Volumul creditelor noi acordate de bănci anul acesta, mai mare cu o treime comparativ cu anul trecut
Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor au crescut cu 32% în primele patru luni din anul 2021, în pofida contextului pandemic, la 34 miliarde de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, când s-au acordat împrumuturi în valoare de 25,7 miliarde de lei, conform datelor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Astfel, volumul creditelor noi acordate în patru luni este mai mare cu o treime faţă de anul trecut şi reprezintă peste 11% din soldul creditului neguvernamental. Soldul creditului neguvernamental se calculează ca diferenţă dintre totalul creditelor acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite.
În primele patru luni ale anului, creditarea nouă a fost impulsionată de creditele acordate companiilor, care deţin o pondere de 56% în volumul de credite noi acordate de bănci. Tendinţa de creştere a creditării s-a menţinut şi în luna mai, avansul creditului neguvernamental fiind de 10,1%, în ritm anual, până la 296 miliarde de lei, fiind cea mai mare viteză de creştere a creditării de la debutul pandemiei.
Organizaţia menţionează că băncile din România continuă să acorde credite în mod susţinut atât pentru sprijinirea companiilor care şi-au reluat sau intensificat activitatea, cât şi pentru necesităţile populaţiei. Populaţia a accesat credite în valoare de 15 miliarde de lei, iar companiile de aproape 19 miliarde de lei, în perioada ianuarie-aprilie 2021.
Potrivit comunicatului, repartiţia pe monede arată un interes sporit pentru creditele acordate în moneda naţională, cu o pondere de aproape 81,75% în totalul creditelor noi accesate, fiind urmate de împrumuturile noi în euro cu 16,65% şi cele în dolari, cu 1,60%. Creditele noi în moneda naţională acordate în primele patru luni ale anului au totalizat 27,8 miliarde lei, în creştere cu 38% comparativ cu perioada ianuarie-aprilie 2020. Populaţia a accesat împrumuturi aproape integral în moneda naţională, cu pondere de 99,2% în volumul de credite noi acordate populaţiei de 15 miliarde lei, şi credite în euro în valoare de aproximativ 120 milioane lei, reprezentând diferenţa de 0,8% ca pondere. Repartiţia pe monede în cazul companiilor arată că acestea au preferat împrumuturile în moneda naţională cu o pondere de 67,7% din totalul împrumuturilor noi accesate de firme, aproximativ 29% au fost contractate în euro şi restul în dolari.
În contextul pandemic, băncile au acoperit nevoile de finanţare ale clienţilor, nivelul creditelor noi acordate anul trecut pe segmentul neguvernamental fiind uşor peste nivelul celui înregistrat în 2019.
"Sistemul bancar are indicatorii de stabilitate/soliditate şi instrumentele necesare pentru a susţine creşterea creditării pe baze sustenabile, dar în acelaşi timp are nevoie de sprijin pentru a elimina barierele existente. Comunitatea bancară doreşte să poarte un dialog real, continuu şi constructiv cu toţi stakeholderii pentru a prioritiza importanţa creditării sustenabile în dezvoltarea economică a României", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat mâncarea elevilor din Căuți
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au dispus suspendarea activității firmei de catering care a furnizat mâncarea copiilor de la Școala Gimnazială Căiuți, î
Dezbatere despre competitivitatea economică a României si noul Cadru Financiar Multianual al UE, organizată miercuri
Competitivitatea economică a României și costul energiei sunt printre subiectele analizate miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederația Patronală Concordia, în contextul negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Potrivit organizatorilor, discuția are loc în conte
Tanczos Barna: Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a afirmat marți că protestul fermierilor a fost deturnat și transformat în acte de vandalism și a condamnat 'cu fermitate' transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență. 'Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașni
A doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova, joi, la Chișinău
Patronatul European al Femeilor de Afaceri - PEFA organizează, joi, la Chișinău, a doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova - FERM, un eveniment dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state și dezvoltării unor noi oportunități de investiții, parteneriate și proiecte comune. Evenimentul este organizat sub egida Băncii
Ministerul Muncii: Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma unei decizii a Curții de Apel București
Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma deciziei Curții de Apel București de suspendare a ordinului privind lista ocupațiilor deficitare, iar angajatorii nu pot, în prezent, să finalizeze procedurile de înregistrare și autorizare sau să depună cererile pentru vizele de muncă de tip D/AM2, a anunțat Ministerul Muncii.
Ministerul Energiei: Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de 76%, peste media europeană
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare
PIFM solicită repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania și procesarea cererilor pentru toate ocupațiile
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii și Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică și repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie permisă depunerea și procesarea cererilor pentru toate profesiile din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Patronatele din construcții: Circa 3 miliarde de euro, diferența dintre lucrările executate prin PNRR și sumele încasate de constructori
Diferența dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR și sumele efectiv încasate se ridică la aproximativ 3 miliarde de euro și pune o presiune uriașă asupra lichidității companiilor din sector, susțin reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). 'Potrivit datelor oficiale, acest sector concen
România are cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană
Rata locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru al acestui an a fost de 2,1% în zona euro și de 2% în Uniunea Europeană, în rândul statelor membre cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România, arată datele publicate marți de Eurostat. Statele membre UE cu cea mai ridicată rată
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit în creștere la 16,29 miliarde euro, în primele șapte luni
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 16,29 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iulie 2026, comparativ cu 15,707 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2025, a anunțat marți Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 88 milioane euro,
Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru următoarele două săptămâni
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-30 septembrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026, potrivit unui comunicat al instituției, remis AGERPRES. 'Măsura continuă intervenția aplicată în prima jumătate a luni
Federația FNFM-CV avertizează că trenurile s-ar putea opri dacă finanțarea CFR Călători nu este deblocată
CFR Călători nu are încă aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026, după 257 de zile de la începutul anului, documentul fiind în continuare blocat la Ministerul Finanțelor, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFM-CV). 'Au trecut 257 de zile de la începutul anului 2026, iar CFR Călători &icir
Studiu: 9 din 10 români sunt pesimiști în privința economiei; Școala - în topul încrederii, partidele politice - la coada clasamentului
Nouă din zece români (87%) sunt pesimiști în privința situației economice din țară, iar față de anul trecut aceștia percep negativ atât propriile venituri, cât și organizația în care lucrează, arată un studiu care urmărește sentimentul economic general al populației. Conform cercetării Mkor, 'Consumer Sentiment România
Efectivele de porci, în creștere cu 11,6%, la 1 mai 2026
Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% față de cele înregistrate la aceeași dată din 2025, iar efectivul matcă s-a majorat cu 18,9%, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, la 1 mai 2026, România consemna 3.260.589 de capete, în creștere cu 337.642 de capete fa
Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni
Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. În intervalul menționat, produ





