logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Instituţiile se pot înregistra în Programul Casa Eficientă Energetic pentru clădiri publice

Imagine din galeria Agerpres

Sesiunea de înscriere în Programul Casa Eficientă Energetic pentru clădiri publice a demarat joi, iar autorităţile şi instituţiile publice care doresc pot accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a-şi crea contul de utilizator, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe propria pagină de Facebook.

Aplicaţia a fost dezvoltată cu sprijinul specialiştilor AFIR - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în baza parteneriatului semnat între cele două instituţii.

"Astăzi, sectorul clădirilor este unul dintre cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereţii exteriori, sau la 25% prin geamuri sau acoperiş. Comisia Europeană impune ţinte foarte clare: reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), până în 2030, şi de obţinere a neutralităţii climatice, până în 2050. Iar în ceea priveşte sectorul clădirilor publice, Statele Membre vor avea ţinte specifice - să renoveze anual cel puţin 3% din suprafaţa totală a clădirilor publice. Prin demararea acestui program de finanţare, România se pregăteşte deja să atingă obiectivele stabilite la nivel european, chiar înainte ca acestea să devină obligatorii", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Conform ministerului de resort, începând cu data de data de 20 septembrie 2021, ora 10:00, beneficiarii pot depune cererile de finanţare şi pot încărca documentele aferente, prin intermediul conturilor deja create.

"Programul nostru, lansat în premieră în România, are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: indirect, o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie. Şi pentru a facilita accesul beneficiarilor la finanţare, întregul proces de aplicare se derulează exclusiv online, prin intermediul noii aplicaţii dezvoltate AFM cu sprijinul colegilor de la AFIR. Reducem astfel birocraţia prin digitalizare şi reducem semnificativ timpul de aşteptare pentru aprobarea dosarelor şi obţinerea fondurilor", a adăugat ministrul.

Programul Casa Eficientă Energetic pentru clădiri publice se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti şi instituţiilor publice din subordinea/în coordonarea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 1,40 miliarde de lei, iar finanţarea se acordă în pondere de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanţare, este de: 3 milioane lei pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori inclusiv; 6 milioane lei pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 locuitori; 8 milioane lei pentru oraşe; 14 milioane lei pentru consilii judeţene; 14 milioane lei pentru municipiul de rang 0; 14 milioane lei pentru municipii de rang I; 10 milioane lei pentru municipii de rang II; 12 milioane lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 24-06-2026 20:08

Datoria publică a României va crește la 63,4% din PIB în 2027 și va ajunge la circa 90 % în 2036 (raport de convergență)

Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 și este proiectată să ajungă la circa 90% din PIB în 2036, conform Raportului de convergență pentru 2026, publicat miercuri de Comisia Europeană. 'Raportul datoriei publice la PIB a crescut de la 54,8% în 2024 l

Economic Intern 24-06-2026 16:53

Pistol (CNAIR): Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești a Autostrăzii Transilvania se apropie de 68%

Stadiul fizic total al lucrărilor pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești a Autostrăzii Transilvania (A3) se apropie de 68%, în șantier fiind mobilizați 400 de muncitori și 150 de utilaje, potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. El a anunțat că montarea grinzilor la viaduct

Economic Intern 24-06-2026 16:45

Tanczos: Curtea Constituțională a confirmat că legea prin care am dublat cota de recoltare la urs brun respectă Constituția

Curtea Constituțională a României (CCR) a confirmat că legea prin care a fost dublată cota de recoltare în cazul populației de urs brun respectă Constituția, a anunțat miercuri ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Curtea Constituțională a confirmat astăzi că legea prin care am dublat cota de recoltare în c

Economic Intern 24-06-2026 16:10

Rădulescu: Obiectivul trebuie să fie reducerea deficitului public; o facem de bunăvoie sau ne îndreptăm către modelul grecesc

Principalul obiectiv al țării, în acest moment și în viitor, trebuie să fie reducerea deficitului public fie de bunăvoie, fie ne îndreptăm către modelul grecesc, a afirmat Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, la un eveniment de specialitate. 'În momentul de față și în viitorii ani principalul obie

Economic Intern 24-06-2026 16:03

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a inaugurat un Birou de Reprezentare în capitala Indiei

