul IFN-urilor este diferită: din 685 de cereri, doar cinci au fost acceptate spre negociere, iar alte 21 de solicitări au fost soluţionate direct între consumator şi comerciant, după sesizarea CSALB, dar fără a mai trece prin procesul de conciliere.
În urma unui studiu de piaţă iSense Solutions - Back to the Future (studiu care nu a fost comandat de CSALB), doar 18% dintre intervievaţi au răspuns că au probleme în relaţia cu băncile, iar 82% spun că nu întâmpină neînţelegeri. Pentru cei care au nemulţumiri, rezolvarea amiabilă este prima alternativă la care ar apela:
Cei mai dispuşi la negociere sunt consumatorii din regiunea Sud-Vest Oltenia (59% ar alege calea amiabilă), urmaţi de cei din Bucureşti-Ilfov (45% ar alege în primul rând serviciile CSALB). Studiul a fost făcut în luna septembrie pe 504 respondenţi şi a permis variante multiple de răspuns.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), completând un formular online direct pe site-ul organizaţiei.
Astfel, dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet
Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele (analiză)
Majorarea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele, în condițiile în care companiile și populația resimt deja povara fiscală, iar economia României ar urma să înregistreze o creștere de numai 0,7% în acest an, consideră Ruxandra Târlescu, partener coordonator Taxe în cadrul PwC România.
Petrescu (ASF): România trebuie să transpună reglementările europene privind criptoactivele
România trebuie să adopte reglementările europene privind criptoactivele, prin transpunerea în legislația națională a cadrului MiCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea un rol important în reglementarea acestui sector, a declarat miercuri președintele instituției, Alexandru Petrescu, la evenimentul Profit Financial.forum - '
Modificări în circulația trenurilor ca urmare a lucrărilor efectuate de către CFR SA pe secțiunea Târgu Jiu - Ecaterina Teodoroiu
Circulația trenurilor va suferi modificări în ultima săptămână a lunii octombrie ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Târgu Jiu și Ecaterina Teodoroiu, concomitent cu lucrările între stațiile Târgu Jiu - Amaradia și Târgu Jiu - Lunca Budieni, informează miercuri CFR Călători.
România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3-5 ani pentru a recâștiga încrederea investitorilor (analiză)
România are nevoie de un moratoriu fiscal care să asigure stabilitatea taxelor și impozitelor pentru o perioadă de 3-5 ani și de un dialog periodic între Guvern și mediul de afaceri, pentru recâștigarea încrederii investitorilor, susțin experții companiei de consultanță Frames, într-o analiză transmisă miercuri AGERPRES.









