Centura Oraşului Bacău va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare (ministru)
Centura Oraşului Bacău va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
"Astăzi am fost într-o vizită pe ceea ce a fost până deunăzi şantierul Centurii Bacău, alături de vicepremierul Dan Barna.
Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 - ultimul dintre cele trei ale proiectului - au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepţia lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosinţă integral această variantă de ocolire", a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor.
Centura Bacău are o lungime de 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă, cuprinde 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier şi valorează 668 de milioane de lei, fără TVA. "Este formată din 3 secţiuni: 1. Între DN2 Sud şi DN2 Nord (20,3 km). Aici este inclus tronsonul de autostradă. Dată în trafic în decembrie anul trecut. 2. Între DN2 Nord şi DN15 (3,2 km) - aceasta este secţiunea în curs de deschidere. 3. Între DN2 Sud şi DN11 (7,3 km), inaugurată în septembrie 2020", a subliniat Drulă.
Potrivit sursei citate, centura oraşului Bacău este parte din A7 - Autostrada Moldovei, cel mai mare proiect propus pentru finanţare prin PNRR.
"Mă voi asigura că A7 continuă spre Suceava şi Siret şi că vom reuşi finalizarea proiectării şi atragerea finanţării europene prin Programul Operaţional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord. Încă de dinainte să iau în primire portofoliul de ministru, ştiam de proiectele din Moldova, întârziate inacceptabil de mult. Cu atât mai mult sunt conştient acum de problemele infrastructurii de aici, când citesc zilnic mesajele şi comentariile voastre. Moldova s-a săturat să fie ignorată. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de o reţea civilizată de drumuri sigure care nu doar să ţină pasul cu dezvoltarea zonelor urbane mari, precum Iaşiul şi, dar şi să "tragă în sus", echitabil şi uniform, toate regiunile ei. Asta am promis şi asta vom livra", a mai scris ministrul Transporturilor pe reţeaua de socializare.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d











