Sorin Minea (Romalimenta): Alimentele se vor scumpi dacă Guvernul va majora salariul minim
Alimentele se vor scumpi cu siguranţă în cazul în care Guvernul va decide majorarea salariului minim pe economie din ianuarie, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, subliniind că şi majorarea tarifelor la energie va avea o influenţă de câteva procente în preţ.
"O decizie stupidă de majorare a salariului minim ar deregla complet piaţa. Salariul minim nu se poate majora, pentru că aşa vrea cineva: ca să majorezi salariul minim îmi trebuie productivitate şi să îmi scot banii. Niciun Guvern, nici acesta, nu a înţeles că majorarea salariului minim este o majorare în cascadă, pentru că va trebui să majorezi toate salariile, nu numai salariul minim. O majorare a salariului minim ar arunca în aer toate salariile, pentru că trebuie să îi majorezi şi salariul următorului angajat. Deci, dacă vom avea de la 1 ianuarie o majorare a salariului minim, vom avea şi o majorare a preţului cărnii şi al alimentelor", a afirmat Sorin Minea.
În opinia sa, o astfel de decizie ar produce o scumpire a alimentelor de câteva procente, la fel ca în cazul majorării tarifelor la energie.
"Preţul alimentelor s-ar putea majora cu câteva procente în funcţie de eventuala majorare a salariului minim, care e o prostie. Dacă se face majorarea salariului minim din 'poignet' la nivel de minister, atunci producătorii s-ar putea să fie obligaţi să majoreze preţurile. Nu e vorba de zeci de procente, e vorba de câteva procente, deoarece apetitul cumpărătorului e redus. Ceea ce ridică într-adevăr preţul alimentelor, deşi nici aici cu multe procente, sunt gazul şi energia electrică, dar care nu au influenţe la fel de mari ca materia primă, ci una mai redusă, în funcţie de fiecare fabrică şi de ceea ce produce. (...) S-au scumpit curentul electric şi gazele în toată Europa, nu numai în România, dar ne purtăm ca şi cum s-ar fi scumpit doar în România", a precizat Sorin Minea.
Liderul Romalimenta a subliniat că preţul materiei prime la majoritatea produselor alimentare nu a crescut, în condiţiile în care acesta influenţează cel mai mult preţul final de vânzare al alimentelor.
"Noi, ca asociaţie profesională, nu putem să preconizăm scumpiri, este imposibil. Membrii, fiecare firmă, dacă doreşte să-şi majoreze preţul, o face de sine stătător, în funcţie de calculele pe care le are. La carne, deocamdată, preţul în comunitatea europeană este relativ pe loc, într-o uşoară creştere. Dacă nu apare o creştere bruscă, preţul va stagna până undeva prin toamnă. (...) La lapte, după cunoştinţele mele, materia primă nu a crescut şi nici cererea nu a crescut, deci e foarte greu de spus dacă va creşte. Preţul porumbului este mai mic, producţia de porumb este foarte mare, lucerna a avut producţie mare. Am avut un an bun, îmi pare rău că alţii spun că e un an rău. (...) Practic, tentativa de a creşte preţurile a existat întotdeauna, iar cei care dictează preţul nu sunt procesatorii, ci sunt producătorii agricoli, care cresc preţul la materia primă şi automat ne obligă să majorăm şi noi preţul. Dacă preţul materiei prime rămâne constant şi se calculează doar creşterile date de utilităţi, atunci creşterile de preţuri sunt reduse, sunt nişte creşteri normale, ca să le spunem aşa", a arătat Sorin Minea.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat pe 31 august că reprezentanţii Guvernului se vor întâlni, săptămâna viitoare, cu patronatele şi sindicatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta propunerile părţilor cu privire la majorarea salariului minim pe economie pentru anul 2022.
"Salariul minim trebuie să crească, iar astăzi am avut o primă discuţie cu sindicatele şi cu patronatele, pentru a asculta punctele lor de vedere. (...) Am agreat cu partenerii sociali ca săptămâna viitoare să ne întâlnim în Consiliul Naţional Tripartit, astfel încât confederaţiile sindicale şi cele patronale să îşi prezinte şi faţă în faţă propunerile pe care le au cu privire la majorarea salariului minim. După ce vom avea aceste discuţii, vom analiza toate variantele propuse, iar Guvernul va contura o soluţie pe care o vom supune dezbaterii publice", a notat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a subliniat că majorarea salariului minim trebuie susţinută de economie, pentru evitarea blocajelor ulterioare.
Blocul Naţional Sindical (BNS) a propus dublarea deducerii personale de bază, de la 350 de lei la 700 de lei, pentru salariile aflate sub şi la nivelul salariului minim pe economie, astfel încât salariul minim pe economie să poată fi majorat în 2022 la suma de 1.530 de lei net. În prezent, salariul minim net este de 1.386 de lei. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




