OIREP Ambalaje: Nu există nicio justificare a urgenţei modificării legii care reglementează activitatea organizaţiilor de profil
Asociaţia OIREP Ambalaje avertizează asupra modificărilor pregătite de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce vizează o nouă procedură de autorizare şi funcţionare a organizaţiilor ce activează în domeniul gestionării ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, şi consideră că nu există nicio justificare a urgenţei promovării acestui act normativ.
"Solicităm crearea unui grup de lucru, în care, în mod obligatoriu, să fie incluşi toţi cei care activează în acest domeniu, de la producători şi reprezentanţii acestora, OIREP-urile, până la autorităţi publice locale şi operatori economici privaţi, pentru analizarea tuturor reglementărilor care necesită modificări sau completări, şi abia apoi intervenirea la nivel legislativ, prin adoptarea unor norme legislative adecvate şi care să permită în mod real gestionarea mai eficientă a deşeurilor de ambalaje şi, implicit, o mai bună îndeplinire a obiectivelor din acest domeniu", susţine Mihaela Frăsineanu, director executiv al Asociaţiei OIREP Ambalaje.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei de profil, prevederile proiectului de ordin de modificare şi completare a Ordinului nr. 1368/2018, discutat vineri, 25 iunie 2021, în cadrul unei întâlniri la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Mediului, alături de reprezentanţi ai OIREP-urilor, nu răspund nevoilor reale de a remedia problemele şi neajunsurile semnalate până în prezent în interiorul industriei.
În acest sens, reprezentanţii OIREP Ambalaje au solicitat celor prezenţi ca, înainte de a seta o formă finală a textului, să realizeze împreună, cu implicarea tuturor actorilor care implementează aceste prevederi, analiza necesară, cu scopul formulării unui cadru legal coerent, a evitării excesului de reglementare şi a schimbării frecvente a normelor legale.
Totodată, aceştia au atras atenţia că nu există nicio justificare a urgenţei promovării acestui act normativ, "deoarece acesta nu răspunde realităţilor economice şi sociale reglementate şi, mai mult, prin modificările propuse, în special prin retragerea licenţei pentru neîndeplinirea obiectivelor, încalcă în mod flagrant normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, cât şi prevederile în materie ale Legii nr.249/2015 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare".
"În acest moment, este evidentă tendinţa de a reglementa tot mai sever activitatea OIREP-urilor, fără a pune la dispoziţia acestora instrumentele necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina lor şi fără ca obligaţiile tuturor factorilor implicaţi în gestionarea deşeurilor de ambalaje (mai ales ale ADI/UAT-urilor) să fie similare şi îndreptate în direcţia unei mai bune gestionări a deşeurilor (...)", afirmă şefa OIREP Ambalaje.
În viziunea asociaţiei, este necesară luarea în calcul şi a unui alt risc al promovării acestui act normativ, cel al restrângerii concurenţei pe piaţa de profil, fapt ce ar conduce la un blocaj complet, extrem de dificil de soluţionat şi cu impact negativ asupra îndeplinirii obligaţiilor producătorilor, deci şi ale României, în materie de gestionare a deşeurilor de ambalaje.
"Încă de la înfiinţarea ei, Asociaţia OIREP Ambalaje a fost un partener constructiv şi constant al autorităţilor de mediu, căutând să identifice cele mai bune soluţii legislative pentru ca sistemul de gestionare a deşeurilor de ambalaje din România să devină unul predictibil şi performant. Acelaşi obiectiv a stat şi stă la baza demersurilor noastre trecute şi actuale, iar dovadă stă propunerea noastră de instituire a unui mecanism mult mai viabil, în care evaluarea îndeplinirii obligaţiilor de către organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorilor să fie împărţită în două: una în care să fie incluse obligaţiile esenţiale în activitatea pentru care aceste organizaţii au primit licenţa de operare, şi una în care să fie incluse obligaţiile a căror nerespectare poate fi remediată într-un timp rezonabil, adică cele care nu au impact major asupra activităţii de bază, respectiv îndeplinirea obiectivelor de reciclare", a menţionat Frăsineanu.
Asociaţia OIREP Ambalaje acţionează, în contextul desfăşurării activităţii specifice în domeniul gestionării ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, în raport cu autorităţile române şi ale Uniunii Europene, pentru asigurarea unui cadru legal optim din punct de vedere financiar şi operaţional pentru implementarea eficientă a Răspunderii Extinse a Producătorilor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre











