Soldul creditului neguvernamental a urcat cu 1%, în aprilie
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2021 cu 1% faţă de martie 2021 (0,6% în termeni reali), până la nivelul de 293,559 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, transmise, joi, AGERPRES.
Creditul în lei, cu o pondere de 70,3% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,7% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,3% (0,4% când indicatorul este exprimat în euro).
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8,3% (4,9 în termeni reali), pe seama majorării cu 13,5% a componentei în lei (9,9 în termeni reali) şi a scăderii cu 2,3% a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 4% dacă indicatorul este exprimat în euro).
Creditul guvernamental a urcat în luna aprilie 2021 cu 2,4% faţă de martie 2021, până la 158,176 miliarde de lei. În raport cu aprilie 2020, acesta a crescut cu 21,6% (17,8% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2021 un sold de 503,531 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 0,9% (0,4% în termeni reali ) faţă de luna martie 2021, iar în raport cu aprilie 2020 s-a majorat cu 14,7% (11,1% în termeni reali). AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Pensiile vor fi indexate din 2027, iar sistemul CNPP va fi digitalizat integral
Indexarea pensiilor începând cu anul 2027, digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari și dezvoltarea a 2.000 de servicii sociale integrate în mediul rural sunt printre obiectivele avute în vedere de Cabinetul Veștea în programul de guvernare pe domeniul 'Muncă, familie, tineret și solidaritate socială'.
Program de guvernare/Absorbția a 100% din fondurile de coeziune până în 2029, asumată în document
Absorbția a 100% din fondurile de coeziune până în 2029 (N+2) din cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027 reprezintă unul dintre obiectivele generale ambițioase cuprinse în programul de guvernare al prim-ministrului desemnat Adrian Veștea, dat publicității duminică. Conform sursei, principalele direcții de acțiune sunt: posibi
Program de guvernare/Prioritizarea contractelor CNAIR, reducerea subvențiilor și reforma companiilor și autorităților din transporturi
Reducerea subvențiilor acordate companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Consilii de Administrație formate din profesioniști și prioritizarea contractelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se află printre obiectivele Guvernului Veștea, conform programului de guvernare, publicat duminică sear
Program de guvernare/Protejarea puterii de cumpărare a populației și creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026, printre obiectivele principale la Muncă
Protejarea puterii de cumpărare a populației, creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026 și sprijinirea categoriilor vulnerabile se numără printre obiectivele generale cuprinse în programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea pe domeniul 'Muncă, familie, tineret și solidaritate socială'. Documentul mai
Program de guvernare/Reobținerea perspectivei stabile de rating trebuie să fie principalul obiectiv într-un orizont de maximum un an
Menținerea ratingului suveran la nivelul gradului investițional (investment grade) din partea principalelor agenții de rating (S&P, Moody's și Fitch) este un obiectiv crucial, însă reobținerea perspectivei stabile de rating trebuie să fie principalul obiectiv într-un orizont de timp de maximum un an, se arată în programul de guvernare propus
Program de guvernare/Ministerul Finanțelor își va întări rolul de centru de analiză, fundamentare și coordonare a politicilor fiscal-bugetare
Consolidarea capacității administrative a Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Vamale Române, printr-o mai bună organizare a structurilor interne, clarificarea atribuțiilor între nivelul central, regional și teritorial și îmbunătățirea coordonării instituționale reprezintă unul dintre obiectivele avute &
Program de guvernare/Absorbția a 100% din granturi și maximizarea tragerilor din împrumuturi - țintele pentru MIPE
Absorbția a 100% din granturi și maximizarea tragerilor din împrumuturi în funcție de spațiul fiscal disponibil și de capacitatea de creștere a gradului de îndatorare, dar mai ales finalizarea responsabilă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin îndeplinirea jaloanelor și țintelor rămase, sunt obiectivele generale cuprinse
Program de Guvernare/Deficitul bugetar cash trebuie redus la 127 miliarde lei; traiectoria vizează 110 miliarde lei
Deficitul bugetar cash trebuie redus la aproximativ 127 miliarde lei, iar, conform estimărilor de lucru, traiectoria trebuie să permită apropierea de aproximativ 110 miliarde lei în etapa următoare, se arată în programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea la capitolul Finanțe. 'România a pornit d
Program de guvernare/Premierul desemnat mizează pe dezvoltarea unei divizii de cargo aerian a Poștei Române
Dezvoltarea unei divizii de cargo aerian a Poștei Române, dar și continuarea clarificării statutului juridic al patrimoniului imobiliar al acestei companii de stat sunt două dintre țintele cuprinse în programul de guvernare făcut public duminică seara de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea și echipa sa. De asemenea, se propune &i
Program de guvernare/Crearea unei platforme unice pentru toate serviciile publice, obiectiv central în digitalizare
Crearea unei platforme unice pentru toate serviciile publice, atingerea mediei UE în ceea ce privește gradul de digitalizare al statului, precum și reducerea considerabilă a risipei în zona de achiziții software și hardware și flexibilizarea cadrului achizițiilor publice de tehnologie, sunt câteva dintre obiectivele cuprinse în programul de gu
Program de guvernare/Modernizarea sistemului de irigații, creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente, obiective în domeniul agriculturii
Modernizarea sistemului de irigații, sprijinirea fermierilor și procesatorilor români pentru creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente sunt obiectivele cuprinse în programul de guvernare propus de premierul desemnat Adrian Veștea, la capitolul 'Agricultură'. În privința reformelor din acest se
Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.700 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 2.700 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iunie (5.900 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 21 - 28 iulie 2026. &Icir
Darău: Turismul românesc are nevoie disperată de modernizare, digitalizare și predictibilitate
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat semnarea unui nou ordin privind clasificarea structurilor turistice, care introduce reguli de digitalizare, accesibilitate și măsuri de protecție a turiștilor împotriva 'țepelor'. 'Am semnat noul Ordin pentru modificarea
Bursa de la București a câștigat în această săptămână peste 21 de miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 21,47 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 3,45% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu aproape 25,9 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. C
INS: Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 13,4% în primul trimestru din 2026
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 13,4%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 12.794 tone la 14.510 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de mărfuri s-au în














