FMI: Deficitul fiscal al României în 2021 este estimat la 6,8% din PIB, sub ţinta stabilită de autorităţi
Deficitul fiscal al României în 2021 este estimat la 6,8% din PIB, sub ţinta stabilită de autorităţi, de 7,2% din PIB, precizează Fondul Monetar Internaţional în concluziile publicate în urma misiunii de evaluare a economiei româneşti.
Potrivit documentului publicat de instituţia financiară internaţională, bugetul pe anul 2021 asigură susţinerea în continuare a redresării, punând în acelaşi timp bazele reconstruirii spaţiului fiscal, astfel încât Guvernul să poată proteja din nou veniturile populaţiei data viitoare când apare o calamitate economică.
"Cheltuielile bugetare s-au reorientat către investiţii, inclusiv pe baza fondurilor UE, fapt ce ar trebui să stimuleze capacitatea economică pe termen mediu a României de a crea locuri de muncă şi de a genera venituri. Această reorientare reflectă, de asemenea, o temperare binevenită în creşterea salariilor şi pensiilor din sectorul public. Pe mai departe, va fi, de asemenea important să se asigure resurse suficiente pentru a proteja gospodăriile cele mai vulnerabile. Redresarea economică din ultimele luni, peste nivelul preconizat, a ajutat perspectiva fiscală. Veniturile suplimentare rezultate ar trebui economisite. Pe această bază, deficitul fiscal în 2021 este estimat acum la 6,8% din PIB, sub ţinta de deficit bugetar stabilită de autorităţi, de 7,2% din PIB", se arată în comunicatul remis de FMI în urma încheierii consultărilor pe Articolul IV.
Pe de altă parte, însă, experţii instituţiei arată că, pe măsură ce redresarea ia amploare, eforturile politicilor ar trebui să se axeze pe reformele fiscal-structurale menite să contribuie la reconstruirea spaţiului de manevră fiscal necesar pe termen mediu şi la respectarea normelor UE.
De asemenea, consolidarea administrării veniturilor este esenţială pentru creşterea nivelului de colectare a impozitelor până la nivelurile UE.
"Sunt necesare reforme urgente pentru modernizarea infrastructurii IT, consolidarea gestionării riscurilor de conformare pentru combaterea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea guvernanţei şi a dotării cu personal a ANAF. Câştigurile potenţiale obţinute din mai buna administrare a veniturilor sunt considerabile, dar realizarea lor va fi treptată şi va necesita un efort de reformă susţinut. Salutăm angajamentul ferm al Guvernului faţă de aceste reforme", subliniază documentul citat.
Totodată, FMI precizează că lărgirea bazei de impozitare şi eliminarea portiţelor legislative ar contribui la realizarea unei distribuiri mai echitabile a poverii fiscale, astfel încât fiecare să contribuie cu partea care îi revine. Eliminarea disparităţilor în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor ar îmbunătăţi transparenţa şi productivitatea sistemului fiscal, încurajând şi mai mult conformarea.
"Îmbunătăţirea şi accelerarea proceselor de administrare a investiţiilor publice vor fi esenţiale pentru creşterea cantităţii şi a calităţii infrastructurii publice, inclusiv a infrastructurii de transport, aprovizionare cu apă şi acces la servicii digitale. Progresele înregistrate în acest domeniu sunt cruciale pentru utilizarea cât mai eficientă a fondurilor structurale şi de redresare disponibilizate de UE. Îmbunătăţirile sunt necesare în toate aspectele ce ţin de administrarea investiţiilor publice, de la planificarea şi prioritizarea proiectelor până la implementarea acestora. Politica monetară şi cea financiară trebuie să se menţină acomodative pregătind redresarea", se mai arată în documentul citat.
FMI subliniază, de asemenea, că principalele sarcini ale autorităţilor sunt cele de a asigura un ritm rapid al vaccinării, de a acorda în continuare sprijinul aferent pandemiei şi de a avansa pe calea corectării bugetare pe termen mediu a exceselor înregistrate înainte de pandemie pentru a crea spaţiu de manevră pentru politici.
O misiune FMI a efectuat o vizită virtuală la Bucureşti în perioada 10-28 mai pentru a purta discuţii privind consultările în temeiul Articolului IV. Misiunile sunt realizate ca parte a procesului de consultări periodice (de obicei anuale) desfăşurate în baza Articolului IV din Statutul FMI, în contextul unei solicitări de utilizare a resurselor FMI (împrumut din partea FMI), ca parte a discuţiilor din cadrul programelor monitorizate de experţii fondului, sau ca parte a altor activităţi de urmărire a evoluţiilor economice de către experţii FMI. Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa va elabora un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
FMI estimează o redresare puternică a economiei româneşti în 2021, cu o revenire a PIB de 7%
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







