BNR: Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil mai pronunţat pe orizontul apropiat de timp decât s- a anticipat anterior
Bucureşti, 19 iul /Agerpres/ - Rata anuală a inflaţiei este posibil să crească mai pronunţat pe orizontul apropiat de timp decât s-a anticipat anterior, dar şi această nouă majorare are caracter preponderent temporar, conform minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 7 iulie 2021.
"Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil mai pronunţat pe orizontul apropiat de timp decât s-a anticipat anterior, în condiţiile în care prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din mai 2021 indica un vârf de 4,1 la sută în septembrie-decembrie 2021 şi valori de circa 3 la sută pe parcursul anului 2022. S-a observat că şi această nouă creştere mai accentuată a ratei anuale a inflaţiei are un caracter preponderent temporar, similar ascensiunii sale din semestrul I, ea fiind atribuibilă, aproape integral, acţiunii factorilor pe partea ofertei, de natură să genereze efecte de bază dezinflaţioniste considerabile pe parcursul anului următor", se arată în document.
Acesta menţionează că determinante sunt majorările mai ample anticipate a fi consemnate de preţurile gazelor naturale şi ale energiei electrice în luna iulie 2021, cărora li se alătură scumpirea mai consistentă a combustibililor, în corelaţie cu ascensiunea cotaţiei petrolului. Efecte inflaţioniste ceva mai intense decât cele previzionate anterior sunt probabile şi în cazul segmentului LFO, inclusiv în contextul tendinţei de refacere a cererii venite din partea unor sectoare, pe fondul relaxării măsurilor restrictive.
Membrii Consiliului de Administraţie al BNR au mai semnalat că impactul inflaţionist al factorilor pe partea ofertei ar putea fi însă mai intens şi mai de durată, implicit de natură a afecta anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu, aceştia evocând posibile scumpiri mai mari ale preţurilor energiei, precum şi creşterile sincronizate ale cotaţiilor multor materii prime, alături de blocajele în lanţurile de producţie şi aprovizionare, ce alimentează inflaţia pe plan mondial. A fost semnalată şi posibila creştere a gradului de transferare în preţuri a costurilor crescute, inclusiv în contextul unor pierderi suferite anterior de firmele din anumite sectoare, precum şi pe fondul cererii reprimate ce se manifestă pe măsura ridicării restricţiilor.
"O creştere mai amplă a ratei inflaţiei ar fi însă de natură să erodeze mai puternic venitul disponibil real al populaţiei, implicit să exercite efecte adverse mai mari asupra cererii de consum şi a celei agregate pe un orizont considerabil de timp, au subliniat mai mulţi membri ai Consiliului", mai scrie în minută.
Totodată, s-a arătat că există premise favorabile pentru producţii peste aşteptări în cazul unor culturi agricole în acest an, iar cotaţiile internaţionale ale unor materii prime agro-alimentare au cunoscut recent corecţii descendente, cel puţin parţiale, ce vor fi probabil resimţite la nivelul IPC (indicele preţurilor de consum). S-a concluzionat că, deşi cresc ca relevanţă în acest context, riscurile la adresa anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu rămân în perspectivă imediată relativ scăzute, dar reclamă monitorizarea atentă a tuturor evoluţiilor.
Presiunile inflaţioniste ale factorilor fundamentali se vor evidenţia, însă, ceva mai devreme decât s-a anticipat în prognoza din luna mai, au convenit membrii Consiliului, dată fiind probabila reinversare în devans cu două trimestre a poziţiei ciclice a economiei.
Astfel, în aprecierea unanimă a membrilor Consiliului, este justificată menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară şi a ratelor dobânzilor la facilităţile permanente ale BNR. O asemenea calibrare a conduitei politicii monetare vizează menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu corespunzător ţintei staţionare de inflaţie de 2,5 la sută plus/minus un punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.
S-a considerat, totodată, a fi necesară monitorizarea atentă a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




