Noi tehnologii în energie - Lupta împotriva schimbărilor climatice: de la acţiune de salvare la principalul mecanism de dezvoltare economică al UE
Asigurarea necesarului energetic a fost şi va rămâne o preocupare primordială a societăţii, fie că vorbim de criza resurselor din anii 1970 sau de pericolul pe care această industrie îl are asupra stabilităţii climatice, aşa cum s-a descoperit în anii 1990. Mai mult decât nevoia directă de a identifica surse curate şi economic fezabile de energie, problema schimbărilor climatice a devenit un subiect de identitate şi controversă politică. În Uniunea Europeană, lupta împotriva schimbărilor climatice a tranzitat de la statutul de acţiune de salvare la cel de principal mecanism de dezvoltare economică şi de obiectiv politic unificator, spune Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei (CRE) şi CEO al Adrem.
O cursă acerbă a fost declanşată, având ca obiectiv dezvoltarea unor soluţii care mai de care mai inovative pentru producţia de energie din surse regenerabile care să asigure atât necesarul de energie termică, de energie electrică sau de combustibil pentru asigurarea transportului curat, afirmă el.
Desigur că în această cursă au existat învinşi şi câştigători, omenirea a învăţat ce şi cum este fezabil în acest domeniu. Această cursă continuă şi unii ar spune că suntem numai la începutul ei, sume fabuloase fiind investite în cercetare şi speranţe imense fiind puse în slujba unor idei tehnologice futuriste.
"Energia nu este o invenţie umană şi face parte din fibra de bază a universului, oamenii încercând încă din timpuri străvechi să o domesticească în beneficiul propriu. În prima etapă a dezvoltării industriale, resursele de bază pentru producerea energiei au fost cele fosile (cărbune, petrol şi mai târziu gaz). Au trebuit să treacă mai bine de 30 de ani pentru a înţelege efectul pe care rezultatul utilizării acestor resurse îl are asupra mediului, prin eliberarea carbonului sub forma de CO sau CO2. Încălzirea globală a devenit astfel principala preocupare a specialiştilor în energie. Atenţia acordată resurselor regenerabile precum energia vântului, a soarelui, a valurilor sau a hidrogenului chiar, datează încă de la începutul secolului XX. Numai pentru referinţă, în anul 2019 consumul mondial primar de energie era reprezentat astfel: 27% de cărbune, 24% de gaz, 33% de petrol, 4% de nuclear şi 12% de regenerabile, din care 7% reprezentat de hidroenergie. Tot pentru a înţelege presiunea pe care utilizarea surselor de energie o are asupra mediului, trebuie luat în considerare evoluţia consumului total de energie între anii '60- circa 40.000 TWh şi anii 2020- circa 160.000 TWh, adică o creştere cu 400% a consumului primar. Coroborând şi cu datele referitoare la surse, înţelegem de ce impactul asupra mediului este o problemă reală", spune Bodea.
Principala problemă a adopţiei surselor regenerabile este reprezentată de costurile de investiţie şi în unele situaţii de operare ale sistemelor bazate pe acestea. Este motivul pentru care ţările dezvoltate au acceptat creşterea costului energiei, adoptând astfel un procent mai mare de regenerabile (de exemplu în UE resursele regenerabile reprezintă în 2019 circa 20%, în comparaţie cu datele prezentate mai sus, unde la nivel mondial acestea reprezintă numai 12%), a arătat el.
Există şi alte piedici în operarea sistemelor de generare de electricitate bazate pe surse regenerabile şi anume aceea a intermitenţei acesteia.
"Fie că vorbim de energia eoliană sau cea solară, cuplarea (obligatorie atunci când vorbim de electricitate) între consum şi producţie face dificilă utilizarea acestora pentru o valoare care să depăşească maximum 20-30% din consumul total. Această realitate a transformat subiectul stocării energiei în "vedeta" domeniului", a precizat reprezentantul CRE.
Potrivit acestuia, o altă dinamică care dă speranţe creşterii ponderii utilizării surselor regenerabile este reprezentată de evoluţia eficienţei sistemelor bazate pe acestea (de exemplu, dacă în anul 1975, costul per wp al generării pe bază de panouri fotovoltaice era de 108 dolari SUA, în anul 2010 acesta era de numai 1,3 dolari SUA), şi de evoluţia IT&C şi a digitalizării care face operarea sistemelor de transport şi distribuţie a energiei electrice mult mai flexibilă.
"Este dificil şi dureros să acceptăm creşterea preţurilor la energie pentru a permite adopţia a cât mai multe surse regenerabile, cu atât mai mult cu cât există zone sărace (numai 50% din populaţia Africii are acces la electricitate) unde costurile cu energia reprezintă un procent foarte ridicat din bugetul familiilor. Este o măsură de responsabilitate socială acţiunea de a contribui la ecuaţia energie-climă, iar atitudinea pro-eficienţă energetică este cea mai lăudabilă, cunoscând faptul că cea mai valoroasă energie este aceea salvată de la consum", a completat Corneliu Bodea.
În România, toţi oamenii contribuie financiar la susţinerea energiei verzi. Producţia de energie din surse regenerabile este încurajată prin mecanismul de certificate verzi, pe care le plătesc, în factură, toţi consumatorii.
Producătorii de energie verde primesc gratuit astfel de titluri, pe care le vând apoi pe o piaţă specializată, pentru un câştig în plus faţă de preţul propriu-zis al energiei. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







