Piaţa de investiţii imobiliare din România s-a comprimat cu 29%, la nouă luni (analişti)
Piaţa de investiţii imobiliare din România a totalizat, în primele nouă luni ale anului, aproximativ 570 milioane de euro, cu 29% mai puţin faţă de perioada similară din 2020, când volumul s-a ridicat la o valoare de circa 890 milioane de euro, arată o analiză JLL România, publicată miercuri.
În acelaşi sens, doar în trimestrul al treilea din 2021 au fost încheiate tranzacţii ce au însumat puţin peste 260 milioane de euro.
Conform sursei citate, Bucureşti a rămas în topul destinaţiilor preferate de către investitori, cumulând 70% din volumul total tranzacţionat, respectiv circa 400 milioane de euro, la finele lunii septembrie a acestui an.
"Ca şi anul trecut, birourile au atras cea mai mare parte din investiţile realizate, respectiv aproximativ 350 milioane de euro sau aproape 60% din volumul total. Cea mai mare tranzacţie cu spaţii de birouri înregistrată în primele 3 trimestre ale anului a fost vânzarea ansamblului de birouri Hermes Business Campus din zona Dimitrie Pompeiu a Capitalei, cu o suprafaţă totală de circa 75.000 mp, achiziţionat de Adventum Group din Ungaria de la Atenor. Totuşi, tranzacţia cea mai reprezentativă în acest segment de piaţă de până acum în 2021, atât prin prisma procesului competitiv de vânzare, cât şi prin preţul obţinut, rămâne vânzarea clădirilor de birouri Campus 6.2 şi 6.3 din zona Centru-Vest a Bucureştiului, în care JLL a reprezentat vânzătorul, Skanska. Cladirile, cu o suprafaţă închiriabilă de circa 38.000 mp, au fost achiziţionate pentru 97 milioane de euro de S IMMO. Această mutare a marcat reactivarea companiei austriece pe piaţa tranzacţiilor de investiţii din România", se precizează în analiza de specialitate.
Preferinţele investitorilor continuă cu spaţiile industriale şi logistice, care au atras, în primele nouă luni, investiţii de peste 170 milioane de euro, respectiv 30% din volumul total tranzacţionat.
În schimb, pe piaţa de retail nu s-au înregistrat tranzacţii semnificative în 2021, însă, potrivit analiştilor, segmentul a absorbit în mare măsură şocul provocat de pandemie şi de perioada de carantină din 2020.
La capitolul preţuri, acestea sunt în uşoară creştere, atât pentru spaţiile logistice, unde yield-urile prime (randamentele, n.r.) s-au comprimat în trimestrul al treilea de la 8% la 7,75%, cât şi pentru birouri, unde yield-urile prime au scăzut în aceeaşi perioadă de la 7% la 6,9%. În viziunea specialiştilor, această tendinţă este generată de evoluţia din regiune şi de capitalul considerabil disponibil pentru produse de calitate.
JLL (NYSE: JLL) este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar, servicii oferite clienţilor care doresc să obţină valoare adăugată prin deţinerea, închirierea sau investiţiile în proprietăţi imobiliare.
Cu venituri anuale globale de 16,6 miliarde dolari, JLL activează în 300 de sucursale din 80 de ţări şi înglobează aproximativ 92.000 de angajaţi în întreaga lume. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







