Indicele BET a înregistrat până la 1 septembrie o creştere de 25,5%; indicele WIG20, un avans de 19,3% (analiză)
Indicele BET a înregistrat în 2021, până la închiderea şedinţei din 1 septembrie, o creştere de 25,5%, iar în privinţa randamentelor anul acesta a fost unul bun şi pentru bursa poloneză, indicele WIG20 reuşind un avans de 19,3%, arată o analiză comparativă elaborată de Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia.
"Bursa de Valori Bucureşti a avut, până acum în 2021, un an foarte bun. Derulând spre începutul anului, când perspectivele erau întunecate de situaţia din sănătate, cu efecte sociale şi economice directe şi majore, o asemenea performanţă nu ar fi fost uşor de anticipat. Indicele BET a înregistrat, până la închiderea şedinţei din 1 septembrie, o creştere de 25,5%, iar BET-TR, care include dividendele, una de 31,1%. Într-un an (faţă de 1 septembrie 2020) avansul e şi mai impresionant: 36,5% pentru BET şi 44,1% pentru BET-TR. Interesul investitorilor a fost susţinut şi pe canalul instituţional şi pe cel de retail, într-un mediu cu lichiditate globală abundentă şi în care anticiparea şi apoi redeschiderea efectivă a societăţii a permis o revitalizare a activităţii economice", potrivit analizei XTB.
Printre companiile cele mai performante de la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2021 se află Teraplast, cu un avans de 172,6%, Nuclearelectrica, cu 66,9%, şi SIF Muntenia, cu 64,7%.
Pentru ultimele 12 luni, procentele şi lista se modifică: Teraplast conduce, cu un randament de nivel înalt (amintind de unele companii de tehnologie din SUA) de 230,8%, urmată de Medlife, cu 177,7%, şi SIF Muntenia, cu 82,4%.
Cifre spectaculoase, care au înseninat investitorii de portofoliu, au permis, de asemenea, o schimbare de perspectivă vis-a-vis de bursă: numărul de listări, fie pe segmentul principal, fie mai ales pe cel de creştere, Aero, a ajuns la o cotă fără precedent de la perioada de formare a bursei. Oferta în creştere a dus şi la sporirea numărului de investitori, potrivit FCI (Fondului de Compensare a Investitorilor), la 70.756 la jumătatea anului, de la 65.637 la început de 2021.
În România, segmentul de creştere a înregistrat 15 listări anul acesta (şi două pe piaţa principală), în timp ce în Polonia până în august fuseseră înregistrate 16 listări pe segmentul de creştere (NewConnect, similar Aero) şi nouă noi nume pe piaţa principală, din care şase fuseseră avansate de pe segmentul de creştere.
Potrivit estimărilor directorului general al Bursei de la Varşovia (WSE - Warsaw Stock Exchange), ar fi aşteptate încă 20 de nume noi, pe ambele segmente, până la finalul anului. Deşi Polonia stă mai bine la acest capitol, efervescenţa listărilor noi de la Bucureşti a redus masiv diferenţa care fusese în unii ani imensă între volumul de listări noi din Polonia şi "seceta" din România. Trendul actual pare unul favorabil pieţei locale şi sunt aşteptate listări importante, inclusiv din IT, în segmentul principal, dar şi pe AeRO.
În privinţa randamentelor, anul acesta a fost unul bun şi pentru bursa poloneză, dar indicele WIG20 a reuşit un avans de 19,3%, sensibil sub cel al BET. Companiile care au tras în sus indicele sunt, în ordinea performanţei: Bank Polska (Pekao), cu 75,8%, LPP (companie de producţie şi distribuţie îmbrăcăminte), cu 67,7%, şi JSW (minerit cărbune), cu 67,2%.
Conform analizei, segmentul de IT a fost ca o piatră de moară pentru indice, faimosul CD Projekt nereuşind să recupereze după seria de dezamăgiri, şi înregistrând o scădere de 32,2% anul acesta, în timp ce Allegro, companie de comerţ electronic, este pe minus 14,7% anul acesta, deşi în recuperare de aproape 50% faţă de minimele atinse în mai.
Sentimentul în piaţa de capital polonă este mai reţinut, cu aprecieri mai reduse decât bursa românească, iar indicele din Varşovia nu a atins noi valori record ca în România.
