CFR Călători creşte capacitatea de transport, de Sfânta Maria
CFR Călători are în vedere sporirea capacităţii (vagoane suplimentare) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în contextul unui trafic de călători crescut prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, a anunţat vineri compania.
"În contextul unui trafic de călători crescut, prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu întregul parc tehnic disponibil de material rulant şi are în vedere, operativ, sporirea capacităţii (vagoane suplimentare) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcţie de disponibilităţi", se menţionează în comunicat.
De asemenea, potrivit CFR Călători, în perioada 13-15 august 2021, pentru ca pelerinii să ajungă la slujbele de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, trenurile R şi IR care circulă pe distanţa Cluj Napoca - Gherla - Dej Călători şi retur, precum şi trenurile cu destinaţia Cluj Napoca dinspre/spre Moldova şi Banat, vor fi suplimentate cu vagoane pentru preluarea fluxului de călători spre/dinspre Mănăstirea Nicula de lângă Gherla şi la 45 de km de Cluj Napoca.
Totodată, trenurile CFR Călători care circulă pe liniile spre Putna şi Cacica vor fi suplimentate cu vagoane şi vor avea modificări în orarul de circulaţie, pentru transportul pelerinilor la centrele de pelerinaj.
Potrivit sursei citate, în aceeaşi perioadă vor fi suplimentate cu vagoane şi Trenurile Soarelui, pentru ca turiştii care ajung pe litoral în acest sfârşit de săptămână să se poată bucura de serbările organizate pentru Ziua Marinei Române.
Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, CFR Călători recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători din graficul unei zile de circulaţie şi să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând canalele de distribuţie.
În data de 15 august vor fi deschise doar agenţiile de voiaj CFR Călători care funcţionează în incinta centrelor comerciale Titan, Carrefour Colentina din Bucureşti şi Iulius Mall Iaşi.
"CFR Călători face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali", se mai precizează în comunicat.
Potrivit companiei, pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilităţii apariţiei avertizărilor meteo locale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulaţie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porţiuni de cale ferată.
"Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România. Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri şi în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor", susţin reprezentanţii companiei.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rădulescu: Obiectivul trebuie să fie reducerea deficitului public; o facem de bunăvoie sau ne îndreptăm către modelul grecesc
Principalul obiectiv al țării, în acest moment și în viitor, trebuie să fie reducerea deficitului public fie de bunăvoie, fie ne îndreptăm către modelul grecesc, a afirmat Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, la un eveniment de specialitate. 'În momentul de față și în viitorii ani principalul obie
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a inaugurat un Birou de Reprezentare în capitala Indiei
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la New Delhi, ce va fi condus de către Dan Pantea. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, Biroul de Reprezentare CCIB din capitala Indiei va asigura reprezentarea instituțională în relația cu autoritățile
Jianu: Societatea trece de la meteo-dependență la politico-dependență; în Marea Britanie se vorbește despre vreme, în România despre politică
Societatea noastră trece de la meteo-dependență la politico-dependență, iar dacă în Marea Britanie se vorbește despre vreme, în România toată lumea vorbește despre politică, a declarat, miercuri, președintele IMM România, Florin Jianu, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să transferăm mai multă încrede
Nazare: România nu merită să piardă miliarde de euro din finanțări și fonduri; românii au nevoie ca de aer de acești bani
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar Finanțelor, Alexand
România se află într-un moment decisiv al transformării digitale; AI devine rapid un instrument strategic (analiză)
Inteligența Artificială (AI) poate deveni unul dintre cele mai puternice motoare de creștere pentru România, iar acest instrument devine strategic pentru economie, administrație, educație și servicii publice, sunt de părere specialiștii ICDL Romania, într-o analiză publicată miercuri. 'România se află într-un moment
Softronic Craiova a modernizat 19 locomotive electrice, contractate de CFR Călători prin PNRR
Softronic Craiova a finalizat modernizarea celor 19 locomotive electrice contractate de CFR Călători prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se arată într-un comunicat de presă al operatorului feroviar național, transmis miercuri AGERPRES. 'Astăzi, 24 iunie 2026, CFR Călători anunță livrarea și intrarea în circulație a ultimei l
Consiliul Concurenței: Doar o treime din laptele crud produs în România ajunge în procesare industrială
România produce 4,4 milioane de tone de lapte crud pe an, însă doar o treime ajunge în procesare industrială, ceea ce plasează țara noastră pe locul 17 în Uniunea Europeană (UE) la colectare, relevă un studiu de specialitate, realizat de Consiliul Concurenței. În ceea ce privește producția anuală de lapte crud, România se cl
Evoluția veniturilor e diferită la votanții partidelor; la USR cresc, la PNL sunt staționare, la PSD scad (sondaj)
Evoluția veniturilor în ultimul an este diferită la votanții partidelor, acestea fiind în creștere la simpatizanții USR, la același nivel la cei ai PNL și mai reduse la votanții PSD, relevă o cercetare sociologică realizată de INSCOP Research la solicitarea Newmoney.ro, în parteneriat cu Informat.ro și cu think-tankul Strategic Thinking Group.
România, pe locul 11 în Europa ca număr de proiecte derulate cu investiții străine directe, în 2025 (raport)
Fluxurile de investiții străine directe (ISD) în România au revenit, în 2025, la 8,1 miliarde de euro, în timp ce numărul proiectelor anunțate a crescut cu 16%, evoluție care plasează țara noastră pe locul 11 în Europa ca număr de proiecte și pe locul 12 ca număr de locuri de muncă create, în contrast cu scăderea de 7% a proiectelor ISD la
INS: Veniturile gospodăriilor au crescut, în medie, cu 13,6% în 2025; cheltuielile au însemnat 85,5% din totalul veniturilor
Veniturile totale medii pe fiecare gospodărie din România au fost, în 2025, de 9.399 de lei, în creștere cu 13,6% față de anterior, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 8.037 lei (85,5% din venituri), în creștere cu 1.024 lei față de anul 2024, cu doar 0,6% din total direcționat către educație, arată datele publicate, miercuri, de Institutul
BVB a închis în creștere ședința de marți; tranzacțiile au depășit un miliard de lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți, iar rulajul total s-a ridicat la 1,037 miliarde lei (199,838 milioane euro), din care 953,83 milioane lei (181,82 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacțio
Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3'
Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3', cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de aproximativ 27,9 milioane de euro, fără TVA, informează compania printr-un comunicat. 'Electrica anunță finalizarea procedurii competitive pentru selectarea u
Ministerul Mediului va analiza propunerile cu privire la Programul 'Rabla' destinat persoanelor fizice
Lansarea cât mai rapidă a Programului 'Rabla' destinat persoanelor fizice și creșterea predictibilității acestuia, precum și clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor și documentația necesară au fost printre temele abordate, marți, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Profitul net agregat al instituțiilor de credit a fost de 15,5 miliarde lei, în 2025 (raport)
Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel robust pe parcursul anului 2025, profitul net agregat al instituțiilor de credit atingând aproximativ 15,5 miliarde de lei, pe fondul eficientizării activității operaționale și continuării procesului de consolidare bancară, se arată în Raportul anual 2025, publicat de Comitetului N
CNSM: Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creștere de 5,8% în 2025
Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creștere de 5,8% în 2025, în special pe seama segmentului populației (8,3% față de 3,5% în cazul creditelor acordate companiilor nefinanciare), conform Raportului anual 2025, publicat de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM). Potrivit sursei





