PwC: Transformarea digitală, primul loc în topul priorităţilor de investiţii ale directorii generali din România
Marea majoritate (85%) a directorilor generali din România planifică creşteri ale investiţiilor în transformarea digitală, în următorii trei ani, potrivit sondajului CEO Survey 2021, realizat de PwC România.
Astfel, transformarea digitală urcă pe primul loc în topul domeniilor pentru care executivii vor aloca mai multe fonduri.
Întrebaţi despre modul în care şi-au schimbat intenţiile de investiţii ca urmare a crizei provocate de pandemie, directorii generali din România au menţionat în ordine, după transformarea digitală (85%), iniţiativele în vederea eficientizării costurilor (83%), stilul de conducere - leadership şi dezvoltarea talentelor (79%), securitatea cibernetică (76%).
"Transformarea digitală a surclasat în 2021 eficientizarea operaţională care a fost prioritară în ultimii ani şi care ne-am fi aşteptat să rămână dominantă, mai ales pe fondul crizei sanitare, aşa cum a fost în criza financiară din urmă cu un deceniu. Orientarea spre digitalizare este atât un efect al situaţiei din ultimul an şi jumătate, în care tehnologiile au însemnat inclusiv supravieţuirea afacerilor, cât şi o mai mare conştientizare, tocmai datorită acestui context recent, că viitorul aparţine digitalizării", a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
Sondajul mai arată că 41% dintre liderii de organizaţii au ca prioritate creşterea productivităţii prin automatizare şi tehnologizare pentru a-şi asigura competitivitatea pe piaţă. Tehnologiile inteligente, cum ar fi RPA, machine learning şi chatbot oferă companiilor noi oportunităţi de a îmbunătăţi performanţa proceselor operaţionale şi de a realiza economii semnificative.
"Majoritatea companiilor au investit în ultima vreme în tehnologie şi vedem că 85% spun că vor să investească mai mult. Dintre aceştia, peste jumătate (53%) vor investi în digitalizare cu cel puţin 10% în plus faţă de anii anteriori. Dar, pe lângă investiţii, companiile ar trebui să fie preocupate de modul în care integrează tehnologiile în modelul de afaceri ca să putem vorbi cu adevărat de transformare digitală. Transformarea digitală este o abordare strategică, centrată pe digitalizare, care înseamnă mult mai mult decât îmbunătăţirea unor servicii sau produse datorită tehnologiei. Aşadar, marea majoritate a companiilor sunt abia la începutul acestui drum spre digitalizare şi necesită investiţii mai mari. De exemplu, la nivel global, studiile noastre arată că doar 5% dintre companii sunt acum cu adevărat digitale", a explicat Dinu Bumbăcea.
Potrivit cercetării, în noul context, este de aşteptat ca utilizarea analizelor avansate de date să fie mai intensă şi adoptarea Inteligenţei Artificiale (AI) în fundamentarea deciziilor de management, inclusiv a celor de gestionare a riscurilor, să se facă pe scară largă. Prin urmare, 62% dintre directorii generali au afirmat că se vor concentra mai mult asupra digitalizării funcţiei de management al riscurilor.
Totodată, interesul directorilor generali din România pentru transformarea digitală este similar cu cel exprimat de liderii globali şi regionali, care de asemenea planifică creşteri de peste 10 procente ale investiţiilor în transformarea digitală.
PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




