BNR susţine că proiectul de Lege care interzice cumulul pensiei cu salariu ar putea încălca legislaţia
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României susţin că proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare ar putea încălca legislaţia internă şi europeană.
"Pentru clarificarea unor aspecte apărute în dezbaterea publică privind demersul Băncii Naţionale a României de a se adresa preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului în legătură cu proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, formulăm următoarele precizări: aspectele sesizate de Banca Naţională a României nu se referă sub nicio formă la problema cumulului pensii - salarii, abordarea de reglementare în acest domeniu nefiind, evident, de competenţa băncii centrale. Demersul BNR vizează semnalarea necesităţii de a fi respectat principiul independenţei instituţionale şi personale a băncii centrale şi, respectiv, a membrilor Consiliului de administraţie al BNR, numiţi de Parlamentul României", se arată într-o precizare a Băncii Centrale transmisă vineri AGERPRES.
BNR menţionează că este obligată să sesizeze autorităţile statului de fiecare dată când există riscul ca proiecte legislative, cu impact asupra băncii centrale, să intre în conflict cu legislaţia internă şi europeană care reglementează activitatea acesteia.
"Prin aceste demersuri, banca centrală urmăreşte inclusiv evitarea declanşării unei acţiuni de infringement contra României pentru nerespectarea legislaţiei UE, în condiţiile în care Statele Membre au obligaţia de a asigura compatibilitatea legislaţiei interne cu Tratatele şi Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene (potrivit art.131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene)", se arată în document.
Conform BNR, prin proiectul legislativ se încalcă, în principal, prevederile art.14.2 din Protocolul 4 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene cu privire la Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, precum şi prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.
În esenţă, BNR semnalează că, prin modul de redactare a art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) şi art.6 din proiectul de lege în discuţie se stabilesc, implicit, noi criterii pentru eliberarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie al BNR. Aceste criterii au impact asupra duratei mandatului membrilor organelor de conducere ale băncii centrale şi, prin urmare, este afectată independenţa acestuia, prevăzută expres în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
"Banca Naţională a semnalat, semnalează şi va continua să semnaleze autorităţilor Statului potenţiale încălcări ale legislaţiei interne şi europene generate de proiectele de acte normative emise de Parlament sau de Guvern, care privesc activitatea băncii centrale a României, în calitatea acesteia de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale", se mai spune în documentul citat.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicită introducerea în proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, adoptat de Guvern, a unei excepţii, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea şi după vârsta de 70 de ani.
"În opinia noastră, prin acest proiect de lege se instituie regula potrivit căreia persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, îşi pot desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea vârstei de 70 de ani, dacă aceasta se produce ulterior intrării în vigoare a legii. Nemaifiind prevăzută în proiectul de lege nicio excepţie de la regulă, aceasta este aplicabilă şi membrilor Consiliului de administraţie al BNR, în funcţie la momentul intrării în vigoare a legii, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării mandatului acordat pe întreaga sa durată de către o parte dintre membrii Consiliului de administraţie al BNR", se menţionează în scrisoare.
În document se arată că prevederile proiectului ar duce la interpretarea că membrii Consiliului de administraţie al BNR şi-ar putea desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea acestei vârste, ceea ce ar intra în contradicţie cu dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea UE şi cu legea 312/2004 privind Statutul BNR.
"Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că este necesară introducerea în cuprinsul proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare a unei excepţii, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al BNR să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani", se arată în scrisoare.
De asemenea, guvernatorul BNR apreciază că este necesară derularea procedurii de consultare a Băncii Centrale Europene în legătură cu acest proiect, având în vedere implicaţiile acestuia asupra duratei mandatului membrilor CA al BNR. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con














