Transelectrica a elaborat o listă cu minimum 20 de proiecte pentru care este necesară accelerarea ritmului de implementare
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a elaborat o listă deschisă de proiecte strategice, care vor permite flexibilizarea Reţelei Electrice de Transport, propunerea societăţii cuprinzând minimum 20 proiecte, unele dintre ele aflate deja în derulare, pentru care este necesară accelerarea ritmului de implementare.
Conform unui comunicat al Transelectrica, remis, joi, AGERPRES, nivelul actual de dezvoltare a Reţelei Electrice de Transport (RET) necesită o accelerare a stadiilor de realizare a proiectelor de infrastructură energetică, în scopul asigurării trecerii graduale la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.
"Pentru a obţine o reconfigurare a sistemului energetic şi a reţelei de transport al energiei electrice în acord cu noile direcţii stabilite prin pachetele legislative europene "Green Deal" şi "Fit for 55", ţintele de realizare a planurilor de investiţii implementate de CNTEE Transelectrica SA trebuie să le depăşească pe cele planificate deja. Tranziţia energetică impune o adaptare rapidă a reţelei electrice de transport şi intensificarea ritmului de extindere a acesteia prevăzut în Planul de Dezvoltare a RET 2020 - 2029. În acest context, Guvernul României a aprobat recent, la propunerea Secretariatului General al Guvernului - autoritatea publică tutelară a CNTEE Transelectrica SA, un Memorandum cuprinzând un Plan de Acţiuni al Companiei care prevede realizarea unor proiecte investiţionale esenţiale pentru consolidarea reţelei electrice de transport", se menţionează în comunicat.
De asemenea, adaugă acesta, în ultima perioadă au fost organizate mai multe întâlniri între reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Energiei şi ai CNTEE Transelectrica SA, iar discuţiile au condus la concluzia comună privind necesitatea simplificării procesului de implementare a unor proiecte de importanţă naţională în domeniul energiei electrice.
În acest context, Transelectrica a elaborat lista deschisă de proiecte strategice pentru care este necesară accelerarea ritmului de implementare, lista pe care se află:
Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Porţile de Fier - Reşiţa; LEA 400 kV dublu circuit Reşiţa - Timişoara - Săcălaz - Arad; LEA 400 kV dublu circuit Cernavodă - Stâlpu, cu un circuit de intrare / ieşitre în Staţia Gura Ialomiţei; LEA 400 kV dublu circuit Smârdan - Gutinaş; LEA 400 kV Gădălin - Suceava; LEA 400 kV Suceava - Bălţi (Republica Moldova); LEA 400 kV Medgidia Sud - Constanţa Nord; LEA 400 kV Isaccea - Tulcea Vest; Linia Electrică Subterană (LES) Bucureşti Sud - Grozăveşti; LEA 400 kV Domneşti - Grozăveşti; Staţia 400/110 kV Grozăveşti; închiderea Inelului de 400 kV Bucureşti - Ilfov, în zona de est.
Alte proiecte aflate pe listă sunt: reconductorarea LEA 400 kV Bucureşti Sud - Gura Ialomiţei; reconductorarea Axului 400 kV Bucureşti Sud - Pelicanu - Cernavodă; reconductorarea Axului 220 kV Gutinaş - Dumbrava - Stejaru - Gheorgheni - Fântânele - Ungheni; reconductorarea Axului 220 kV Urecheşti - Târgu Jiu Nord - Paroşeni - Baru Mare - Hăşdat; reconductorarea LEA 220 kV Porţile de Fier - Reşiţa circuitele 1 şi 2; trecerea la tensiunea de 400 kV a Axului 220 kV Brazi Vest - Teleajen - Stâlpu şi reconductorarea acestuia; LEA 400 kV Stâlpu - Braşov; linii noi de curent alternativ şi de curent continuu de evacuare a producţiei eoliene
on-shore şi off-shore din zona Dobrogea, respectiv a producţiei generate de Unitatea 3 şi de Unitatea 4 ale Centralei Electrice Nucleare de la Cernavodă, pe traseul Tuzla
- Podişor şi Podişor - Corbu - Hurezani - Haţeg - Recaş - Horia - Nădlac.
"În acest sens, atât autorităţile publice centrale, cât şi CNTEE Transelectrica SA vor întreprinde în perioada imediat următoare demersuri pentru urgentarea realizării proiectelor mai sus menţionate, astfel încât România să-şi atingă obiectivele europene pentru orizontul de timp 2030 - 2050", se precizează în comunicat.AGERPRES/(AAS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




