logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Hagiu (FORT): Mâine este o zi în care încep protestele la nivel naţional, organizate de transportatori

Imagine din galeria Agerpres

Transportatorii, cu sprijinul asociaţiilor patronale, vor demara vineri acţiuni de protest la nivel naţional, care vor consta în informare cu afişe, cu bannere şi circulaţie în coloană a autovehiculelor de transport marfă, a anunţat joi Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), într-o conferinţă de presă.

Transportatorii sunt nemulţumiţi, printre altele, de controalele derulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte diurna.

"Mâine (vineri, n.r.) piaţa începe să protesteze şi transportatorii s-au organizat pentru începerea acestor proteste. Mâine este o zi în care încep proteste la nivel naţional, proteste organizate de către transportatori cu sprijinul asociaţiilor patronale, ca semnal de alarmă faţă de abuzul la care sunt supuse companiile de transport autohtone în raport cu controalelor ANAF. A fost dovedit de noi cu ocazia grupurilor de lucru la care am participat, acolo unde confirmarea faptului că nu este nevoie de niciun fel de modificare legislativă şi legislaţia e clară, însă e interpretată abuziv, a venit după primele patru întâlniri. Suntem în situaţia în care, în faţa unui abuz, nu poţi să ai altă reacţie decât să te manifeşti(...) Să sperăm că aceşti factori decizionali vor fi sensibilizaţi. Dacă nu, practic, aşa cum au anunţat transportatorii, începând de mâine, e o manifestare pe durată nedeterminată a unei nemulţumiri dublate şi de alte aspecte care n-au ţinut cont de dialogul cu piaţa", a explicat Hagiu.

El a subliniat că transportatorii de marfă se află într-o situaţie în care există riscul să piardă "bruma de competitivitate" pe care o mai au în raport cu competitorii vest-europeni, care "prin lobby şi influenţa puternică la nivelul Parlamentului european influenţează politica sectorială" pentru a-i scoate de pe piaţă.

"Dacă suntem între ciocan şi nicovală, adică între Europa cu două viteze sau cu dublă măsură şi internii noştri care ne bagă total în şanţ şi vor să ne mai dea şi foc nu avem decât această şansă a protestelor, în speranţa că se trezesc la realitate", a punctat preşedintele FORT.

Hagiu a mei menţionat că miercuri Guvernul României a dat o Ordonanţă "care afectează grav transportul regulat judeţean de persoane" şi sunt semnale că şi această componentă a pieţei de transport se va alătura protestelor.

"Aşa probabil va arăta vara în România, cu proteste pe sectorul de transporturi din cauza unor abuzuri instituţionale extrem de grave şi a nepăsării totale la nivel decizional, statul român, Guvern etc raportat la aceste probleme", a mai spus preşedintele FORT.

Acesta a adăugat că "nemulţumirea nu se manifestă pe zone", ci are caracter general, fiind doar începutul unui şir de proteste şi, din informaţiile pe care le are, se organizează pentru protest transportatorii din Sibiu, Alba Iulia, Arad, Oradea, Timişoara, Suceava, Constanţa, Braşov, Prahova, Bucureşti etc, dar probabil acţiunea se va extinde în toată ţara.

"Mâine e începutul, nu există o perioadă. Având în vedere caracterul inedit al acestei situaţii, cu informare cu afişe, cu bannere, cu circulaţie în coloană, sau la care se alătură şi alţi transportatori în timpul marşurilor, e un pic atipică, specifică transportului rutier această manifestare ca şi semnal de alarmă", a semnalat Augustin Hagiu.

La rândul său, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, a afirmat că fiecare patronat trebuie să-şi caute dreptatea, iar acţiunea de vineri a pornită de transportatorii cărora le-a ajuns cuţitul la os.

"Trebuie să cer scuze mâine participanţilor din trafic dacă se vor simţi lezaţi de acţiunile noastre. Până la urmă asta este. Trebuie fiecare, ca patronat, să ne căutăm dreptatea. Guvernul trebuie să ţină cont că noi, transportatorii, privaţii, suntem cu Guvernul, indiferent de culoarea lor politică, dar dacă sunt derapaje împotriva noastră noi trebuie să ne căutam dreptatea.(...) Există un plan naţional cumva de distrugere a firmelor de transport cu capital românesc? Este foarte importantă această întrebare, să ştim şi noi dacă se urmăreşte cumva ca transportatorii cu capital românesc integral să fie distruşi. Dacă noi trebuie să fim distruşi trebuie să ştim. Ori să ne apucăm de altceva, ori, cu căţel, cu purcel, cu soţie, cu copil să ne ducem, cu familie, cu angajaţi, în faţa Guvernului(...). Această acţiune pornită mâine de către transportatori nu e pornită de noi, asociaţiile. Noi îi susţinem. Este pornită de transportatorii cărora le-a ajuns cuţitul la os", a afirmat Ştefănescu.

El a adăugat că în curând toate patronatele, toţi transportatorii din ţară vor fi în Bucureşti. În prima fază vor solicita autorizaţii de protest şi, dacă li se vor refuza, vor fi proteste spontane.

Transportatorii de marfă din mai multe centre economice ale României vor circula, vineri, cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară, aceasta fiind o formă de protest faţă de ceea ce ei numesc "hărţuirea" autorităţilor fiscale.

"După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite", se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector (APTE2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina, ARTRI, COTAR, FORT şi UNTRR).

O altă revendicare o reprezintă eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajaţii la stat faţă de privaţi. Este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, fără documente justificative, 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare.

Transportatorii de marfă sunt preocupaţi şi de intenţia actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru, după principiul "poluatorul plăteşte", promovată intens de Comisia Europeană de ani de zile, dar neintrodusă în practică de nicio ţară europeană, ca urmare a taxelor de drum care ar creşte exponenţial pentru transportatorii de mărfuri, subliniază comunicatul citat. Potrivit transportatorilor, aceste creşteri s-ar reflecta în preţurile produselor la raft. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 127

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per