CORECTURĂ INTERVIU Patrick Griffin: România va avea anul viitor cea mai nouă versiune a sistemului de apărare Patriot
În interviul cu titlul "Patrick Griffin: România va avea în acest an cea mai nouă versiune a sistemului de apărare Patriot", difuzat la ora 11:00 pe fluxul Economic Intern, în titlu şi lead se va citi corect "anul viitor".
Retransmitem ştirea în forma corectă:
România va primi în a doua jumătate a anului viitor cea mai nouă versiune a sistemului american de apărare aeriană şi antirachetă Patriot, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Patrick Griffin, manager de program al sistemului de rachete Patriot în România, în cadrul companiei Raytheon Missiles and Defense.
Ţara noastră are, în acest moment, un sistem de tragere Patriot, pe care compania americană l-a livrat în septembrie 2020.
Totodată, România va deveni prima ţară care va putea folosi pe teren cea mai nouă versiune a sistemului de apărare aeriană şi antirachetă Patriot, după ce Raytheon Missiles & Defense a primit undă verde de la Forţele Armate ale SUA la începutul acestui an, în urma unei evaluări critice a design-ului sistemului, spune Griffin.

Această versiune îmbunătăţită este programată să fie livrată României în cea de-a doua jumătate a anului 2022. În acelaşi timp, România va putea moderniza şi unitatea pe care o operează deja, în linie cu cele noi.
Oficialul companiei americane a detaliat, în interviu, care sunt caracteristicile acestui sistem de apărare şi de ce are România nevoie de el.
AGERPRES: În ce constă sistemul de apărare Patriot?
Patrick Griffin: Sistemul Patriot este un sistem integrat de apărare aeriană şi antirachetă ce include radare, tehnologie de comandă şi control şi diferite tipuri de interceptori. Toate aceste elemente asigură detectarea, identificarea şi distrugerea rachetelor tactice balistice, a rachetelor de croazieră, a dronelor, a aeronavelor avansate şi a altor ameninţări. Arhitectura sistemului este flexibilă şi proiectată astfel încât să permită modernizări şi îmbunătăţiri continue. De aceea, cu puţine excepţii, cum ar fi încălzitoarele sau ventilatoarele de răcire, cea mai mare parte a sistemului a fost modernizată de-a lungul ultimilor 17 ani.
AGERPRES: De ce are nevoie România de acest sistem de apărare?
Patrick Griffin: Patriot este un sistem de apărare ce îi permite României să îşi apere cetăţenii de o gamă completă de ameninţări, de la rachete tactice balistice şi rachete de croazieră, la drone şi aeronave complexe. Mai mult decât atât, sistemul asigură interoperabilitate completă cu structurile NATO deja existente, garantând protecţie vitală în regiunea Mării Negre. Sistemul Patriot este folosit de alte 16 naţiuni, inclusiv 6 ţări membre NATO.
AGERPRES: Care este costul de achiziţie?
Patrick Griffin: În 2017, guvernul României a semnat un acord cu guvernul Statelor Unite ale Americii pentru achiziţia a multiple sisteme de apărare aeriană şi anti-rachetă Patriot. Orice tranzacţie militară importantă, desfăşurată cu guvernul SUA, este susţinută printr-un program special numit FMS (Foreign Military Sales - Vânzări Militare Străine) - aceasta este calea principală prin care guvernul Statelor Unite vinde articole, servicii şi training militar altor naţiuni aliate. Prin programul FMS, România este asigurată că forţele sale armate vor primi cele mai bune sisteme la un preţ corect şi rezonabil.
Contractele derulate prin FMS sunt supuse aceloraşi controale precum achiziţiile SUA, astfel că naţiunile partenere pot face achiziţiile având totală încredere în acest proces. Mai mult decât atât, partenerii Statelor Unite beneficiază de expertiza tehnică şi operaţională, de infrastructura de achiziţii existentă, precum şi de procedurile eficiente şi transparente ale Departamentului American de Apărare.

