Vicepreşedintele ANRE, despre prevederile OUG 118/2021: Nu cred că era momentul să ''umblăm'' la producători
Cu toate că printre recomandările Comisiei Europene era şi suprataxarea producătorilor, în România, unde 70% din producţia de energie electrică este controlată de stat, existau alte mijloace de a obţine din aceste extra-profituri venituri bugetare şi nu cred că era momentul să "umblăm" la producători, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.
În context, oficialul ANRE a avertizat asupra faptului că Elcen şi Complexul Energetic Oltenia ar putea să aibă serioase probleme financiare "la acest preţ impus, de 450 de lei peste care se aplică un impozit de 80%".
"Pe partea de plafonare se ridică o serie de probleme. Principalul pericol, ca la orice plafonare impusă în piaţă, o intervenţie poate să creeze nişte disfuncţionalităţi şi sunt convins că şi decidenţii au fost conştienţi de acest lucru. Primul efect care se poate întâmpla în momentul în care anumiţi actori din piaţă văd că există un preţ-plafon este să se ducă la acel preţ, indiferent dacă costurile cu achiziţia energiei sau gazelor justifică sau nu această majorare. Vom vedea câţi actori din piaţă vor avea tentaţia să se ducă exact la nivelul preţurilor impuse de această plafonare. Din păcate, Ordonanţa 7 din 2013 a fost o inspiraţie proastă pentru această lege de aprobare. De acolo s-a inspirat pentru propunerile de amendamente şi s-a impus această impozitare a veniturilor producătorilor de energie. Deci, s-a simţit nevoia să se copieze... Punctul meu de vedere este că nu cred că era momentul să umblăm la producători. Suntem într-un moment în care pe acest lanţ producţie - transport - distribuţie singurii actori care în această perioadă nu au avut probleme au fost producătorii. Mă tem că prin această măsură am creat nişte probleme, mai ales unora. Concret, mă refer la producătorii de energie din surse fosile. Mă îngrijorează cel mai mult Complexul Energetic Oltenia şi Elcen, care la acest preţ impus, de 450 de lei peste care se aplică un impozit de 80%, s-ar putea să aibă serioase probleme financiare", a susţinut Nagy-Bege.
Acesta a adăugat că, deşi suprataxarea producătorilor se afla printre recomandările Comisiei Europene, în România unde 70% din producţia de energie electrică este controlată de stat erau alte mijloace de a obţine din aceste extra-profituri venituri bugetare, respectiv dividendele care se vor plăti cu siguranţă.
"Mai este o prevedere care s-ar putea să creeze probleme. Cu toate că se plafonează preţurile, prin mecanismul de compensare aşa cum se prefigurează în articolele din Ordonanţa de Urgenţă, respectiv din legea de aprobare, e posibil ca anumiţi furnizori să nu fie compensaţi la adevărata valoare a pierderilor. În această variantă (a legii n.r.), ANRE nu cred că ar trebui să emită o nouă reglementare pentru a fi aplicată această lege fie pe partea de compensare, fie pe partea de plafonare", a afirmat Zoltan Nagy-Bege.
În viziunea reprezentantului ANRE, varianta legii de aprobare a OUG 118/2021, aprobată de Senat, este mult îmbunătăţită faţă de varianta aprobată de Guvern.
"S-a venit cu nişte clarificări esenţiale în primul rând pentru furnizori ca să poată să aplice compensarea. Putem să spargem în două legea de aprobare a acestei Ordonanţe - partea de compensare şi partea de plafonare. Pe partea de compensare cred că majoritatea blocajelor au fost înlăturare, iar varianta aprobată ieri (luni, 18 octombrie 2021, n.r.) de Senat chiar se poate aplica cu condiţia să existe şi surse bugetare pentru acoperirea acestor compensări şi ca plăţile către furnizori să se facă în timp. Sunt optimist că varianta găsită de Senat va fi cât de cât aplicabilă în realitate şi începând cu 1 noiembrie chiar se poate aplica cu mult mai multă uşurinţă decât varianta iniţială", a mai spus vicepreşedintele ANRE.
Comisiile economice din Senat au aprobat, luni, OUG 118/2021 referitoare la compensarea facturilor la energie, cu o serie de amendamente. Astfel, printre amendamentele propuse de PSD a fost posibilitatea amânării cu şase luni la plata facturilor pentru consumatorii vulnerabili. Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5% raportat la costurile de furnizare.
De asemenea, amendamentele aduse de PNL au prevăzut majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului - pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA - pentru cei non-casnici.
Printre modificări se află şi supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de electricitate.
OUG 118/2021 prevede o compensare de 0,21 lei pe kWh pentru electricitate şi 25% pentru gaze.
Pentru consumatorii noncasnici, s-a convenit exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei, precum şi exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. TVA va fi redusă la 5%.
Preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii casnici, la cel mult 1 leu kWh, iar pentru gaze la 0,37 lei/kWh. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic.
Legea de aprobare a OUG 118/2021 prevede, totodată, o supraimpozitare pentru producătorii de electricitate. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, este varianta votată în comisii.
Proiectul de lege va fi discutat luni, 25 octombrie, în plenul Senatului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