În termeni relativi, piaţa de capital românească a depăşit notabil atractivitatea celei poloneze, pornind (iniţial) de la o bază de evaluare relativ atractivă, cu un randament ridicat al dividendelor şi cu o lichiditate generală în creştere.
Totuşi, Bursa din Varşovia este în faţă la aducerea de noi emitenţi - deşi diferenţa s-a diminuat anul acesta - şi mai ales la capitolul lichidităţii. Volumul mediu zilnic de tranzacţionare a fost de 15,09 milioane de euro la BVB. La WSE, doar pe acţiuni, în iulie volumul a fost de 18,5 miliarde de zloţi, adică un echivalent de 195,3 milioane de euro pe zi (fără segmentul de obligaţiuni, certificate, produse structurate sau derivate).
Potrivit analizei, lichiditatea este un capitol deosebit de important pentru accesul marilor investitori, unde România mai are foarte mult de recuperat. Noi listări, includerea eventuală în indicii MSCI şi deschiderea mult aşteptatei pieţe de produse derivate ar contribui considerabil la diminuarea decalajului, în timp. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru următoarele două săptămâni
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-30 septembrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026, potrivit unui comunicat al instituției, remis AGERPRES. 'Măsura continuă intervenția aplicată în prima jumătate a luni
Federația FNFM-CV avertizează că trenurile s-ar putea opri dacă finanțarea CFR Călători nu este deblocată
CFR Călători nu are încă aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026, după 257 de zile de la începutul anului, documentul fiind în continuare blocat la Ministerul Finanțelor, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFM-CV). 'Au trecut 257 de zile de la începutul anului 2026, iar CFR Călători &icir
Studiu: 9 din 10 români sunt pesimiști în privința economiei; Școala - în topul încrederii, partidele politice - la coada clasamentului
Nouă din zece români (87%) sunt pesimiști în privința situației economice din țară, iar față de anul trecut aceștia percep negativ atât propriile venituri, cât și organizația în care lucrează, arată un studiu care urmărește sentimentul economic general al populației. Conform cercetării Mkor, 'Consumer Sentiment România
Efectivele de porci, în creștere cu 11,6%, la 1 mai 2026
Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% față de cele înregistrate la aceeași dată din 2025, iar efectivul matcă s-a majorat cu 18,9%, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, la 1 mai 2026, România consemna 3.260.589 de capete, în creștere cu 337.642 de capete fa
Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni
Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. În intervalul menționat, produ
Scădere cu 4,3% a consumului final de energie electrică în România, în primele șapte luni (statistică)
Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele șapte luni din 2026, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce producția internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2026, resursele de energi
Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex
CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția
Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția, impredictibilitatea influențând direct deciziile unei companii, de la investiții și angajări până la finanțare și ritmul de dezvoltare, este una dintre concluziile Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', desfășurat la Sibiu. 'De la modificările legisla
Tranzacții de peste 941 milioane lei, luni, la BVB
Indicii bursei de Valori București au avut evoluții mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 941,514 milioane de lei (179,107 milioane de euro), din care 865,08 milioane lei (164,56 milioane euro) tranzacții cu obligațiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Olt: Producții bune la floarea-soarelui și porumb; presiunea pe depozitare s-a redus
Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după mai mulți ani în care seceta a redus puternic randamentele, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi. 'Da (fermierii vor obține profit n.r.), dar mult redus din cau
Ghidul Programului pentru baterii, finalizat și publicat în Monitorul Oficial
Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, pe parcursul căruia MMAP ș
AAC: Fermierii români solicită suspendarea temporară a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon
Fermierii și cooperativele agricole din România solicită posibilitatea suspendării temporare a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon (CBAM), pe fondul perioadei dificile pe care o traversează agricultura europeană, în general. 'Mâine, 15 septembrie 2026, Parlamentul European votează mod
Pistol (CNAIR): Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania
Primele două benzinării moderne au fost deschise, de luni, pe Autostrada Transilvania (A3), acestea fiind parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'Primele două benzinării m
ANRE a sancționat cu aproape 11 milioane de lei firme din sectorul energiei, în primele opt luni
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acțiunilor de control și monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Conform unui comunicat al ANRE, în perioada 1 ianuarie - 31 augus
Isărescu: Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro
Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro, când va fi cazul și vom îndeplini condițiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta a participat marți la evenimentul dedicat lansării în circuitul numismatic a bancnotei aniversare p












