Aproape jumătate dintre angajaţi iau în considerare să devină freelanceri (sondaj BestJobs)
Un număr de 47% dintre salariaţii participanţi la un studiu realizat de BestJobs iau în considerare să renunţe la statutul de angajaţi şi să devină freelanceri, potrivit unui comunicat remis miercuri de platforma de recrutare.
Motivaţia a 44% dintre respondenţi de a deveni freelanceri este flexibilitatea programului şi independenţa pe care o oferă acest tip de activitate, relevă rezultatele sondajului.
Pentru alţi 15% dintre respondenţi, motivaţia de a lucra ca freelanceri constă în libertatea de a lucra de oriunde, iar 12% speră să obţină venituri mai mari ca freelanceri.
În perspectiva de a lucra ca freelanceri, 38% din respondenţi au menţionat că ar vrea să lucreze de acasă, 12% s-ar muta într-o zonă rurală din România, 10% s-ar muta de la munte, iar 9% într-o destinaţie exotică.
Pe de altă parte, 70% dintre angajaţii participanţi la sondaj au menţionat că au lucrat sau apreciază că va fi nevoie să lucreze şi după programul normal al locului de muncă.
Cei mai mulţi (23%) consideră că vor ajunge să se ocupe în timpul liber de activităţi profesionale pentru că nu au înlocuitor, alţi 22% vor să îşi ajute colegii, în timp ce 19% mărturisesc că sunt obligaţi să facă acest lucru atunci când apar situaţii neprevăzute.
Un procent de 49 dintre respondenţii la sondaj au transmis că acceptă să lucreze în timpul liber doar în situaţii excepţionale, în timp ce 25% nu au nicio problemă să muncească atunci când şeful le solicită ajutorul.
În schimb, 15% au declarat că ar fi de acord să rezolve sarcini legate de muncă în timpul liber dacă sunt recompensaţi suplimentar faţă de salariu, iar 11% au spus că, de obicei, refuză categoric cerinţe legate de job atunci când sunt în timpul liber.
Totodată, activitatea angajaţilor după programul normal de muncă nu este întotdeauna legată exclusiv de locul de muncă, unii angajaţi fiind deschişi să aloce din timpul liber pentru proiecte suplimentare, se precizează în comunicatul BestJobs.
Astfel, mai mult de jumătate (52%) dintre angajaţii care au participat la sondaj au mărturisit că au acceptat cel puţin ocazional proiecte profesionale în afara locului de muncă. Atunci când au lucrat în timpul liber, 14% spun că au făcut acest lucru pentru proiecte suplimentare, 24% au alocat din timpul liber atât pentru proiecte cât şi pentru locul de muncă, în timp ce 41% s-au ocupat doar de cerinţe legate de locul de muncă.
Un procent de 47 dintre respondenţii la sondaj au declarat că aleg să desfăşoare activităţi suplimentare pentru a-şi creşte veniturile. Alţi 30% s-au ocupat de proiecte profesionale suplimentare locului de muncă pentru dezvoltarea personală şi cunoaşterea de zone noi de activitate, 18% pentru a ajuta alţi oameni, iar 6% pentru a-şi dezvolta un portofoliu.
Dintre cei care au realizat activităţi profesionale suplimentare, 65% s-au implică în proiecte plătite, în timp ce 35% au dedicat timpul lor voluntariatului.
Doar 38% dintre cei care au proiecte profesionale în afara locului de muncă aleg acelaşi domeniu de activitate cu locul de muncă.
Domeniile care permit cel mai mult angajaţilor să lucreze în afara timpului de birou sunt Tehnic (24%), Educaţie şi Training (16%), Vânzări (14%), Financiar şi Contabilitate (10%) şi IT (8%).
9% dintre respondenţii la sondajul BestJobs au declarat că au proiecte de Content Creation şi Social Media, acestea fiind printre cele mai căutate joburi noi, care permit activitatea de oriunde şi cu program flexibil.
Sondajul a fost efectuat de Best Jobs în perioada 16 iulie - 6 august, pe un eşantion de 1.033 utilizatori de internet din România. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




