INTERVIU/Constantin (WWF România): PNRR este o oportunitate unică pentru a dezvolta o economie neutră climatic până în 2050
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă o oportunitate unică pentru România de a se dezvolta şi a atinge o economie neutră din punct de vedere climatic până în anul 2050, prin adoptarea celor mai noi şi mai verzi tehnologii existente, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Mihai Constantin, responsabil pentru Politici Climatice şi Energetice (Climate & Energy Policy Officer) la WWF România.
Specialistul organizaţiei a vorbit, de asemenea, în interviu, despre factorii care au dus la creşterea tarifelor la energie electrică şi gaze naturale, dar şi despre măsurile pe termen lung pe care Guvernul ar trebui să le adopte pentru a sprijini cu adevărat consumatorii, dincolo de compensarea facturilor, măsură ce rezolvă problema "doar pe termen scurt". Cât priveşte ideea de plafonare a tarifelor, Constantin susţine că este puţin probabil să se întâmple întrucât "legislaţia europeană nu prea permite acest lucru".
În viziunea expertului de mediu, autorităţile de la Bucureşti au optat pentru proiecte prin care să susţină utilizarea gazelor naturale, deşi România ar fi trebuit să susţină în PNRR dezvoltarea energiei regenerabile şi a măsurilor complementare, precum crearea de capacităţi de stocare a energiei şi modernizarea infrastructurii de transport a energiei electrice.
AGERPRES: România şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), o poveste de lungă durată în care descoperim şi componenta de mediu. Cum caracterizează WWF România acest capitol şi care ar fi viziunea ce trebuie adoptată de către autorităţile de la Bucureşti?
Mihai Constantin: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o oportunitate unică pentru România de a se dezvolta şi a atinge o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050, prin adoptarea celor mai noi şi mai verzi tehnologii existente. Din păcate, oamenii din Ministerul Energiei nu au putut veni cu măsuri cu adevărat moderne. Ei au ales să folosească soluţii pe care statele din Vestul Europei le-au folosit acum câteva zeci de ani, anume susţinerea gazelor naturale. Aceasta va fi o carte pierzătoare pentru noi, pe termen lung.
În UE există deja principiul poluatorul plăteşte, adică cei care ard combustibili fosili (gaze, cărbune etc.) să plătească taxe suplimentare pentru aceste emisii. În momentul de faţă, există discuţii ca pe viitor inclusiv cei care au centrale de apartament pe gaze să plătească pentru poluarea pe care o produc. Astfel, noi ar fi trebuit să susţinem în PNRR dezvoltarea energiei regenerabile şi a măsurilor complementare, precum crearea de capacităţi de stocare a energiei, modernizarea infrastructurii de transport a energiei electrice etc.
Dacă ar fi să fac o comparaţie, este ca şi cum România alege să dezvolte reţeaua de internet prin cupru, când în momentul de faţă există deja pe piaţă tehnologia 5G.
AGERPRES: Un subiect arzător în această perioadă este legat de preţul la energia electrică şi la gazele naturale. De ce credeţi că s-a ajuns în această situaţie şi cum se poate rezolva problema în favoarea consumatorului final?
Mihai Constantin: Sunt mai mulţi factori care au determinat această creştere, dar pe scurt, are legătură cu gazele naturale. Preţul energiei este în creştere la nivel mondial ca urmare a relansării economice după criza COVID-19. Este o cerere mare de combustibili fosili mai ales în economiile asiatice, care au determinat o creştere a preţurilor la energie. La nivel european, rezervele de gaze din depozite sunt mici comparativ cu alţi ani, gazele care veneau de pe continentul nord-american ajung acum mai ales către pieţele asiatice.
Cum impactează gazele preţul energiei electrice în Europa? Ei bine, pentru a putea acoperi toată cererea de energie electrică, se folosesc şi gaze naturale în producţie. Astfel, pe de o parte avem preţul mai ridicat al gazelor, apoi este vorba şi despre faptul că producătorii de energie din gaze trebuie să plătească pentru emisiile de CO2 pe care le produc. Modul în care plătesc aceste emisii o reprezintă achiziţia de certificate verzi.
Pe termen scurt, nu există soluţii magice, dar pe termen mediu şi lung trebuie sprijinită energia regenerabilă, care a devenit foarte competitivă ca preţ, precum şi prosumatorii. Prosumatorii sunt persoane care îşi pot produce singuri energia electrică (prin panouri fotovoltaice, eoliene) pentru consum sau chiar să introducă în reţea, iar în momentele în care nu produc energie pot consuma energia din reţeaua electrică.
AGERPRES: În acest context, mai poate deveni România un hub regional de gaze naturale şi energie electrică, aşa cum afirmau până nu demult autorităţile?