AGERPRES: Ce s-a livrat până acum?
Patrick Griffin: România are, în acest moment, un sistem de tragere Patriot deja livrat. Raytheon Missiles and Defense l-a livrat ţării noastre în timp record, în septembrie 2020, răspunzând astfel îngrijorărilor ţării cu privire la siguranţa în regiunea Mării Negre şi sprijinul acordat NATO.
AGERPRES: Ce etape ale achiziţiei urmează?
Patrick Griffin: România va deveni prima ţară care va putea folosi pe teren cea mai nouă versiune a sistemului de apărare aeriană şi antirachetă Patriot, după ce Raytheon Missiles & Defense a primit undă verde de la Forţele Armate ale SUA la începutul acestui an, în urma unei evaluări critice a design-ului sistemului. Recenta evaluare critică de design a inclus o demonstraţie a îmbunătăţirilor aduse radarului, a staţiei de control al tragerii şi a altor aspecte ale tehnologiei de comandă şi control. Această versiune îmbunătăţită este programată să fie livrată României în cea de-a doua jumătate a anului 2022. În acelaşi timp, România va putea valorifica arhitectura flexibilă a sistemului, pentru a moderniza şi unitatea pe care o operează deja, în linie cu cele noi.
AGERPRES: Cu ce se diferenţiază aceste sisteme de altele din domeniul apărării?
Patrick Griffin: Patriot este cel mai avansat şi mai capabil sistem de apărare antirachetă din lume. Din momentul în care a fost dat prima oară în folosinţă, Patriot a fost folosit cu succes în luptă de peste 250 de ori, de cinci naţiuni diferite, pentru a asigura protecţie împotriva aeronavelor şi dronelor, rachetelor tactice balistice şi de croazieră.
Din ianuarie 2015 şi până în prezent, Patriot a interceptat peste 150 de rachete balistice pe câmpuri de operaţiuni din toată lumea. Aceste rezultate sunt posibile pentru că Patriot este construit pe un fundament cu peste 3.000 de teste la sol şi peste 1.400 de teste de zbor.
Mai mult decât atât, inginerii folosesc informaţiile obţinute de fiecare dată când sistemul este fie testat, fie folosit în luptă, pentru a-l face şi mai bun. Indiferent de ţara care utilizează sistemul Patriot, lecţiile învăţate şi ideile de îmbunătăţiri ce vin din aceste teste sunt în folosul tuturor celor care deţin sistemul Patriot. Este necesar ca Patriot să fie îmbunătăţit constant, pentru a ţine pasul cu ameninţările, care se schimbă continuu şi devin din ce în ce mai sofisticate.
AGERPRES: Cine asigură operaţiunile de mentenanţă, atât pentru cele intrate deja în dotare cât şi pentru cele care urmează să fie livrate?
Patrick Griffin: Raytheon Missiles & Defense a semnat acorduri cu ROMAERO şi AEROSTAR pentru a permite colaborarea în ceea ce priveşte producţia şi mentenanţa tehnică, nu doar pentru sistemele Patriot ale României, ci şi pentru sistemele deţinute de celelalte 16 naţiuni. Noi considerăm că aceste relaţii de colaborare, cu companiile din industria locală de apărare, sunt vitale în relaţia noastră cu România. De aceea, desfăşurăm în prezent un studiu contractat de România, care face din mentenanţa pe termen lung o prioritate.
Studiul de susţinere pe termen lung este cuprinzător şi acoperă toate aspectele, de la suportul tehnic la training şi mentenanţă. Susţinerea Patriot şi a altor sisteme moderne nu este doar o activitate ce revine forţelor armate, existând oportunităţi şi pentru industria locală să contribuie în anii următori.

AGERPRES: Care sunt condiţiile de efectuare a acestor operaţiuni de mentenanţă, acestea presupun noi costuri?
Patrick Griffin: Pe măsură ce sistemul este utilizat, este nevoie de întreţinere regulată. În acest moment, România realizează lucrări de mentenanţă cu suportul Raytheon Technologies.
Această abordare este utilizată de toate ţările ce deţin sisteme Patriot şi, de-a lungul timpului, pe măsură ce România câştigă experienţă în toate sarcinile de suport şi mentenanţă, suportul direct acordat de Raytheon va scădea.
AGERPRES: Sunt pregătiţi militarii români să le utilizeze? Asigură compania producătoare cursuri de instruire?
Patrick Griffin: Peste 50 de militari români s-au pregătit în cadrul United States Army Air Artillery School, Fires Center of Excellence, Fort Sill, Oklahoma, unde au urmat cursuri de operare şi mentenanţă a sistemului Patriot. De asemenea, Raytheon Missiles & Defense a pus la dispoziţia Armatei Române sistemul Reconfigurable Table Top Trainer, pe scurt RT-3, un sistem care le oferă operatorilor sistemului Patriot posibilitatea să se instruiască prin intermediul unor simulări extrem de realiste. Acest mod de training interactiv urmează să fie folosit pentru toate unităţile Patriot din lume.

Acest mediu virtual de instruire militară este cu atât mai captivant cu cât este similar jocurilor video, utilizând avataruri virtuale masculine şi feminine ce folosesc mişcări ale braţelor şi comenzi vocale pentru a comunica cu membrii echipelor în timpul exerciţiilor sau a training-urilor de mentenanţă.
În acelaşi timp, în 2022, când echipa Patriot va instala unităţile modernizate în România, vom face acest lucru împreună cu Armata SUA şi cu Armata Română. Această colaborare include şi training prin care operatorii şi inginerii de mentenanţă ai sistemului din România vor primi instrucţiuni clare de utilizare a noii configuraţii îmbunătăţite.
AGERPRES: Câte ţări primesc sisteme Patriot produse de Raytheon Missiles and Defense?
Patrick Griffin: Raytheon Missiles & Defense a fost contractat pentru a livra peste 240 de unităţi de tragere Patriot către clienţi din 17 naţiuni.
Multe dintre aceste ţări au ales să profite de arhitectura flexibilă a sistemului şi să îşi modernizeze sistemele pe care le deţin, ceea ce asigură interoperabilitate la nivel global. Naţiunile ce deţin Patriot nu doar pot, dar se şi antrenează împreună. Astfel, în caz de nevoie, ele pot desfăşura împreună operaţiuni de luptă.
AGERPRES: Unde sunt localizate rachetele în România?
Patrick Griffin: Odată ce noi livrăm sistemele României, Armata Română decide unde anume să fie amplasate.
AGERPRES: Când ar trebui să fie utilizate rachetele de pe teritoriul României?
Patrick Griffin: Sistemul Patriot este eficient în a apăra împotriva unei game largi de ameninţări, de la aeronave, la drone sau rachete tactice balistice ori de croazieră. Forţele Armate Române vor putea să îl utilizeze pentru a răspunde acestor ameninţări aşa cum consideră de cuviinţă. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Raytheon Missiles & Defense
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con