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la New Delhi, ce va fi condus de către Dan Pantea. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, Biroul de Reprezentare CCIB din capitala Indiei va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile

Economic Intern 24-06-2026 14:56

Jianu: Societatea trece de la meteo-dependență la politico-dependență; în Marea Britanie se vorbește despre vreme, în România despre politică

Societatea noastră trece de la meteo-dependență la politico-dependență, iar dacă în Marea Britanie se vorbește despre vreme, în România toată lumea vorbește despre politică, a declarat, miercuri, președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să transferăm mai multă încrede

Economic Intern 24-06-2026 14:14

Nazare: România nu merită să piardă miliarde de euro din finanțări și fonduri; românii au nevoie ca de aer de acești bani

România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar Finanțelor, Alexand

Economic Intern 24-06-2026 14:06

România se află într-un moment decisiv al transformării digitale; AI devine rapid un instrument strategic (analiză)

Inteligența Artificială (AI) poate deveni unul dintre cele mai puternice motoare de creștere pentru România, iar acest instrument devine strategic pentru economie, administrație, educație și servicii publice, sunt de părere specialiștii ICDL Romania, într-o analiză publicată miercuri. 'România se află într-un moment

Economic Intern 24-06-2026 13:36

Softronic Craiova a modernizat 19 locomotive electrice, contractate de CFR Călători prin PNRR

Softronic Craiova a finalizat modernizarea celor 19 locomotive electrice contractate de CFR Călători prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se arată într-un comunicat de presă al operatorului feroviar național, transmis miercuri AGERPRES. 'Astăzi, 24 iunie 2026, CFR Călători anunță livrarea și intrarea în circulație a ultimei l

Economic Intern 24-06-2026 13:12

Consiliul Concurenței: Doar o treime din laptele crud produs în România ajunge în procesare industrială

România produce 4,4 milioane de tone de lapte crud pe an, însă doar o treime ajunge în procesare industrială, ceea ce plasează țara noastră pe locul 17 în Uniunea Europeană (UE) la colectare, relevă un studiu de specialitate, realizat de Consiliul Concurenței. În ceea ce privește producția anuală de lapte crud, România se cl

Economic Intern 24-06-2026 12:50

Evoluția veniturilor e diferită la votanții partidelor; la USR cresc, la PNL sunt staționare, la PSD scad (sondaj)

Evoluția veniturilor în ultimul an este diferită la votanții partidelor, acestea fiind în creștere la simpatizanții USR, la același nivel la cei ai PNL și mai reduse la votanții PSD, relevă o cercetare sociologică realizată de INSCOP Research la solicitarea Newmoney.ro, în parteneriat cu Informat.ro și cu think-tankul Strategic Thinking Group.

Economic Intern 24-06-2026 10:12

România, pe locul 11 în Europa ca număr de proiecte derulate cu investiții străine directe, în 2025 (raport)

Fluxurile de investiții străine directe (ISD) în România au revenit, în 2025, la 8,1 miliarde de euro, în timp ce numărul proiectelor anunțate a crescut cu 16%, evoluție care plasează țara noastră pe locul 11 în Europa ca număr de proiecte și pe locul 12 ca număr de locuri de muncă create, în contrast cu scăderea de 7% a proiectelor ISD la

Economic Intern 24-06-2026 10:00

INS: Veniturile gospodăriilor au crescut, în medie, cu 13,6% în 2025; cheltuielile au însemnat 85,5% din totalul veniturilor

Veniturile totale medii pe fiecare gospodărie din România au fost, în 2025, de 9.399 de lei, în creștere cu 13,6% față de anterior, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 8.037 lei (85,5% din venituri), în creștere cu 1.024 lei față de anul 2024, cu doar 0,6% din total direcționat către educație, arată datele publicate, miercuri, de Institutul

Economic Intern 23-06-2026 19:14

BVB a închis în creștere ședința de marți; tranzacțiile au depășit un miliard de lei

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți, iar rulajul total s-a ridicat la 1,037 miliarde lei (199,838 milioane euro), din care 953,83 milioane lei (181,82 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacțio

Economic Intern 23-06-2026 17:46

Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3'

Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3', cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de aproximativ 27,9 milioane de euro, fără TVA, informează compania printr-un comunicat. 'Electrica anunță finalizarea procedurii competitive pentru selectarea u