Consumatorii vulnerabili de electricitate şi gaze şi-ar putea amâna cu şase luni plata facturilor
Consumatorii vulnerabili de energie electrică şi gaze naturale şi-ar putea amâna cu şase luni plata facturilor, la cerere, conform amendamentelor votate luni de Comisiile economice din Senat la OUG 118/2021.
Comisiile economice reunite au votat în unanimitate luni, în bloc, mai multe amendamente aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie.
Printre amendamentele propuse de PSD a fost posibilitatea amânării cu şase luni la plata facturilor pentru consumatorii vulnerabili. Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5% raportat la costurile de furnizare.
Amendamentele aduse de PNL au prevăzut majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului - pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA - pentru cei noncasnici.
Printre modificări se află şi supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de electricitate, dar şi plafonarea la 5% din costuri a profitului furnizorilor.
"Mă bucur până la urmă că actualii colegi din arcul guvernamental au acceptat ideea de plafonare, pentru că într-adevăr nu se putea altfel. Pe lângă, noi cei de la PSD am propus şi limitarea profitului furnizorilor. Am mai introdus un amendament foarte important, din punctul meu de vedere: dăm posibilitatea celor care sunt într-o starea de sărăcie energetică să-şi poată amâna plata facturilor timp de şase luni", a afirmat senatorul PSD Daniel Zamfir, după votul final.
Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla cu banii pe care oricum îi primesc de la stat consumatorii vulnerabili, prin legea specială pentru ei, Zamfir a arătat că aceştia primeau bani de la stat doar pentru o parte din factură.
"România are cea mai mare creştere din UE a preţurilor energiei electrice şi gazelor. Preţul gazelor a crescut cu 344% şi doar o simplă compensare era insuficientă, iar faptul că ei (toate partidele - n.r.) au acceptat iniţiativa noastră de plafonare e un lucru bun, dar credem că nivelul acestor plafoane este mare şi sperăm ca legea, odată ajunsă în Camera Deputaţilor, să sufere modificări acolo la nivelul acestor plafoane", a continuat el.
La rândul său, senatorul PNL Sorin Bumb a arătat că, prin această lege, se încearcă pe cât posibil reducerea poverii pe care o simte populaţia în urma majorării preţurilor.
"De aceea am venit cu plafonarea preţurilor la consumatori şi o compensare pe care statul o acordă furnizorilor", a spus Bumb.
Întrebat de jurnalişti de ce PNL nu a propus amânarea plăţii facturilor, după ce, zilele trecute, premierul interimat Florin Cîţu avansase această idee, el a răspuns: "Noi am zis că nu este normal să venim cu mai multe forme de plafonare şi supraimpozitare a plăţilor, să venim şi cu o amânare, pentru că trebuie să ne gândim şi la cei care produc şi ne furnizează energia electrică şi gazul să nu intre în faliment. Şi atunci este greu ca, pentru întreaga populaţie, să poată exista o amânare a plăţii, cu şase luni. Am convenit ca acest lucru să se facă doar pentru consumatorii vulnerabili".
La rândul său, senatorul USR Ştefan Pălărie a fost întrebat de jurnalişti de ce partidul pe care îl reprezintă a votat plafonarea preţurilor, idee pe care o respinsese anterior, şi a fost de acord cu toate amendamentele aduse de PNL şi PSD.
"O să explic: USR a venit, încă de acum o săptămână, când am fost la consultări la Cotroceni, cu soluţii pentru cele două crize care există. Noi am spus că niciuna dintre soluţiile pe care le vedem nu este cea a plafonării şi în continuare considerăm că plafonarea poate avea consecinţe nedorite în piaţă", a precizat Pălărie.
"Dar aţi votat-o", i-au spus jurnaliştii.
"Bun. Printre puţinele amendamente votate individual, la cel propus de a se plafona profitul comercianţilor, noi am votat abţinere, pentru că nu susţinem o variantă de plafonare. În ceea ce priveşte construcţia prin amendamente în jurul OUG 118, după negocieri cu colegii din coaliţie, PNL, UDMR, am ajuns la concluzia că trebuie să existe o formă. Am insistat inclusiv pe reducerea de TVA de la 19 la 5%. Dumnealor au zis că au venit cu această propunere... Cumva mecanismul la care s-a ajuns cred că este unul robust. În continuare avem o temere cu privire la supraimpozitarea profitului la producători, credem că ar fi fost mult mai bine să existe o lege separată în oglindă cu Legea dată de ordonanţa 7 (privind supraimpozitarea producătorilor de gaze - n.r.), astfel încât să fie temeinic lucrurile", a susţinut reprezentantul USR.
El a adăugat că reprezentanţii companiilor îşi pot susţine punctul de vedere în dezbaterile din Camera Deputaţilor, unde pot fi făcute modificări la proiectul de lege.
Astfel, printre amendamentele votate luni se află majorarea compensării de la stat, faţă de ce prevedea OUG 118/2021.
"Pentru clienţii casnici - acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenţa ordonanţa", precizează unul dintre amendamentele votate.
OUG 118/2021 prevede o compensare de 0,21 lei pe kWh pentru electricitate şi 25% pentru gaze.
Pentru consumatorii noncasnici, s-a convenit exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei, precum şi exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. TVA va fi redusă la 5%.
Preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii casnici, la cel mult 1 leu kWh, iar pentru gaze la 0,37 lei/kWh. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic.
Legea de aprobare a OUG 118/2021 prevede şi o supraimpozitare pentru producătorii de electricitate. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, este varianta votată în comisii.
Proiectul de lege va fi discutat luni în plenul Senatului.AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







