Gal (ANRM): Trebuie accelerat procesul de intrare în faza de dezvoltare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră
Procesul de intrare în faza de dezvoltare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră trebuie accelerat, deoarece după anii 2030 valoarea acestor zăcăminte se va reduce semnificativ şi nu vor mai rentabile din punct de vedere comercial, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Sorin Călin Gal, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).
"Pe proiectul Neptun, toată lumea ştie că Exxon a decis să se retragă din România şi nu numai din România... Exxon este într-o campanie de vânzare de active pe întreg mapamondul. Ei s-au concentrat pe câteva zăcăminte de zona de vest a Africii şi în rest au vândut şi vând în continuare active din Marea Nordului, din Marea Neagră, din Marea Mediterană şi, probabil, se vor concentra spre alte zone. Procesul este în curs de derulare. Romgaz a făcut o ofertă şi, în acest moment, negociază achiziţia companiei ExxonMobil Bahamas, care este titular în procent de 50% în acordul pe Neptun Deep. Împreună cu OMV Petrom, care este cu 50%, celălalt partener din proiect, urmează să treacă la faza de dezvoltare. Aici avem o mică problemă, pentru că termenul-limită este martie 2022, când va trebui să declare intrarea în faza de dezvoltare a zăcământului comercial. Cei de la Exxon au venit cu o solicitare de a amâna acest termen, iniţial pe cinci ani, apoi pe trei ani, şi deocamdată sunt doar discuţii. Eu am spus că atâta timp cât sunteţi într-o negociere de a părăsi acordul petrolier nu pot să ştiu ce îşi va dori OMV Petrom şi cu noul partener, dacă acela va fi Romgaz sau altcineva", a spus Gal.
Oficialul ANRM a adăugat că procesul de intrare în faza de dezvoltare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră trebuie accelerat.
"Din discuţiile purtate în ultimul timp cu ExxonMobil, cu OMV Petrom, cu Lukoil, Romgaz şi toţi partenerii care sunt în Marea Neagră, datorită apariţiei Green Deal şi a situaţiei existente pe piaţa internaţională a gazelor, eu sunt de părere şi probabil că şi Guvernul va fi de aceeaşi părere, că trebuie accelerat procesul de a se intra în faza de dezvoltare şi exploatare a acestor gaze, pentru că după anii 2030 probabil că valoarea acestor zăcăminte se va reduce semnificativ, va scădea cererea de ţiţei şi de gaz natural şi nu vor mai rentabile din punct de vedere comercial. Investiţiile sunt foarte mari în zona de offshore. Doar pentru proiectul Neptun vorbim de cel puţin 3,7 - 4 miliarde de dolari pentru dezvoltarea zăcământului şi pentru exploatarea sa", a menţionat reprezentantul ANRM.
În viziunea lui Gal, "nu trebuie să fie nimeni speriat că nu o să avem ţiţei sau gaz", însă problema va fi că, peste 9 - 10 ani, "probabil vor dispărea maşinile cu motor termic şi se va diminua foarte mult cererea de ţiţei".
"Unele zăcăminte comerciale din România sunt exploatate de 160 de ani. Sunt sonde care au fost săpate acum 100 de ani şi încă funcţionează. Rezervele dovedite, declarate de către companiile care sunt listate la bursă sunt la un anumit nivel, dar există şi rezerve care urmează un curs. Avem zăcăminte la Romgaz care au anul-limită economic, anul 2071. Pe de altă parte, datorită noilor tehnologii apărute şi a cercetării care se face în domeniu, există o mulţime de metode pentru creşterea factorului de recuperare, fapt care prelungeşte durata de viaţă a unui zăcământ. Deci, nu trebuie să fie nimeni speriat că nu o să avem ţiţei sau gaz. Problema va fi că peste 9 - 10 ani probabil că vor dispărea maşinile cu motor termic şi se va diminua foarte mult cererea de ţiţei. Pe de altă parte, va fi rentabil ţiţeiul cel mai ieftin", a explicat Sorin Călin Gal.
Conform directorului general al ANRM, proiect Midia - Pelican al celor de la Black Sea Oil & Gas se află în derulare la acest moment, iar producţia efectivă de gaze naturale este preconizată să demareze în luna decembrie a acestui an.
"Acum patru ani, la o conferinţă dădeam primele date despre cele 200 de miliarde de metri cubi din Marea Neagră şi mai spuneam ceva, tot atunci, că statul român va trebui să facă tot ceea ce este necesar pentru a se putea, cât mai repede, trece la exploatarea acestor gaze. Timpul a curs în favoarea noastră şi avem un proiect în derulare astăzi, care este în dezvoltare, Midia - Pelican al celor de la Black Sea Oil & Gas, şi care sper să înceapă în luna decembrie să producă efectiv primele gaze naturale. Situaţia pe celelalte perimetre nu este foarte îmbucurătoare. Cei de la Lukoil au săpat o sondă în cursul anului 2019 care a infirmat un model tehnologic stabilit iniţial şi în urmă cu câteva luni de zile au iniţiat o reprocesare a seismicii 3D urmând să intre într-o fază de doi ani de zile de evaluare a structurilor şi a zăcământului potenţial comercial din perimetrul Trident. Celălalt perimetru, al Lukoil şi Romgaz, au renunţat la el în 2017 pe motiv că nu prezenta un interes comercial. De asemenea, cei de la Lukoil, parteneri cu Romgaz pe perimetrul Trident, se uită foarte atent şi la dezvoltarea zăcământului folosind instalaţii existente sau în construcţie sau instalaţii viitoare care ar putea fi construite pe zăcământul Neptun. Şi noi considerăm că o exploatare comună a două perimetre este mai rentabilă din punct de vedere economic, scăzând costul instalaţiei de suprafaţă", a afirmat Gal.
Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), sub egida Ministerului Energiei, organizează, în perioada 6 - 8 septembrie, simpozionul Român al Energiei - SIREN 2021 cu tema "Sectorul Energetic Românesc - Şansa unui nou început".
CNR-CME cuprinde cea mai mare reţea naţională de specialişti din domeniul energiei şi este principala organizaţie din domeniul energiei din România, membru fondator al Consiliului Mondial al Energiei, din anul 1924. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




