Compania Azomureş a demarat o anchetă internă în urma exploziei produse în noaptea de marţi spre miercuri
Compania Azomureş a demarat o anchetă internă în urma exploziei produse în noaptea de marţi spre miercuri la combinatul Azomureş, precizând că va coopera cu autorităţile care au responsabilităţi în acest domeniu.
"Compania a început o anchetă internă asupra incidentului tehnic. Cooperăm cu autorităţile care au responsabilităţi în acest domeniu şi vom furniza informaţiile necesare. Prioritatea companiei este de a asigura în primul rând siguranţa angajaţilor şi a comunităţii locale, iar modul în care a fost tratat incidentul tehnic a demonstrat eficacitatea măsurilor de oprire în caz de urgenţă. Recunoaştem îngrijorarea comunităţii locale cu privire la amploarea evenimentului şi oferim asigurări că există măsuri care pot limita, în orice moment, escaladarea unui incident tehnic la una dintre instalaţiile de pe platformă. Azomureş rămâne o instalaţie industrială de top, cu standardele UE de siguranţă în vigoare", informează compania Azomureş într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat pentru AGERPRES că în urma incidentului nu s-au înregistrat emisii de amoniac la nivelul platformei şi nici comunitatea locală nu a fost pusă în pericol.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"Am stat în contact permanent cu reprezentanţii companiei. Ne-au informat că situaţia s-a stabilizat la scurt timp după incident. De asemenea, ne-au informat că nu s-au înregistrat emisii de amoniac la nivelul platformei şi nici comunitatea locală nu a fost pusă în pericol. O persoană a fost rănită pe platformă, un angajat al instalaţiei la care s-a produs explozia. Din cauza exploziei, unele ferestre s-au spart şi cioburile i-au provocat o rană la unul dintre antebraţe. Înţelegem că a fost deja externat. Compania a început o anchetă internă asupra incidentului tehnic", a precizat Claudiu Năsui.
La o oră după miezul nopţii, la 01:02, a avut loc o explozie pe platforma Azomureş, la instalaţia Amoniac 3, care se afla în ultima fază a procesului de repornire, iar un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură de membru superior.
Foto: (c) Ministerul Mediului - România / Facebook.com
"Operatorii instalaţiei au aplicat procedurile specifice de oprire de urgenţă, iar Serviciul Privat de Urgenţă Falck Azomureş şi ISU Mureş au intervenit pentru stingerea incendiului, cu zona izolată. Nu s-au înregistrat emisii de amoniac la nivelul platformei şi, pe tot parcursul intervenţiei, siguranţa altor angajaţi, funcţionarea celorlalte instalaţii de pe platformă şi comunitatea locală nu au fost puse în pericol. Cel mai important lucru pe care îl putem spune este că a existat o singură persoană rănită, un angajat al instalaţiei Amoniac. Din cauza exploziei, unele ferestre s-au spart şi cioburile i-au provocat o rană la unul dintre antebraţe. Colegul nostru a fost transportat la spital, a primit toate îngrijirile medicale necesare şi a fost deja externat", se arată în comunicatul companiei Azomureş.
În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului.
Foto: sts.ro
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a scris, miercuri, pe Facebook, că incendiul izbucnit la coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac a Combinatului Chimic Azomureş a fost lichidat, urmând ca o echipă experţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de adjunctul inspectorului general, să se deplaseze la Târgu Mureş.
"Pompierii militari au acţionat rapid în vederea localizării incendiului, acesta manifestându-se local, la nivelul aparaturii din proximitate şi la capetele de ţeavă, în sprijinul lor venind şi un echipaj CBRN, pentru efectuarea măsurătorilor specifice în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă care implică substanţe periculoase. Coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanţe periculoase în atmosferă", conform DSU.
Potrivit sursei citate, la locul evenimentului au fost alocate resurse din cadrul ISUJ Mureş, respectiv trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială CBRN, o autoscară, cinci ambulanţe SMURD (una de terapie intensivă mobilă cu medic), patru ambulanţe SAJ, un punct de comandă mobil şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă. De asemenea, la misiune a intervenit şi Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă cu trei autospeciale de stingere. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* DSU: Incendiul de la Azomureş - lichidat; experţi de la IGSU se deplasează la Târgu Mureş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr

.jpg)




