Dinescu (UNTRR): Aberaţia Guvernului e că impozitarea diurnei şoferilor e exceptată doar la exporturi, ori România nu are exporturi
Poziţia Guvernului de a excepta de la impozitare diurna şoferilor din transporturi rutiere internaţionale doar pentru activităţile de transport legate de România, adică doar pentru transporturile de exporturi româneşti, este o aberaţie, deoarece România nu are export, dar firmele româneşti de transport rutier internaţional reprezintă primul contributor la exportul de servicii al României, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu.
UNTRR a organizat, alături de Federaţia Operatorilor de Transport din România (FORT) şi de Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina, un miting în faţa Guvernului, protestând faţă de politica ANAF de impozitare a diurnei ca venit salarial.
"Ideea de a fi sau a nu fi ca industrie de transport în România ne-a determinat să ieşim în stradă. Practic, interpretarea autorităţilor din România referitoare la reîncadrarea diurnei pe ultimii 5 ani pentru firmele de transport ca venit de natură salarială le duce direct în faliment. (...) Guvernul nu ne-a spus nimic concret, am avut discuţii interminabile şi nu am ajuns la nicio concluzie. În general, ei se uită la faptul că diurna (şoferilor de transport internaţional, n.r.) într-adevăr, spun ei, e exceptată dacă îi trimiţi pe oameni cu caracter temporar în străinătate şi spun că dacă eşti şofer de camion, stai acolo permanent. Dar e o aberaţie să-mi ceri să am activitate legată de România într-o ţară care n-are export, asta este o aberaţie pe care numai în România putem s-o trăim. Lituanienii trebuia să fie morţi demult. Au o flotă comparabilă cu a noastră, iar ţara e de 4 ori mai mică, deci clar nu au ce să ducă la export, nu au ce să transporte, dar Guvernul lituanian are toate ţiglele pe casă şi nu le pun astfel de condiţii aiurea", a afirmat Radu Dinescu, în timpul mitingului din Piaţa Victoriei.

Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor de Transport din România (FORT) şi ai Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina au precizat că se solidarizează cu declaraţiile liderului UNTRR.
Secretarul general al UNTRR a subliniat că taxele calculate de ANAF retroactiv pe o perioadă de 5 ani de zile în urmă pentru diurnă ating valoarea de 90.000 de euro de achitat de companiile de transport rutier internaţional pentru fiecare şofer care a primit diurnă.
"Vorbim de 90.000 de euro principal pentru fiecare şofer, iar cu accesorii sumele merg până la 150.000 de euro pentru un şofer pe ultimii 5 ani. E catastrofal să plăteşti atât, nu încasezi atâţia bani într-un an pe un camion. Nu sunt atâtea încasări, fără a vorbi şi de cheltuieli. Deci practic la o firmă de 10 camioane, nota de plată a fost de 1,5 milioane de euro. Nimeni nu poate să trăiască aşa, e în faliment imediat", a menţionat Radu Dinescu.
Reprezentantul UNTRR a confirmat, pentru AGERPRES, că ANAF trimite deja companiilor decizii de impunere cu aceste sume, care sunt executorii.
"Nicio ţară europeană (în afară de România, n.r.) nu păţeşte aşa ceva. Aşteptăm de la Guvern să dea o amnistie prin care să oprească acest fenomen. Vorbim de industria transporturilor rutiere, care este primul contributor la exportul de servicii al României. Întrebaţi-l pe domnul guvernator Isărescu cât de importantă este pentru economia României această industrie. Se pare că numai pentru BNR e importantă, pentru restul nu este importantă, într-o ţară în care în mod tradiţional în ultimii 30 de ani exportul este deficitar. Această industrie, fără să aibă vreun sprijin de la Guvern, ca alte industrii din România, reuşeşte să aducă această contribuţie de peste 6 miliarde anual. Am avut grup de lucru cu reprezentanţii Guvernului şi nu s-a ajuns la niciun fel de concluzie", a precizat Radu Dinescu.

Secretarul general al UNTRR a atras atenţia că peste 350.000 de locuri de muncă sunt în pericol în cazul în care Guvernul va continua să impoziteze diurnele şoferilor.
"Toate statele europene lucrează cu acelaşi cadru legal, din păcate numai în România există aceste interpretări ciudate împotriva industriei şi împotriva economiei româneşti. Colegii din Polonia, Lituania, Bulgaria, Ungaria, nu au aşa ceva. Ei se uită în viitor şi încearcă să stabilească, organizaţiile patronale, ca noi, împreună cu Guvernele lor, cum să aplice Pachetul Mobilitate din februarie anul viitor, astfel încât să arate că respectă acele prevederi, dar în acelaşi timp să-şi menţină competitivitatea la nivel european. Dacă România e a 15 economie în Europa, piaţa de transport românească e a opta în Europa, iar activităţile de cabotaj şi cross-trade poziţionează România pe locul 3 în Europa, după Polonia şi Lituania. Asta ar trebui să spună Guvernului că această industrie face ceva mult mai bine decât ce face România în general, şi cred că ar trebui să acorde o atenţie deosebită. Cel puţin 350.000 de locuri de muncă sunt în pericol dacă nu se schimbă situaţia cu diurna", a încheiat Radu Dinescu.

Aproape 100 de camioane aparţinând celor trei asociaţii patronale ale transportatorilor rutieri au fost parcate, miercuri dimineaţă, în Piaţa Victoriei, în cadrul unui miting de protest al transportatorilor faţă de politica Guvernului de impozitare a diurnei şoferilor de transport de marfă, dar şi faţă de preţurile asigurărilor obligatorii auto şi de carantinarea şoferilor.
La manifestaţie participă şoferi şi camioane ale companiilor de transport afiliate Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina din aproape toate judeţele.
Majoritatea pancartelor afişate pe camioane sunt inscripţionate cu mesajul "Impozitare retroactivă diurnă = moartea transporturilor rutiere".
Traficul rutier în Piaţa Victoriei se desfăşura în condiţii normale la începutul mitingului, camioanele protestatarilor fiind parcate în alveola centrală.
Protestul asociaţiilor transportatorilor rutieri se va desfăşura până la 16:00. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr
CORECTURĂ ARIR anunță aderarea XBRL Center ca Membru Afiliat
În știrea cu titlul 'ARIR a aderat la platforma de consolidare financiară și raportare electronică XBRL Center', difuzată joi, la ora 12:51, pe fluxurile Economic Intern și Bănci - Piețe Financiare, în titlu și lead se va citi corect 'ARIR anunță aderarea XBRL Center ca Membru Afiliat' Reluăm știrea în forma corectă:
Silaghi (CCIR): Dorim să nu fim doar o țară de tranzit de marfă pentru Ucraina; vrem să participăm la procesul de reconstrucție a acesteia
România dorește să nu fie doar o țară de tranzit de marfă pentru Ucraina, ci chiar vrea să participe efectiv la acest proces de reconstrucție al acesteia, pe care cu siguranță un singur stat nu va fi capabil să-l ducă la bun sfârșit și cu câteva firme, a transmis, joi, secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovi
Nazare: Trebuie să construim instrumente reale cât mai bune pentru internaționalizarea businessului românesc în Ucraina, și nu numai
România trebuie să construiască instrumente reale cât mai bune pentru internaționalizarea businessului românesc în Ucraina, și nu numai, iar autoritățile trebuie să fie mai ambițioase în acest demers, a transmis, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la un eveniment dedicat reconstrucției țării vecine. '
România riscă penurie de motorină în această iarnă, iar rezervele sunt mai mici decât par (analiză)
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condițiile în care prețurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată joi. ''În timp ce pompele din sudul Italiei afișează mesajul 'epuizat&
Nazare: O Ucraină stabilă și prosperă, ancorată în Uniunea Europeană, reprezintă un interes strategic direct pentru România
Necesitățile Ucrainei în materie de redresare și reconstrucție sunt estimate la aproape 600 de miliarde de dolari în următorul deceniu, iar România dorește să contribuie în calitate de partener pe termen lung prin proiecte care să creeze valoare de ambele părți ale frontierei, a transmis, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la un even







