România îşi păstrează avantajul competitiv în ECE din punct de vedere al preţurilor activelor imobiliare (analiză)
România îşi păstrează avantajul competitiv în Europa Centrală şi de Est din punct de vedere al preţurilor activelor imobiliare, astfel că, într-un scenariu optimist, în acest an volumul tranzacţiilor cu proprietăţi comerciale ar putea să fie comparabil cu cel din 2020, când a înregistrat un nivel de circa 900 milioane de euro, potrivit unui comunicat al JLL România.
Conform sursei citate, în prezent, pe piaţa locală, din estimările companiei sunt în diverse stadii de negociere tranzacţii cu o valoare totală de peste 400 de milioane de euro, având ca obiect în special clădiri de birouri şi proiecte de retail.
Deocamdată, în pofida aşteptărilor din piaţă, yieldurile pentru birouri şi spaţii logistice/industriale se menţin la acelaşi nivel de un an, la 7%, respectiv 8%, în timp ce la retail yieldurile au crescut cu 25 puncte de bază la 7,25%.
"România oferă oportunităţi foarte atrăgătoare în segmentul proprietăţilor imobiliare comerciale din perspectiva preţurilor. Nivelul yieldurilor se menţine mult peste cel înregistrat în perioada de vârf anterioară, respectiv 2007, dar şi mult peste cel consemnat în restul regiunii. Adăugând şi că nivelul chiriilor este în mare neschimbat de foarte mulţi ani (chiar şi 10 în cazul birourilor), observăm că preţurile pe metrul pătrat pentru birouri, hale sau spaţii de retail au crescut doar marginal în ultimii 5 ani (între 0 şi 10% cumulat) în contrast izbitor cu creşterile susţinute din zona de rezidenţială. Prin urmare, ne aşteptăm ca oportunitatea aceasta să se reflecte în perioada următoare într-un volum de tranzacţionare mai mare deşi, pe termen scurt, adică în 2021, investiţiile nu vor depăşi cel mai probabil nivelul din 2020", a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.
Presiunea pe care compania se aşteaptă să o vadă pe yieldurile proprietăţilor industriale, şi potenţial pe birouri, în linie cu evoluţiile regionale, depinde în mare măsură de disponibilitatea finanţărilor şi a condiţiilor de finanţare, de evoluţia indicatorilor macroeconomici, dar şi de sustenabilitatea măsurilor luate la nivel politic.
Investitorii au încă apetit pentru proprietăţi comerciale în România, încurajaţi de revenirea rapidă a economiei.
Piaţa de investiţii imobiliare din România a totalizat în primul semestru 309 milioane de euro, cu aproape 22% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut. Impactul pandemiei de COVID-19 asupra pieţei imobiliare a fost mai redus decât se aştepta, astfel că volumele investiţionale s-au menţinut la niveluri "sănătoase" atât în 2020, cât şi în prima jumătate a acestui an.
Tranzacţii începute în timpul pandemiei au fost închise în primul semestru din 2021, demonstrând că investitorii au încă apetit pentru proprietăţi comerciale în România, încurajaţi de revenirea rapidă a economiei. Comparativ cu anul trecut, numărul tranzacţiilor a crescut, în timp ce valoarea medie a unei tranzacţii a scăzut la 21 milioane de euro.
Potrivit analizei, Bucureştiul a continuat să fie destinaţia preferată a investitorilor, cumulând 69% din volumul total tranzacţionat în primul semestru, urmat de Timişoara, Iaşi şi Oradea.
Cea mai mare tranzacţie înregistrată în prima jumătate a anului a fost vânzarea clădirilor Campus 6.2 & 6.3 din zona Centru-Vest din Bucureşti, în care JLL a reprezentat vânzătorul Skanska.
Cele două clădiri interconetate, au o suprafaţă totală de 38.000 mp şi au fost achiziţionate de compania austriacă S-Immo pentru aproximativ 97 milioane de euro.
Potrivit datelor publice, tranzacţia a fost închisă la un yield sub cel considerat prime in România, în special datorită particularităţilor proprietăţii, respectiv prezenţa unor chiriaşi puternici şi a unor contracte de închiriere semnate pe termene foarte lungi.
O altă tranzacţie notabilă pe piaţa de birouri din România a fost vânzarea primei faze a proiectului The Light, localizat, de asemenea, în subpiaţa Centru-Vest din Bucureşti, de River Development către Uniqa RE şi achiziţia Bucharest Financial Plaza, din centrul Capitalei, de către Immofinanz de la BCR.
Restul tranzacţiilor cu clădiri de birouri a implicat proiecte mai mici şi oraşe secundare şi terţiare din România. Volumul tranzacţiilor cu birouri a totalizat 197 milioane de euro în S1 2021.
Pe piaţa industrială şi de logistică, vânzarea către CTP a portofoliului Catalyst, constând în patru proprietăţi - 2 la Timişoara, una la Arad şi una în Caransebeş, a reprezentat cea mai mare tranzacţie pe acest segment.
Activitatea pe acest segment al pieţei este limitată de lipsa de produse disponibile la vânzare, în condiţiile în care piaţa este dominată de jucători strategici, care în foarte puţine cazuri vor să vândă.
Pe piaţa de retail, singura tranzacţie semnificativă închisă în primul semestru este vânzarea unui portofoliu de proiecte de tip big box în câteva oraşe terţiare din ţară, cumpărate de Praktiker Real Estate şi Lidl de la Portico Invesment.
Capitalul local a reprezentat aproape 10% din totalul investiţiilor, în timp ce investitorii străini au fost implicaţi în restul volumului, cei din Austria fiind de departe cei mai activi.
JLL este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar, servicii oferite clienţilor care doresc să obţină valoare adăugată prin deţinerea, închirierea sau investiţiile în proprietăţi imobiliare. Înregistrând venituri anuale globale de 16,6 miliarde dolari SUA, JLL activează în 300 de sucursale în 80 de ţări şi înglobează circa 92.000 de angajaţi în întreaga lume. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