Mihai Constantin: Gazele naturale sunt considerate combustibili de tranziţie, care nu vor mai fi utilizate pentru mult timp. Să începem acum să dezvoltăm infrastructura de gaze va dura câţiva ani, iar în momentul acela Uniunea Europeană, deja, se va pregăti să renunţe la acest tip de resursă. Dar există mult potenţial în ceea ce priveşte energia electrică. Avem de exemplu energia eoliană offshore, din Marea Neagră, care este practic neexploatată. Bineînţeles, trebuie să facem şi studii pentru a vedea impactul pe care l-ar avea asupra biodiversităţii, dar poate să devină o sursă prietenoasă cu mediul.
La fel şi dacă ne gândim la energia fotovoltaică. Avem, mai ales în marile oraşe din ţara noastră, foarte multe clădiri pe care s-ar putea instala panouri fotovoltaice. De asemenea, energia din surse geotermale este de luat în calcul foarte serios, iar în partea de vest a ţării avem această resursă în subsol căreia îi acordăm prea puţină importanţă.
AGERPRES: Cum vedeţi soluţia aleasă de către Guvern în privinţa compensării facturilor pentru clienţii casnici, dar şi ideea de plafonare a preţului la energie? Pot fi companiile din energie parteneri ai consumatorilor şi autorităţilor în acest moment ?
Mihai Constantin: Din păcate, compensarea facturilor este doar o măsură pe termen scurt. Pe termen mediu şi lung va trebui să investim foarte mult în izolarea termică a clădirilor, iar un sprijin important ar putea veni din partea Guvernului. Mare parte din clădirile şi casele din România sunt vechi şi foarte ineficiente din punct de vedere energetic, ceea ce duce la un consum mai mare ce se vede apoi în facturi. De asemenea, ar trebui sprijiniţi mai mult prosumatorii, de care vorbeam mai devreme. Un rol important l-ar avea aici şi companiile private, care vor trebui să investească în modernizarea reţelei electrice şi instalarea contoarelor inteligente.
Dacă vorbim despre plafonarea preţurilor, este puţin probabil să vedem acest lucru, iar legislaţia europeană nu prea permite acest lucru. În plus, o astfel de măsură s-ar putea să întârzie şi să blocheze reformele din sectorul energetic care ne vor ajuta să decarbonăm acest domeniu.
AGERPRES: Cum se poate rezolva problema poluării, generată, în mare parte, de traficul rutier?
Mihai Constantin: Din păcate, nu există cercetări aprofundate privind poluarea din Bucureşti. Autorităţile române nici măcar nu măsurau cum trebuie nivelul de poluare. De abia în momentul în care anumite entităţi private au început să facă asta, s-au putut vedea proporţiile dezastrului. Neavând cercetări serioase, nu ştim în mod cert care sunt sursele de poluare. Da, într-adevăr, autovehiculele sunt una dintre principalele surse de poluare, dar mai sunt şi alţi factori. De exemplu, centralele de apartament pe gaze sunt şi ele o sursă importantă de poluare.
De asemenea, în zonele periferice ale oraşului, avem încă multe case care se încălzesc cu lemn de foc. Astfel, arderea lemnului de foc produce nişte particule foarte periculoase pentru om. Practic, mai întâi trebuie să cercetăm sursele de poluare şi apoi să venim cu măsuri pentru a le combate.
AGERPRES: În acelaşi context, are nevoie România de o nouă taxă auto pentru maşinile second hand, cu mulţi ani de uzură în spate? Care soluţie ar fi cea mai potrivită pentru a stopa importul de autovehicule vechi?
Mihai Constantin: Este greu de spus care ar fi cea mai bună măsură pentru a scăpa de autovehiculele second hand uzate, dar în mod cert este nevoie de un pachet de măsuri. Este important să educăm cetăţenii să folosească transportul în comun sau mijloace alternative, în locul automobilului, atunci când este posibil. Putem să impunem zone în centrul oraşelor, unde maşinile vechi să nu aibă voie să intre, să avem o politică mai clară în domeniul parcărilor.
Poate cel mai important ar fi să ne uităm cu ce măsuri am putea veni pentru a stimula oamenii să achiziţioneze autovehicule electrice şi hibride. Este cert că actualul Program "Rabla" nu este suficient. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferința ''România sub lupă'', dedicată provocărilor economiei românești, organizată joi, la Arenele BNR
Conferința ''România sub lupă - Economia românească între presiuni globale și decizii interne'', dedicată poziției României într-o economie globală marcată de incertitudine, vulnerabilităților interne și măsurilor necesare pentru consolidarea încrederii investitorilor, va avea loc joi, 22 octombrie, la Arenele BNR d
Conferință internațională dedicată identificării proiectelor strategice pentru reconstrucția Ucrainei, joi și vineri, la București
New Strategy Center organizează joi și vineri, la Romexpo, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale ''Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'', eveniment dedicat identificării unor proiecte strategice și oportunități concrete de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, precum și consolidării cooperării economice dintre Rom&
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca







