logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BNR: Activitatea economică îşi va continua creşterea în trimestrele II şi III, mai alert decât s-a anticipat în mai

Imagine din galeria Agerpres

Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României estimează că activitatea economică îşi va continua creşterea în trimestrele II şi III în ritmuri mai alerte decât estimaseră în mai, dar în decelerare graduală faţă de primul trimestru, conform minutei şedinţei de politică monetară din 7 iulie 2021.

"Activitatea economică este aşteptată să-şi continue creşterea în trimestrele II şi III, în ritmuri trimestriale ceva mai alerte decât s-a anticipat în luna mai, deşi în decelerare graduală faţă de primul trimestru, perspectivă ce face probabilă mărirea gap-ului pozitiv al PIB la mijlocul semestrului II 2021 la o valoare vizibil superioară celei indicate de prognoza pe termen mediu din luna mai. În contextul amplului efect de bază asociat contracţiei economice din perioada similară a anului trecut, o asemenea creştere trimestrială implică majorarea considerabilă, la un nivel de două cifre, a dinamicii anuale a PIB în trimestrul II, urmată de scăderea ei moderată în intervalul următor, au remarcat membrii Consiliului", se arată în minută.

Potrivit sursei citate, membrii Consiliului de Administraţie al BNR au semnalat că, date fiind evoluţiile recente ale indicatorilor relevanţi, ambele componente majore ale cererii interne - consumul privat şi formarea brută de capital fix - contribuie probabil decisiv la creşterea abruptă a variaţiei anuale a PIB în trimestrul II, dar că un aport modest este posibil şi din partea exportului net, în condiţiile în care majorarea consistentă a exporturilor din luna aprilie a devansat-o pe cea a importurilor de bunuri şi servicii. Pe acest fond, deficitul comercial şi-a temperat uşor creşterea faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce dinamica anuală a deficitului de cont curent s-a comprimat puternic, inclusiv cu aportul balanţelor veniturilor, rămânând totuşi superioară valorilor medii din 2019 şi 2020.

Documentul mai menţionează că evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate continuă să genereze însă, cel puţin în perspectivă apropiată, mari incertitudini şi riscuri la adresa previziunilor macroeconomice pe termen mediu, date fiind încetinirea puternică a ritmului vaccinării pe plan intern şi tendinţa de creştere a ratei de infectare în unele ţări europene, pe fondul răspândirii rapide a variantei mai contagioase, Delta, a coronavirusului.

În opinia reprezentanţilor CA, o sursă de incertitudini şi riscuri rămâne şi conduita politicii fiscale, date fiind necunoscutele privind amploarea, viteza şi instrumentele consolidării bugetare prezumate a se realiza gradual pe termen mediu - proces esenţial pentru necesara corecţie a dezechilibrului extern şi cu implicaţii favorabile asupra primei de risc suveran şi a costurilor de finanţare.

"S-a arătat că incertitudinile sunt alimentate de constrângerile venite din volumul ridicat al cheltuielilor permanente şi din scumpirea recentă a unor materii prime, precum şi de impactul pozitiv exercitat asupra dinamicii veniturilor bugetare de o multitudine de factori, inclusiv de creşterea PIB nominal mult peste ipoteza din construcţia bugetară, care explică, de altfel, în bună măsură rezultatul execuţiei bugetare din primele cinci luni ale anului. În acelaşi timp, însă, recomandările emise recent de instituţiile europene în contextul procedurii de deficit excesiv prevăd o anumită dinamică a consolidării bugetare în intervalul 2021-2024, au observat unii membri ai Consiliului, precum şi un anumit tratament al veniturilor neanticipate, solicitând, de asemenea, implementarea de măsuri corective suplimentare. În aceste condiţii, coordonatele apropiatei rectificări bugetare şi, mai ales, strategia de consolidare bugetară prezumată a fi elaborată până în toamnă şi prezentată la CE sunt deosebit de importante din perspectiva caracteristicilor pe termen scurt şi mediu ale politicii fiscale, au considerat membrii Consiliului", se mai arată în minută.

Acesta mai semnalează că incertitudini mari continuă să fie asociate gradului de absorbţie a fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precum şi a celor aferente noului Cadru financiar multianual 2021-2027, mai mulţi membri ai Consiliului evocând amânarea finalizării şi, implicit, a aprobării de către CE a Planului naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi capacitatea instituţională şi istoricul realizărilor în domeniu ale României.

Documentul mai subliniază că activitatea economică a continuat să se redreseze în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil mai alert decât cel anticipat, deşi încetinit în raport cu intervalul precedent, aceasta reducându-şi declinul în termeni anuali la doar -0,2 la sută, de la -1,4 la sută în trimestrul IV 2020, în condiţiile unui avans trimestrial de 2,8 la sută.

"O asemenea redresare implică recuperarea aproape integrală în acest interval a contracţiei economice din trimestrul II 2020, precum şi redeschiderea gap-ului pozitiv al PIB, în devans cu două trimestre faţă de cea mai recentă prognoză pe termen mediu, au subliniat membrii Consiliului", se precizează în minuta şedinţei de politică monetară, care mai arată că, din perspectiva variaţiilor anuale, redresarea a continuat să fie antrenată de cererea internă, iar consumul gospodăriilor populaţiei a redevenit determinantul major, în principal ca urmare a revigorării puternice a cumpărărilor de mărfuri, dar mai ales a celor de servicii, în contextul relaxării unor restricţii de mobilitate.

