Cazacu (XTB România): Performanţa aurului va atinge noi maxime istorice în 1-2 ani
Performanţa aurului, afectată în prezent de criptomonede, va atinge noi maxime istorice în 1-2 ani, se arată într-o analiză elaborată de Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
"Metalele preţioase par a fi, în ultima perioadă, o sursă de dezamăgire. Este, în special, cazul aurului. Teoretic, acesta ar fi trebuit să fie o investiţie deosebit de atractivă în vremuri incerte, cu încercări sociale şi economice. Într-o perioadă de injecţii masive de lichiditate, aurul a 'reuşit' contraperformanţa de a scădea, într-un an, până pe 28 iunie, cu 3,7%. Faţă de vârful din august anul trecut până pe 30 iunie se înregistrează o scădere de 14,8%", spune analistul XTB România.
În ceea ce priveşte argintul, acesta are un profil diferit: deşi a pierdut tot aproximativ 14% din vârf, este mai sus cu aproximativ 44% faţă de acum un an. Argintul, cu o pondere de utilizare industrială mai mare decât a aurului, inclusiv în industria auto şi a panourilor solare, s-a distanţat în ultimul an de valorile relativ scăzute dintr-o perioadă de aproximativ 5 ani începând din 2015, se menţionează în analiza XTB România, casa de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia.
De asemenea, platina a pierdut 25% din vârful lunii februarie, dar încă este cu 30% peste nivelul din 30 iunie anul trecut.
Potrivit sursei citate, paladiul, cu un avans de 45% într-un an (până pe 30 iunie) şi doar 8,5% distanţă de vârful din mai, stă cel mai bine.
În acelaşi timp, analiza arată că pieţele de capital privesc cu euforie situaţia actuală, încurajate de procesul amplu de vaccinare şi redeschiderea unora dintre economiile majore, fără a lua serios în calcul noi riscuri din zona de sănătate. E o stare de bine în bursele majore, cu vârfuri record atinse în SUA în mai multe zile ale lunii iunie şi în Germania acum două săptămâni.
"Ce ar putea explica contraperformanţa metalelor preţioase clasice şi mai ales a aurului? Revenirea rapidă a economiilor e un răspuns. Rezilienţa a fost susţinută de digitalizare şi lucrul la distanţă, alături de reorientarea dinspre anumite cheltuieli din zona de servicii către altele, în zona de bunuri. În ultimele luni, preocuparea că inflaţia va aduce în cele din urmă dobânzi mai mari a jucat, de asemenea, un rol important, aurul preferând în general perioadele de dobânzi scăzute, deşi corelaţia istorică e imperfectă. Totuşi, un alt aspect ar putea fi esenţial: în zona capitalurilor speculative, monedele virtuale au reprezentat un concurent major. O parte din fluxurile care ar fi putut fi dirijate spre aur şi alte metale preţioase au fost, astfel, absorbite de un ecosistem înfloritor, nu doar de bitcoin şi ethereum, ci de o pleiadă de nume şi instrumente relativ noi. Faţă de acum un an (30 iunie), bitcoin este cu 267% mai sus, iar ethereum cu peste 880%. Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât bitcoin a pierdut 45% din vârf, iar ethereum 48%, până pe 30 iunie - ne putem imagina uşor care ar fi fost procentele de randament dacă cele două cotaţii ar fi fost mai aproape de vârfuri. Seducţia exercitată de monedele virtuale ar putea fi una dintre forţele importante care au dus la o slabă performanţă a aurului în ultimul an", subliniază Cazacu.
În ceea ce priveşte perspectivele, analiza XTB arată că metalul preţios e în plin proces de cedare a unei porţiuni din portofoliile investitorilor în favoarea altor active, fie ele de tipul acţiunilor, materiilor prime sau monedelor virtuale (criptomonede).
"Vorbim aici mai ales despre aur - abordarea pentru argint, platină, paladiu poate fi diferită prin prisma rolului jucat în aplicaţii industriale, inclusiv în domenii în creştere precum electrificarea sectorului auto şi noile tehnologii verzi. Cu toate acestea, a sucomba în faţa unei abordări pesimiste, ar putea fi, într-un orizont de timp larg, o capcană. Deşi pe termen scurt numeroase incertitudini rămân, în perspectiva noastră nu ar fi o surpriză ca noi maxime istorice să fie înregistrate pe aur în 1 - 2 ani", susţine analistul XTB România.
În opinia acestuia, o reglementare şi mai restrictivă a criptomonedelor în SUA sau Europa, urmând inspiraţia Chinei posibil în spirit, nu neapărat în formă, este un risc real pentru evaluările din domeniu. Dincolo de fluctuaţiile mari pe termen scurt, ar putea fi un catalizator pentru redescoperirea aurului.
"Mai important, retragerea trilioanelor de dolari injectate prin programe monetare sau cheltuieli publice în economia globală dinspre SUA, zona euro, Japonia, Marea Britanie şi multe alte state va fi dificil de făcut într-un ritm ridicat. Vor persista astfel unele preocupări relativ la inflaţie sau preţul activelor, care ar duce, în cele din urmă, la redescoperirea aurului ca factor de diversificare în portofolii. Revizitarea maximelor istorice ale preţului aurului, urmate de depăşirea lor, pe orizont de 1 - 2 ani ar deveni astfel un scenariu de luat în seamă", concluzionează analistul Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d











