Sistemul naţional de interoperabilitate va fi funcţional în maximum două săptămâni (ADR)
Sistemul naţional de interoperabilitate va fi funcţional în maximum două săptămâni, când primii cetăţeni care nu vor mai fi nevoiţi să meargă la Direcţia de Taxe şi Impozite pentru certificatul de atestare fiscală vor fi cei din Sectorul 6, a anunţat preşedintele Autorităţii de Digitalizare a României (ADR), Octavian Oprea, la evenimentul "The Way Forward: România, în top 10 economii agile".
"ADR a dezvoltat şi urmează să lanseze primul sistem de interoperabilitate a sistemelor informatice şi a bazelor de date din sectorul public. Proiectul, aflat în faza finală de testare a securităţii, va permite interconectarea notarilor publici cu bazele de date ale direcţiilor locale de taxe şi impozite, pentru generarea Certificatului de Atestare Fiscală. Prin utilizarea acestei soluţii, peste 900.000 de persoane vor fi scutite, în fiecare an, de o deplasare către direcţiile de taxe şi impozite locale. Aplicaţia va fi pusă la dispoziţia Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) de către ADR în format MVP (Minimum Viable Product), având în prima fază o interconectare cu Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 6. Soluţia software va fi apoi extinsă prin interconectarea cu alte sisteme software/baze de date ale instituţiilor publice locale şi centrale", a precizat Octavian Oprea, preşedintele ADR, citat într-un comunicat transmis de Tudor Communication, organizatorul evenimentului.
Prima ediţie a Conferinţei de transformare digitală, organizată marţi la Bucureşti, a adus în discuţie probleme cheie pe care le întâmpină sectorul public şi privat pe drumul transformării digitale şi AI, pentru a susţine dezvoltarea unui mediu economic agil şi sustenabil.
Preşedintele ADR a amintit nevoia unei bune colaborări între cele două sectoare, astfel încât România să facă paşii necesari către accelerarea reformelor.
"O provocare foarte mare o reprezintă Acordul cadru de transformare digitală a administraţiei publice din România, a cărui valoare este de 30 milioane de euro, pentru 3 ani. Prin el, ADR schimbă modul în care instituţiile publice abordează zona de creare/dezvoltare a unor aplicaţii. Practic, achiziţionăm experţi, nu soluţii, în zona de business, dezvoltare de software, testare, implementare de tehnologii cum ar fi blockchain şi AI. Statul nu trebuie să se ocupe neapărat de dezvoltarea soluţiilor de software, ci să aibă capacitatea de a analiza livrabilul pe care privatul vine şi îl pune în funcţiune. Inovarea vine din privat, statul are rolul să controleze implementarea", a mai spus Oprea.
Tema digitalizării a fost abordată din mai multe perspective de către vorbitorii prezenţi, începând de la schimbările tehnologice care trebuie implementate la nivelul administraţiei locale, în educaţie, strategiile pentru transformarea oraşelor în "smart cities", până la cum răspunde mediul privat la provocările tehnologice.
Pandemia, însă, ne-a împins de la spate şi a adus un lucru bun din acest punct de vedere, iar autorităţile publice spun că vestitul dosar cu şină va dispărea curând.
Vlad Gheorghe, eurodeputat, a motivat existenţa acestuia spunând că "în mare parte, este generat de teama funcţionarilor de a nu avea probleme, de a se acoperi de hârtii, pentru că nu au încredere că documentele primite pe online vor putea dovedi că ei şi-au făcut treaba".
"În opinia mea, cadru legislativ avem, ne trebuie mai mult training pentru a instrui funcţionarii şi a-i linişti. Şi avem destui bani din fonduri europene", a adăugat el.
Paşii României spre digitalizare au fost puşi în oglindă cu cei făcuţi de alte state, în special de Estonia.
"În momentul în care Republica Moldova îţi dă clasă când vine vorba de digitalizarea serviciilor publice, începi să îţi pui nişte semne de întrebare. Mai ales că există resursă umană şi avem şi resurse financiare (...)", a declarat Yugo Neumorni, reprezentant CIO Council.
În România, una dintre cele mai dese întrebări legate de automatizare este "Digitalizarea ne va lăsa fără slujbe?". Alexandru Radu, Head of Business Growth, Arggo Consulting, a clarificat această dilemă citând un studiu făcut de MCKinsey Global Institute Report care arată că "mai puţin de 5% dintre slujbe constau în activităţi complet automatizabile, aşa că aş spune că slujbele noastre sunt complet la adăpost".
"Însă, 1 din 3 activităţi ar putea fi automatizate pentru 60% dintre slujbe. Aşadar, este o oportunitate uriaşă. Cei mai mulţi angajaţi văd automatizarea într-o lumină bună. Mai ales că, 40% dintre angajaţi petrec un sfert din săptămâna de lucru în activităţi repetitive. Şi 70% dintre ei spun că cea mai mare oportunitate ar fi reducerea acestui timp", a subliniat Alexandru Radu.
Compania Arggo Consulting a dezvoltat platforma Timeqode tocmai pentru a uşura munca angajaţilor şi a le da timpul înapoi. Este o platformă no code, de management al proceselor de business cu ajutorul căreia companiile pot crea aplicaţii web de business rapid.
În clasamentul indicelui DESI, România se situează pe locul 26 din 28 de state membre UE, în ceea ce priveşte competitivitatea în economia şi societatea digitală.
La evenimentul dedicat IT&C au participat reprezentanţi din mediul public, precum Marcel Boloş - preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, Vlad Gheorghe - europarlamentar şi Viorel Băltăreţu - deputat în Parlamentul României, dar şi reprezentanţi ai mediului privat: Alexandru Radu - Head of Business Growth, Arggo Consulting, Andreea Vlănţoiu - avocat Data Protection, Daniel Homorodean - Vicepreşedinte Cluj IT Cluster, Daniel Pintilie - CEO şi fondator Watto Stations, Rodica Lupu, Fondator Ingenius Hub, Yugo Neumorni - reprezentant CIO Council, Andreea Paul - Fondator INACO şi Ella Ciupercă - Research Lead 360 Think Thank. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







