Intenţia de a face mai multe angajări a coborât la cel mai mic nivel din ultimii 7 ani (raport)
Mai puţin de jumătate (46%) dintre directorii generali din România prevăd o creştere a numărului de angajaţi în următoarele 12 luni, în timp ce ponderea liderilor de companii care intenţionează să facă mai multe angajări a coborât la minimul ultimilor şapte ani, arată raportul PwC CEO Survey România 2021.
"Mai puţin de jumătate (46%) dintre directorii generali din România prevăd o creştere a numărului de angajaţi în următoarele 12 luni, reiese din datele raportului PwC CEO Survey România 2021. Ponderea liderilor de companii care intenţionează să facă mai multe angajări a coborât, astfel, la minimul ultimilor şapte ani, după ce urcase la 61% în 2017 şi se plafonase la 53% între 2018 şi 2020. Într-un orizont de timp mai îndepărtat, optimismul revine şi 80% dintre directorii generali din România estimează că vor avea mai mulţi salariaţi în următorii trei ani. Procentul este semnificativ peste nivelul din ţările Europei Centrale şi de Est, unde circa două treimi dintre respondenţi împărtăşesc aceeaşi opinie", potrivit sursei citate.
Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România, a explicat, în context, că păstrarea angajaţilor a fost o prioritate de la apariţia crizei sanitare pentru toate companiile şi chiar dacă unele sectoare au suferit pierderi mari şi au renunţat la o parte dintre angajaţi, alte domenii, cum ar fi livrările sau curieratul, au crescut şi au atras din forţa de muncă disponibilizată.
"Astfel s-a produs o redistribuire în economie şi vedem că numărul salariaţilor din România a rămas constant, în jur de 5,6 milioane de persoane. Observăm această tendinţă în răspunsurile pe care directorii generali le-au oferit în sondajul nostru: 30% au redus numărul salariaţilor, în timp ce 30% au reuşit să îl suplimenteze, iar 40% l-au menţinut. Deşi mulţi rămân reticenţi în privinţa noilor angajări din cauza incertitudinii şi dificultăţilor pe care le-au întâmpinat în ultimul an şi jumătate, liderii de afaceri sunt încrezători în viitor", a declarat Dinu Bumbăcea.
La fel ca în anii anteriori, directorii generali din ţara noastră spun că disponibilitatea abilităţilor cheie reprezintă o ameninţare pentru dezvoltarea organizaţiilor, 82% dintre ei declarându-se preocupaţi şi extrem de preocupaţi de acest aspect.
Ca răspuns la acest factor perturbator, ei se declară interesaţi (41%) de adaptarea strategiei forţei de muncă şi de creşterea productivităţii prin automatizare şi tehnologizare pentru a asigura competitivitatea propriilor organizaţii. Circa jumătate dintre directorii generali din România planifică creşteri de două cifre procentual în investiţiile destinate transformării digitale.
În aceeaşi măsură, 39% dintre ei sunt interesaţi să asigure competenţele necesare angajaţilor şi să crească posibilitatea acestora de a se adapta la o realitate dinamică şi incertă. Un procent similar (37%) arată că vor creşte cu 10% sumele alocate pentru dezvoltarea talentelor.
De asemenea, 30% îşi propun să crească competitivitatea afacerii oferind aranjamente de lucru flexibile şi asigurând un echilibru între muncă şi viaţa personală a angajaţilor.
O altă preocupare vizează remunerarea (salarii, stimulente şi beneficii acordate angajaţilor), fiind menţionată de 24% dintre respondenţi.
În schimb, liderii de afaceri din România se arată mai puţin preocupaţi de aspecte ce ţin de identificarea şi pregătirea viitorilor lideri (16%) sau de diversitate şi incluziune (7%).
PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




