Primul Centru integrat de economie circulară din România a devenit operaţional în Bucureşti
Primul Centru integrat de economie circulară din România, cu obiectivul principal de a susţine nevoile persoanelor aflate în dificultate, a fost deschis pe 1 iunie la Bucureşti, informează iniţiatorul proiectului, Asociaţia Eco-Durabil, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Centrul, botezat "Re-BeInvolved", reprezintă un spaţiu unde obiectele pe care oamenii nu le mai folosesc prind o nouă viaţă prin reparare şi recondiţionare, ulterior fiind distribuite copiilor şi persoanelor cu adevărat defavorizate.
Astfel, bucureştenii care vor să doneze sunt aşteptaţi la sediul centrului, situat pe Calea Plevnei, numărul 98, Sectorul 1, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, iar tot de acolo beneficiarii, persoane aflate în dificultate socio-economică pot veni să ridice produsele donate.
"Astăzi, 1 din 5 copii români trăiesc în condiţii de sărăcie extremă. Pe de altă parte, România este o ţară a risipei, unde doar 11% dintre deşeuri ajung să fie refolosite, reutilizate sau recondiţionate, iar lucrurile ajung cu uşurinţă la gropile de gunoi. Este motivul principal pentru care am înfiinţat acest centru, care creează spaţiul de interacţiune între cei care doresc să doneze obiecte care nu le mai sunt folositoare, cu persoane dezavantajate. Vrem să deviem dinspre gropile de gunoi orice lucru care îşi poate găsi o utilitate prin recondiţionare şi care poate susţine nevoia unei persoane aflată în dificultate de a-şi asigura un trai decent", declară Cristian Filip, preşedintele Asociaţiei Eco-Durabil.
Potrivit sursei citate, locuitorii Capitalei pot dona orice lucru de care nu mai au nevoie, de la haine şi încălţări, echipamente electronice, cărţi, jucării şi alimente perisabile, până la mobilă, veselă şi altele. Toate lucrurile sunt verificate şi intră într-un proces de dezinfectare, reparare sau recondiţionare, după caz.
Totodată, pentru a se asigura trasabilitatea donaţiilor, va fi înfiinţată o pagină pe platforma Facebook, unde vor fi postate toate obiectele care ajung la beneficiari.
Grupurile prioritare care vor beneficia de donaţii sunt: familiile monoparentale, copiii lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude, tinerii provenind din sistemul de ocrotire socială, persoanele în vârstă sau persoanele cu handicap, persoanele fără adăpost sau cu venituri reduse, victimele discriminării sau persoanele aflate în situaţii de criză.
Reprezentanţii Eco-Durabil menţionează că, la primul etaj al Centrului integrat, va funcţiona o zonă special dedicată educaţiei pentru minori, în care aceştia pot veni să înveţe să citească, să scrie, să-şi facă temele sau să participe la ateliere de tip robotică, croitorie etc. "Atelierele vor fi dedicate şi persoanelor de peste 18 ani care doresc să capete abilităţi menite să îi ajute să se reintegreze în societate, prin specializarea în anumite meserii, precum: croitorie, frizerie, depanare electronică etc. Economia circulară este un model de producţie şi consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea şi reciclarea materialelor şi produselor, prelungindu-le durata de viaţă şi evitând risipa acestora în gropile de gunoi", se menţionează în comunicat.
Asociaţia Eco-Durabil este o entitate non-profit, apolitică şi independentă din Bucureşti, înfiinţată în anul 2007 la iniţiativa unor tineri din diferite domenii, care au realizat că ştiinţa, singură, nu poate rezolva gravele dezechilibre ecologice apărute în mediul de viaţă.
În perioada 2007 - 2013, organizaţia a desfăşurat preponderent activităţi în domeniul protecţiei mediului şi a creat unele dintre cele mai mari campanii pe acest segment, culminând cu implicarea protejării unui sit Natura 2000 de peste 4.500 de hectare.
În acest moment Asociaţia Eco-Durabil este cunoscută sub denumirea proiectului principal al asociaţiei, "Be Involved". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







