Trenurile spre şi dinspre Litoral circulă tractate cu locomotive Diesel între Ovidiu - Feteşti - Bărăganu
Trenurile de călători care circulă spre şi dinspre Litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti - Constanţa, însă pe intervalul de staţii Ovidiu - Feteşti - Bărăganu, garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel, informează CFR SA.
"Trenurile de călători spre şi dinspre Litoral şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Bucureşti - Constanţa şi retur, traficul desfăşurându-se în condiţii normale (cu tracţiune electrică) până în staţia Ovidiu, staţie din care garniturile sunt tractate cu o locomotivă Diesel până în staţia Bărăganu, de unde îşi continuă călătoria, în condiţii normale de trafic, cu locomotivele electrice. Menţionăm faptul că această măsură are drept scop reluarea circulaţiei pe ruta directă Bucureşti - Constanţa şi retur, evitând astfel redirecţionarea trenurilor pe variantele ocolitoare şi reducerea minutelor de întârziere acumulate în graficul de circulaţie", precizează sursa citată.
Pentru intervenţiile care se desfăşoară în staţia Feteşti, Sucursala Regională CF Constanţa va acţiona pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagoanelor de marfă, deraiate şi răsturnate, cu un tren-macara de mare tonaj (250 de tone), cu două drezine pantograf pentru remedierea deranjamentelor la sistemul de alimentare cu energie electrică şi cu personal specializat pentru reparaţii la liniile de cale ferată şi la firul de contact. De asemenea, de la Regionala CF Bucureşti va fi îndrumată pentru intervenţiile din staţia Feteşti şi o a doua macara de mare tonaj, de 125 de tone, cu care se va acţiona la faţa locului.
"CFR SA transmite scuze tuturor călătorilor afectaţi de evenimentul feroviar din staţia Feteşti, asigurându-i în acelaşi timp că angajaţii de la calea ferată depun toate eforturile necesare şi intervin operativ pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi retur", subliniază operatorul feroviar naţional.
Traficul feroviar pe magistrala Bucureşti - Constanţa a fost blocat în zona staţiei Feteşti pe ambele sensuri din cauza din cauza tamponării a două trenuri private de marfă, iar trenurile care fac legătura cu staţiunile de pe Litoral au circulat pe rută deviată.
Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, informează ISU Ialomiţa. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Ialomiţa: Mai multe vagoane de marfă au fost distruse în accidentul feroviar de la Feteşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BVB a închis în creștere ședința de marți; tranzacțiile au depășit un miliard de lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți, iar rulajul total s-a ridicat la 1,037 miliarde lei (199,838 milioane euro), din care 953,83 milioane lei (181,82 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacțio
Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3'
Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic 'Satu Mare 3', cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de aproximativ 27,9 milioane de euro, fără TVA, informează compania printr-un comunicat. 'Electrica anunță finalizarea procedurii competitive pentru selectarea u
Ministerul Mediului va analiza propunerile cu privire la Programul 'Rabla' destinat persoanelor fizice
Lansarea cât mai rapidă a Programului 'Rabla' destinat persoanelor fizice și creșterea predictibilității acestuia, precum și clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor și documentația necesară au fost printre temele abordate, marți, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Profitul net agregat al instituțiilor de credit a fost de 15,5 miliarde lei, în 2025 (raport)
Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel robust pe parcursul anului 2025, profitul net agregat al instituțiilor de credit atingând aproximativ 15,5 miliarde de lei, pe fondul eficientizării activității operaționale și continuării procesului de consolidare bancară, se arată în Raportul anual 2025, publicat de Comitetului N
CNSM: Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creștere de 5,8% în 2025
Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creștere de 5,8% în 2025, în special pe seama segmentului populației (8,3% față de 3,5% în cazul creditelor acordate companiilor nefinanciare), conform Raportului anual 2025, publicat de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM). Potrivit sursei
CNSM: Incertitudinile la nivel global și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, principalele riscuri sistemice de nivel sever în 2025
Principalele riscuri sistemice de nivel sever identificate în 2025 au fost incertitudinile la nivel global, în contextul multitudinii de evenimente geopolitice, și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, ambele cu perspectivă de menținere constantă în perioada următoare, se arată în Raportul anual 2025, publicat pe site-ul Comitetulu
Pîslaru: Peste 2,25 miliarde de euro au intrat azi oficial în contul României
Peste 2,25 miliarde de euro au intrat oficial în contul României, după ce Comisia Europeană a plătit integral cererea de plată nr. 4 din Planul Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. '2.251.481.951 euro au intrat azi ofic
Tanczos Barna: Am solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tancos Barna, a solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate și introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă. 'Am adus, astăzi, &ici
MEDAT a prelungit cu o lună înscrierile în Programul SME Eco-Tech
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a prelungit cu o lună perioada de înscriere în cadrul programului SME Eco-Tech, destinat sprijinirii transformării 'verzi' și digitale a întreprinderilor mici și mijlocii din industria prelucrătoare. Potrivit unui comunicat de presă al insti
Cosma (MTI): Am obținut la negocierile cu Comisia posibilitatea decontării proporționale a lucrărilor realizate până la 31 august pe A7 Bacău-Pașcani și A1 Margina-Holdea
România a obținut la negocierile cu Comisia Europeană posibilitatea decontării proporționale a lucrărilor realizate până la 31 august pe Autostrada Moldovei (A7) Bacău - Pașcani și A1 Margina - Holdea, o modificare ce schimbă fundamental modul în care sunt gestionate riscurile, a anunțat, marți, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor
Studiu: 33% dintre români cred că educația și învățarea reprezintă al doilea cel mai important motiv de utilizare AI
Consumatorul român a început să utilizeze tehnologia pentru optimizarea vieții personale, nu doar pentru consum, iar pentru o treime (33%) dintre cei chestionați susțin că educația și învățarea au reprezentat al doilea cel mai important motiv de utilizare a Inteligenței Artificiale (AI), reiese dintr-un studiu de specialitate, publicat marți.
Recâștigarea competitivității economice a României reprezintă o prioritate, indiferent de formula noului Guvern (ANIS)
Indiferent de formula politică votată de Parlament pentru noul Guvern, prioritatea ar fi recâștigarea competitivității economice a României și tranziția pe un nou model de creștere economică, bazat pe stimularea inovației, susține directoarea executivă a Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), Corina Vasile, într-o analiză
Nazare: Din 2,25 miliarde de euro din PNRR, plătite de Comisie, se vor efectua plăți scadente
Suma de 2,25 miliarde de euro din PNRR va fi convertită în lei și va alimenta contul Trezoreriei pentru a acoperi mai ușor plățile de aproximativ 12 miliarde lei scadente pe 24 iunie, a precizat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook, după ce Comisia Europeană a efectuat a patra plată în cadrul Mecanismului de Redresare și
BNS: Testarea cu poligraful la angajare încalcă drepturi fundamentale și depășește limitele legale în procesul de recrutare
Utilizarea testelor poligraf (detectorul de minciuni) în procesele de recrutare încalcă drepturi fundamentale și depășește limitele legale, susține Blocul Național Sindical (BNS), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'BNS consideră că testarea cu poligraful încalcă drepturi fundamentale și depășește limitele legale
Cod portocaliu de averse și vijelii în zone din județele Olt și Argeș, marți după-amiaza
București, 23 iun /Agerpres/ - Meteorologii au emis, marți, avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse cu caracter torențial și vijelii, valabile în ora următoare în zone din două județe situate în Oltenia și Muntenia. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 14:15, în județul Argeș (localitățile: Al












