Borbely: România va avea un Cod al sustenabilităţii dedicat economiei circulare; până în 2022 vom avea şi legea
România va avea un Cod al sustenabilităţii, cu idei din modelul german, iar o lege în acest sens va fi aprobată până în anul 2022, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Laszlo Borbely, consilier de stat şi coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
"Ce avem noi de făcut? Cheia e la noi, la Departamentul de Dezvoltare Durabilă. Vom avea un Cod al sustenabilităţii în România care ţine de economia circulară. Preluăm modelul german. Vom avea un Cod transparent, un site din care toţi cetăţenii pot să-şi dea seama ce fac entităţile private pentru economia circulară, pentru a recicla mai mult, pentru a lupta împotriva corupţiei, pentru egalitate de gen şi altele. Într-un an de zile avem un proiect mare cu Uniunea Europeană. Deja avem un draft de lege care va fi implementat cel puţin din anul anul 2023. Până anul viitor vom avea legea. Suntem coordonatori în domeniul de renovare a clădirilor. 2,2 miliarde de euro sunt din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.) pentru renovarea clădirilor care nu înseamnă numai izolarea clădirilor, ci un nou concept: cum să faci aceste clădiri să fie aproape Zero Energy Building? Trebuie un complex de factori: autorităţile publice locale, un inventar al clădirilor pe care nu îl avem finalizat, din păcate, elemente de construcţii noi şi altele. Sper ca, într-o săptămână, să înaintăm la Guvern un plan de acţiune până în 2030 ca să ştie toată lumea ce are de făcut", a spus Borbely.
Oficialul de la Guvern a punctat, totodată, că România a făcut foarte mult, în ultimii ani, pentru a pregăti terenul în vederea punerii în aplicare a planurilor de dezvoltare durabilă până în anul 2030.
"Eu conduc un Departament al Dezvoltării Durabile din 2017. Avem o nouă strategie de dezvoltare durabilă, din 2018, şi eu sper că am finalizat practic o reţea inter-instituţională privind dezvoltarea durabilă. Avem un comitet inter-departamental, Guvernul României. Acum avem o situaţie mai specială şi sper să avem o stabilitate cât de curând. Foarte important e că avem şi o coaliţie sustenabilă, care e partener al nostru. De asemenea, sunt ONG-urile, mediul privat cu mai mult de 50 de entităţi şi avem o discuţie cu reţelele de magazine din zona alimentară şi din zona industrială. Trebuie să avem o atitudine pozitivă şi să vedem care sunt, de fapt, specificităţile României. Până unde putem să ne angajăm în aceste domenii foarte angajante şi foarte provocatoare? Îmi aduc aminte când eram ministru al Mediului, între 2010 şi 2012, că fostul comisar de Mediu, Connie Hedegaard, "fugea" după noi şi după ministrul polonez să acceptăm reducerea cu 30% a emisiilor, în 2011. Şi noi ne gândeam atunci dacă putem face asta. Iată că acum suntem Fit to 55 (Planul UE pentru o tranziţie verde, n.r.). Suntem sau nu Fit to 55? Totuşi, România a făcut foarte mult în ultimii ani pentru a pregăti terenul pentru a aplica aceste deziderate până în 2030", a subliniat consilierul de stat.
Retailerul de mobilă Ikea organizează, luni, evenimentul cu tema "One Home, One Planet 2021", în care dezbat la aceeaşi masă lideri din mediul ONG, de business, academic, administraţie publică şi reprezentanţi ai companiei suedeze. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







