logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber ar putea fi interzisă în perioada în care evoluează focare de PPA (proiect)

Imagine din galeria Agerpres

Creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare cu virusul pestei porcine africane, din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă elaborat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"Contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România impune urgent luarea de măsuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli. Pierderile economice generate de evoluţia PPA sunt extrem de mari, numai sumele pentru acordarea de despăgubirilor se ridică la aproape 50 de milioane de euro anual, la care se adaugă şi dezechilibrarea balanţei comerciale datorită blocării comerţului cu porci şi produse din carne pe piaţa europeană sau la export. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), instituţia responsabilă pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, îşi concentrează toate eforturile pentru a împiedica răspândirea acestei boli. Chiar în condiţiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019 la 101 în prezent, măsurile trebuie menţinute şi intensificate pentru că pericolul este permanent prezent. Pentru a îmbunătăţi controlul acestei boli, ANSVSA a iniţiat mai multe proiecte legislative la elaborarea cărora a colaborat şi s-a consultat cu toate entităţile implicate, instituţii, dar şi asociaţii de crescători, producători şi procesatori", se arată într-un comunicat al ANSVSA, remis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ultimul dintre acestea este un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru stabilirea unor măsuri privind creşterea porcinelor, pentru aprobarea programului pentru supravegherea, prevenirea şi controlul pestei porcine africane în România, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

"Focarele de PPA pot fi controlate numai dacă sunt stabilite şi aplicate măsurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploataţie, iar atunci când acestea nu se respectă trebuie luate măsuri de sancţionare drastice. Aceasta, în condiţiile în care 50% din cele 4,1 milioane de capete de porci crescuţi pe teritoriul României se află în exploataţii non-profesionale. Având în vedere specificul virusului pestei porcine africane, pentru care nu există vaccin, respectarea unor măsuri minime de biosecuritate este una dintre cele mai importante modalităţi de prevenire", afirmă ANSVSA.

Deşi exploataţiile comerciale respectă cerinţele de trasabilitate şi biosecuritate, atrag atenţia reprezentanţii instituţiei, cele mai recente focare au apărut în cazul acestor unităţi atunci când se aflau în zona de restricţie, ca urmare a vecinătăţii lor cu focare din gospodăriile populaţiei.

"Responsabilizarea deţinătorilor de porcine din gospodăriile populaţiei şi verificarea respectării obligaţiilor acestora privind sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate şi mişcare animalelor au un rol deosebit de important în vederea prevenirii evoluţiei pestei porcine africane. În completarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, se impune limitarea activităţilor de comercializare a porcinelor din exploataţiile non-comerciale. De asemenea, creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA", se mai spune în comunicat.

Conform ANSVSA, aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, după adoptare, va fi precedată de o campanie de informare şi de consiliere a crescătorilor de porcine privind importanţa aplicării şi respectării normelor minime de biosecuritate.

"Respectarea cerinţelor minime de biosecuritate îi va feri pe crescători de pătrunderea virusului în gospodărie, de îmbolnăvirea şi de pierderea animalelor. Este important de subliniat că responsabilitatea combaterii PPA revine tuturor instituţiilor din România, cu responsabilităţi în domeniu (ANSVSA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Autorităţile Publice Locale şi nu în ultimul rând crescătorii de porcine), boala nu poate fi gestionată exclusiv de serviciile sanitare veterinare. Menţionăm că acest proiect de act normativ se află în procedură de avizare interministerială şi poate suferi modificări", precizează ANSVSA. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per

Economic Intern 23-10-2026 10:05

INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%

România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în

Economic Intern 23-10-2026 09:47

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.

Economic Intern 23-10-2026 09:45

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d

Economic Intern 23-10-2026 09:33

Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &

Economic Intern 23-10-2026 09:14

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București

Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate

Economic Intern 23-10-2026 07:50

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con

Economic Intern 22-10-2026 20:55

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.

Economic Intern 22-10-2026 20:53

Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025

Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români

Economic Intern 22-10-2026 19:49

Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare

O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D

Economic Intern 22-10-2026 18:42

Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată

Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre