Evenimentul de tehnologie Techsylvania 2021 debutează, miercuri, în sistem online
Peste 5.000 de participanţi sunt aşteptaţi, online, la ediţia din acest an a evenimentului de tehnologie Techsylvania, programat în perioada 22 - 23 septembrie.
Cea de-a VIII-a ediţie a conferinţei de specialitate va aduce la start liderii din spatele celor mai cunoscute produse şi servicii tehnologice, printre care: Eric Friedman - fondatorul Fitbit, Stephen Wolfram - pionierul dezvoltării şi aplicării gândirii computaţionale, Sacha Dragic - fondatorul celui de-al doilea unicorn românesc, Superbet, Kathryn Lueders - liderul programului spaţial uman de la NASA, şi Luciana Lixandru - partener la cel mai important fond de investiţii din lume, Sequoia Capital.
"Obiectivul principal al ediţiei este acela de a aduce la un loc principalii poli decizionali în dezvoltarea de inovaţii care, odată implementate, să le aducă celor care le folosesc beneficii atât pe plan personal, cât şi profesional. Tocmai de aceea, la fel ca în ediţiile precedente, şi de data aceasta, pe scena Techsylvania vor urca nume importante din industria tehnologică, experţii şi vocile puternice din companiile de renume care an de an setează trendurile în tehnologie", susţine Vlad Ciurca, co-fondator Techsylvania
Techsylvania este cea mai mare platformă de creştere prin tehnologie din România şi unul dintre cele mai semnificative evenimente de tehnologie din Europa de Est.
Evenimentul, creat în anul 2014 de către Oana Petruş şi Vlad Ciurcă, a adunat la ediţia de anul trecut peste 4.000 de participanţi din 65 de ţări. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Techsylvania / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Studiu: 9 din 10 români sunt pesimiști în privința economiei; Școala - în topul încrederii, partidele politice - la coada clasamentului
Nouă din zece români (87%) sunt pesimiști în privința situației economice din țară, iar față de anul trecut aceștia percep negativ atât propriile venituri, cât și organizația în care lucrează, arată un studiu care urmărește sentimentul economic general al populației. Conform cercetării Mkor, 'Consumer Sentiment România
Efectivele de porci, în creștere cu 11,6%, la 1 mai 2026
Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% față de cele înregistrate la aceeași dată din 2025, iar efectivul matcă s-a majorat cu 18,9%, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, la 1 mai 2026, România consemna 3.260.589 de capete, în creștere cu 337.642 de capete fa
Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni
Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. În intervalul menționat, produ
Scădere cu 4,3% a consumului final de energie electrică în România, în primele șapte luni (statistică)
Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele șapte luni din 2026, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce producția internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2026, resursele de energi
Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex
CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția
Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția, impredictibilitatea influențând direct deciziile unei companii, de la investiții și angajări până la finanțare și ritmul de dezvoltare, este una dintre concluziile Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', desfășurat la Sibiu. 'De la modificările legisla
Tranzacții de peste 941 milioane lei, luni, la BVB
Indicii bursei de Valori București au avut evoluții mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 941,514 milioane de lei (179,107 milioane de euro), din care 865,08 milioane lei (164,56 milioane euro) tranzacții cu obligațiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Olt: Producții bune la floarea-soarelui și porumb; presiunea pe depozitare s-a redus
Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după mai mulți ani în care seceta a redus puternic randamentele, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi. 'Da (fermierii vor obține profit n.r.), dar mult redus din cau
Ghidul Programului pentru baterii, finalizat și publicat în Monitorul Oficial
Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, pe parcursul căruia MMAP ș
AAC: Fermierii români solicită suspendarea temporară a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon
Fermierii și cooperativele agricole din România solicită posibilitatea suspendării temporare a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon (CBAM), pe fondul perioadei dificile pe care o traversează agricultura europeană, în general. 'Mâine, 15 septembrie 2026, Parlamentul European votează mod
Pistol (CNAIR): Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania
Primele două benzinării moderne au fost deschise, de luni, pe Autostrada Transilvania (A3), acestea fiind parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'Primele două benzinării m
ANRE a sancționat cu aproape 11 milioane de lei firme din sectorul energiei, în primele opt luni
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acțiunilor de control și monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Conform unui comunicat al ANRE, în perioada 1 ianuarie - 31 augus
Isărescu: Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro
Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro, când va fi cazul și vom îndeplini condițiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta a participat marți la evenimentul dedicat lansării în circuitul numismatic a bancnotei aniversare p
Peste 76% dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026 (studiu)
Peste trei sferturi (76,4%) dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026, iar aproape jumătate dintre respondenți raportează diminuări de peste 20%, potrivit studiului 'Carta Albă a Turismului din România 2026', lansat luni de IMM România. 'Aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 4
Crescătorii pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină (ministru)
Aprobarea, de către Comisia Europeană, a schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, a precizat ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.












