VIDEO Guvernul a adoptat modificarea Codului de procedură fiscală; printre măsuri, permanentizarea procedurii rambursării de TVA
Guvernul a adoptat luni Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale, printre măsuri fiind permanentizarea procedurii rambursării de TVA, a anunţat luni Ministerul Finanţelor.
"Astăzi au fost adoptate în şedinţa de Guvern cele două modificări de care vorbeam şi zilele trecute referitor la ordonanţa Guvernului privind modificarea Codului Fiscal şi ordonanţa Guvernului privind modificarea Codului de procedură fiscală", a spus ministrul de resort, Dan Vîlceanu, după şedinţa de Guvern, care a reluat câteva dintre prevederile din aceste modificări.
Conform MF, modificările vizează consolidarea fiscal-bugetară, digitalizarea administraţiei publice şi sprijinirea investiţiilor. Principalele măsuri de susţinere a mediului de afaceri şi a investiţiilor sunt: Permanentizarea procedurii rambursării de TVA, solicitată prin deconturi cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, în sensul în care rambursarea se efectuează cu control ulterior. Anterior, măsura a fost aplicată ocazional şi a dus la o scădere semnificativă a stocului de rambursări de TVA. De exemplu, la 1 noiembrie 2019, numărul solicitărilor de rambursări de TVA nesoluţionate era de aproximativ 30.000, în timp ce la 31 iulie 2021 se mai aflau în diferite stadii de soluţionare doar 4.700 de cereri.
O altă măsură se referă la permanentizarea procedurii de eşalonare la plată în formă simplificată pentru obligaţiile bugetare care nu sunt mai vechi de 12 luni. Astfel, contribuabilii aflaţi temporar în dificultate financiară pot avea la dispoziţie lichidităţile financiare necesare continuării activităţii. Totodată, creşte gradul de colectare a creanţelor bugetare prin stimularea conformării voluntare. În prezent, 58.476 de contribuabili beneficiază de eşalonare la plată în formă simplificată pentru obligaţii în sumă de 12,7 miliarde de lei. Încasările la bugetul de stat sunt în cuantum de 14,2 miliarde de lei, rate eşalonate şi obligaţiile de bază.
MF menţionează printre modificări crearea cadrului legal pentru corectarea erorilor în cazul în care un contribuabil de bună-credinţă achită o obligaţie bugetară la un alt organ fiscal decât cel competent. Modificarea va permite virarea sumelor respective către organul fiscal competent, cu păstrarea datei plăţii iniţiale, astfel încât contribuabilul va beneficia de bonusurile acordate de autorităţi, cum ar fi plata la jumătate din minimul legal al amenzii.
Totodată, o altă modificare vizează extinderea amnistiei fiscale, introduse prin OUG 69/2020, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale cu modificări ulterioare pentru inspecţiile fiscale şi verificările situaţiilor fiscale personale efectuate în perioada 14 mai 2020 - 29 martie 2021, în scopul evitării unor posibile discriminări între contribuabili. De asemenea, aministia fiscală va fi aplicată şi pentru diferenţele de obligaţii fiscale stabilite ca urmare a unor proceduri de verificare.
Potrivit Ministerului de Finanţe, s-a creat posibilitatea corectării declaraţiilor fiscale, ori de câte ori sunt dispuse măsuri printr-o hotărâre judecătorească definitivă care implică şi modificări de impuneri aferente unor creanţe fiscale şi perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare.
Principalele măsuri privind digitalizarea administraţiei publice sunt: obligativitatea înrolării autorităţilor publice, instituţiilor publice sau de interes public din administraţia publică centrală şi locală în sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor şi ANAF numit PatrimVen; obligativitatea înrolării în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor - ANAF, respectiv Spaţiul Privat Virtual, a persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, precum şi a persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent.
Înrolarea în SPV asigură o comunicare şi un mod de lucru 24/24, 7 zile pe săptămână, cu administraţia fiscală şi reprezintă o eficientizare clară a modului în care cetăţeanul interacţionează cu organul fiscal. De asemenea, se limitează contactul fizic între contribuabili şi administraţia fiscală.
Tot la măsuri privind digitalizarea se menţionează implementarea conceptului SAF-T (Standard Audit File for Tax) - un fişier de audit standard pentru schimbul electronic de date contabile de la contribuabil către organul fiscal, într-un format standardizat de date. Astfel, se poate realiza mult mai uşor o analiză şi un control fiscal. În plus, se asigură transparenţa şi creşterea gradului de încredere între organul fiscal şi contribuabil.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




