Inspecţia Muncii: Două dintre victimele exploziei de la depozitul de artificii din Braşov nu aveau contracte individuale de muncă
Două dintre victimele exploziei de la depozitul de artificii din Braşov nu aveau contracte individuale de muncă, iar un alt lucrător avea contractul de muncă suspendat, se menţionează într-un comunicat remis joi de Inspecţia Muncii.
Potrivit sursei citate, miercuri, 11 august 2021, în jurul orei 21:00, pe platforma Uzinei Mecanice Tohan - Zărneşti, într-unul din spaţiile aparţinând SC Temexon SA, amenajat ca magazie de lucru în care se desfăşurau activităţi privitoare la pregătirea unor materiale pirotehnice pentru organizarea unui foc de artificii, a avut loc o explozie soldată cu moartea unuia dintre cei 3 participanţi la procesul de muncă. Ceilalţi doi participanţi nu au suferit vătămări corporale.
"În vederea cercetării evenimentului, s-a constituit o comisie din care fac parte inspectori de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii şi I.T.M. Braşov, care va cerceta acest eveniment sub aspectul împrejurărilor şi cauzelor producerii lui. Cercetarea în cazul acestui accident a demarat imediat după comunicarea evenimentului, măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate urmând să fie comunicate după finalizarea cercetării", se menţionează în comunicat.
Ca urmare a verificărilor, s-a constatat că spaţiul în care s-a produs evenimentul nu este autorizat de către I.T.M. Braşov ca spaţiu de depozitare a materialelor pirotehnice.
"Cercetarea a demarat împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov şi va dura 15 zile lucrătoare, conform legislaţiei în vigoare, dar se poate prelungi din anumite motive, unul dintre acestea fiind dispunerea unei expertize tehnice. Din primele constatări, pentru încălcări grave ale normelor de securitate şi sănătate în muncă, s-a dispus retragerea autorizaţiei privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive, deţinută de S.C. Temexon S.A., acordată în baza art. 8 din Legea nr. 126/1995, cu modificările şi completările ulterioare. Un alt aspect pe care doresc să-l evidenţiez în cazul de faţă este lipsa contractelor de muncă pentru două dintre victimele acestui accident şi consecinţele grave care decurg de aici. Munca nedeclarată şi cea subdeclarată sunt un fenomen cu impact social profund negativ, pe care Inspecţia Muncii îl combate prin toate pârghiile legale pe care le are la dispoziţie. Vom intensifica aceste controale şi lucrăm la un plan de măsuri menit să descurajeze folosirea de forţă de muncă nedeclarată, întrucât nu există toleranţă faţă de această încălcare a legii. Totodată, vă fac cunoscut faptul că, anual, în conformitate cu Programul cadru de acţiuni, Inspecţia Muncii derulează, în perioada decembrie - ianuarie, o acţiune naţională de control care urmăreşte verificarea legalităţii modului cum sunt comercializate şi depozitate articolele pirotehnice. În cele ce urmează, vă sunt prezentate rezultatele celei mai recente acţiuni de control din domeniul articolelor pirotehnice" a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Potrivit sursei citate, acţiunea de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice este motivată de unele evenimente grave petrecute în anii anteriori în ţară şi străinătate care s-au soldat cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice provocând mari pagube materiale şi uneori chiar victime, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite.
Astfel, se efectuează controale la comercianţii şi deţinătorii unor astfel de articole, pentru a se verifica dacă aceştia sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
De asemenea, se verifică dacă mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea şi ieşirea acestora, se face în baza documentelor prevăzute de lege, iar transportul articolelor respective se face conform prevederilor legale. Totodată, inspectorii verifică dacă depozitarea acestora este conformă, iar articolele sunt etichetate conform legii şi au instrucţiuni de utilizare în limba română.
"Toate neconformităţile constatate cu ocazia controalelor au fost sancţionate conform prevederilor Legii nr. 126/1995, modificată şi completată. În cadrul acestei acţiuni derulate în perioada decembrie 2020 - ianuarie 2021, au fost controlaţi 457 angajatori care au ca obiect de activitate deţinerea, transportul, manipularea, depozitarea şi comercializarea articolelor pirotehnice", se menţionează în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, în urma acţiunii de control s-au constatat 222 de deficienţe, pentru remedierea cărora inspectorii de muncă au dispus 284 măsuri, cu termene ferme de realizare şi au fost aplicate 217 sancţiuni contravenţionale unui număr de 158 de angajatori.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 210 au fost avertismente şi 7 amenzi contravenţionale în valoare de 16.000 lei. Totodată, la 6 societăţi s-a dispus retragerea autorizaţiei privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor. Conform Inspecţiei Muncii, pentru încălcări grave ale Legii nr. 126/1995 modificată şi completată, s-a dispus continuarea cercetărilor sub aspect penal într-un singur caz.
Principalele deficienţe constatate în timpul controalelor au fost: deţinerea fără drept de comercializare a articolelor pirotehnice din categoria 1 şi 2; lipsa avizului ISU pentru comercializarea articolelor pirotehnice; comercializarea unor articole pirotehnice fără marcajul CE, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind etichetarea articolelor pirotehnice expuse la vânzare.
De asemenea, inspectorii au mai constatat deficienţe precum: păstrarea altor materiale în aceeaşi încăpere cu articolele pirotehnice; lipsa semnalizărilor de securitate pentru unele camere de păstrare a articolelor pirotehnice de divertisment; lipsa declaraţiei de conformitate pentru o parte din articolele pirotehnice de divertisment expuse la vânzare; camere pentru păstrarea articolelor pirotehnice de divertisment neamenajate conform legii şi instrucţiuni proprii specifice incomplete pentru desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice de divertisment. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