Şi formarea brută de capital fix şi-a mărit uşor contribuţia pozitivă la dinamica anuală a PIB, aceasta ajungând astfel să fie majoritară, pe fondul saltului amplu înregistrat de variaţia investiţiilor nete în utilaje, ce a devansat ca impact pierderea consistentă de ritm a construcţiilor noi. În schimb, exportul net şi-a mărit substanţial aportul negativ, în condiţiile creşterii ceva mai pronunţate a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri şi servicii, având drept consecinţă şi accentuarea adâncirii deficitului balanţei comerciale faţă de perioada similară a anului trecut.

O înrăutăţire considerabilă au cunoscut şi balanţa veniturilor primare, precum şi cea a veniturilor secundare, pe seama fluxurilor de profituri reinvestite şi, în mai mică măsură, a intrărilor nete de fonduri UE. În aceste condiţii, deficitul de cont curent a cunoscut cea mai pronunţată creştere anuală din ultimele 14 trimestre, evoluţie considerată deosebit de preocupantă de către membrii Consiliului, chiar dacă ea poate fi atribuită parţial unor factori conjuncturali - importuri asociate crizei sanitare şi exporturi de produse agricole afectate de seceta din 2020 -, iar gradul de acoperire a deficitului cu fluxuri de capital autonom s-a mărit, ca urmare a creşterii foarte ample a volumului investiţiilor străine directe nete.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 15-09-2026 18:53

Tanczos Barna: Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a afirmat marți că protestul fermierilor a fost deturnat și transformat în acte de vandalism și a condamnat 'cu fermitate' transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență. 'Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașni

Economic Intern 15-09-2026 18:02

A doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova, joi, la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri - PEFA organizează, joi, la Chișinău, a doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova - FERM, un eveniment dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state și dezvoltării unor noi oportunități de investiții, parteneriate și proiecte comune. Evenimentul este organizat sub egida Băncii

Economic Intern 15-09-2026 17:41

Ministerul Muncii: Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma unei decizii a Curții de Apel București

Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma deciziei Curții de Apel București de suspendare a ordinului privind lista ocupațiilor deficitare, iar angajatorii nu pot, în prezent, să finalizeze procedurile de înregistrare și autorizare sau să depună cererile pentru vizele de muncă de tip D/AM2, a anunțat Ministerul Muncii.

Economic Intern 15-09-2026 17:35

Ministerul Energiei: Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de 76%, peste media europeană

Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare

Economic Intern 15-09-2026 16:43

PIFM solicită repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania și procesarea cererilor pentru toate ocupațiile

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii și Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică și repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie permisă depunerea și procesarea cererilor pentru toate profesiile din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).

Economic Intern 15-09-2026 16:06

Patronatele din construcții: Circa 3 miliarde de euro, diferența dintre lucrările executate prin PNRR și sumele încasate de constructori

Diferența dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR și sumele efectiv încasate se ridică la aproximativ 3 miliarde de euro și pune o presiune uriașă asupra lichidității companiilor din sector, susțin reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). 'Potrivit datelor oficiale, acest sector concen

Economic Intern 15-09-2026 12:55

România are cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană

Rata locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru al acestui an a fost de 2,1% în zona euro și de 2% în Uniunea Europeană, în rândul statelor membre cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România, arată datele publicate marți de Eurostat. Statele membre UE cu cea mai ridicată rată

Economic Intern 15-09-2026 12:36

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit în creștere la 16,29 miliarde euro, în primele șapte luni

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 16,29 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iulie 2026, comparativ cu 15,707 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2025, a anunțat marți Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 88 milioane euro,

Economic Intern 15-09-2026 11:19

Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru următoarele două săptămâni

Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-30 septembrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026, potrivit unui comunicat al instituției, remis AGERPRES. 'Măsura continuă intervenția aplicată în prima jumătate a luni

Economic Intern 15-09-2026 10:54

Federația FNFM-CV avertizează că trenurile s-ar putea opri dacă finanțarea CFR Călători nu este deblocată

CFR Călători nu are încă aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026, după 257 de zile de la începutul anului, documentul fiind în continuare blocat la Ministerul Finanțelor, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFM-CV). 'Au trecut 257 de zile de la începutul anului 2026, iar CFR Călători &icir

Economic Intern 15-09-2026 10:37

Studiu: 9 din 10 români sunt pesimiști în privința economiei; Școala - în topul încrederii, partidele politice - la coada clasamentului

Nouă din zece români (87%) sunt pesimiști în privința situației economice din țară, iar față de anul trecut aceștia percep negativ atât propriile venituri, cât și organizația în care lucrează, arată un studiu care urmărește sentimentul economic general al populației. Conform cercetării Mkor, 'Consumer Sentiment România&#

Economic Intern 15-09-2026 09:50

Efectivele de porci, în creștere cu 11,6%, la 1 mai 2026

Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% față de cele înregistrate la aceeași dată din 2025, iar efectivul matcă s-a majorat cu 18,9%, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, la 1 mai 2026, România consemna 3.260.589 de capete, în creștere cu 337.642 de capete fa

Economic Intern 15-09-2026 09:33

Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni

Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. În intervalul menționat, produ

Economic Intern 15-09-2026 09:32

Scădere cu 4,3% a consumului final de energie electrică în România, în primele șapte luni (statistică)

Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele șapte luni din 2026, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce producția internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2026, resursele de energi

Economic Intern 14-09-2026 22:24

Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine

Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex